„Tânărul” președinte Nicușor Dan caută consilieri pentru Cotroceni. Bolojan, la un pas să-i strice apele
Președintele Nicușor Dan a numit în cele peste două luni de când este la Palatul Victoria un singur consilier de stat, fiind fără oameni pe zone-cheie, de la consilier pe afaceri constituționale și cel pe sănătate până la purtătorul de cuvânt al instituției. Majoritatea celor care ocupă aceste funcții la Cotroceni sunt păstrați din mandatul lui Iohannis, însă are și câteva nume din interimarul lui Ilie Bolojan.
O singură numire în două luni
Nicușor Dan a depus jurământul pe 23 mai, zi în care a preluat cârma președinției. Din prima săptămână de mandat, noul președinte l-a numit pe Radu Burnete consilier pe politici economice și sociale. Și atât. Pe 4 iunie, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, reporterul Libertatea l-a întrebat dacă are o listă scurtă cu câteva variante de șef al Cancelariei. La acea vreme, Nicușor Dan a subliniat că va veni cu echipa pe 30 iunie. Acest termen a trecut de o lună, iar Nicușor n-a venit cu noua echipă.
Întrebat de reporterul Libertatea miercuri de ce întârzie cu echipa, Nicușor Dan și-a recunoscut stilul lent de alegere a echipei: „Da, da, aveți dreptate. Tinerii președinți se întâmplă să fie optimiști. Pe de altă parte, Administrația funcționează, adică ați văzut că am avut o agenda de politică externă extrem de încărcată. Pe zona legislativă există, chiar dacă nu există un consilier cu rang de demnitar care să coordoneze această echipă, avem o echipă de juriști care este foarte bună – ați văzut și niște excepții de neconstituționalitate. Urmează”.
Surse politice au precizat că printre numele cu greutate din politica locală care ar putea ajunge în echipa lui Nicușor Dan este Ludovic Orban, fost președinte PNL care în 2020 a decis, deși actualul președinte nu era membru în partidul liberal, să-l susțină la Primăria Capitalei. Apoi Orban a rămas apropiat de Nicușor Dan, iar inclusiv în această primăvară a fost printre cei care au făcut campanie pentru actualul șef de stat.
De asemenea, câțiva dintre colaboratorii lui Nicușor Dan de la Primăria Capitalei sunt în cărți pentru a ajunge la Cotroceni, dar în cazul lor există o problemă: veniturile de la Președinție sunt mai mici. Mai mult, intenția președintelui de a detașa oameni de la Primărie la Palatul Cotroceni ar putea fi blocată de premierul Ilie Bolojan, care intenționează să elimine această posibilitate, a detașării sau transferării între instituții a funcționarilor publici.
Consilieri din administrații diferite
În prezent, echipa de la Cotroceni e formată din oameni cu ani buni acolo, cum sunt cazurile Deliei Dinu (consilier prezidențial – Departamentul Protocol), Mihai Șomordolea (consilier de stat – Departamentul Securității Naționale, din 2015), Simona Livia Maftei (consilier prezidențial la Cabinetul Președintelui), Lenuța Cobuz (consilier de stat) sau Gabriel Pișcociu, consilier de stat de pe vremea lui Traian Băsescu (2005) la Departamentul Administrație, Politici Publice și Societate Civilă.
Sunt și persoane păstrate din interimatul de trei luni al lui Ilie Bolojan. Cel mai cunoscut caz este cel al fostului ministru de Externe Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională. Deși a fost inițial eliberat pe 26 mai, începând cu data de 30 iunie, Nicușor Dan a reevaluat situația și a semnat un decret de numire a lui Diaconescu pe 24 iunie, începând cu 30 iunie. Tot în perioada Bolojan a ajuns (de fapt, a revenit) la Palatul Cotroceni și Luminița Odobescu, pe funcția de consilier prezidențial, responsabilă de Departamentul Afaceri Europene.
De asemenea, tot din mandatul interimar al lui Bolojan a fost moștenit și Florin Lazăr-Vlădică, consilier de stat responsabil de Departamentul Securității Naționale – Directorul Oficiului Informații Integrate.
Locurile vacante, potrivit Administrației Prezidențiale
Conform datelor publice de pe site-ul Administrației Prezidențiale, departamentele fără coordonator sunt: Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni; Departamentul Constituțional Legislativ; Departamentul Politică Internă; Departamentul Cultură, Culte şi Minorități Naționale; Departamentul Sănătate Publică; Departamentul Educaţie şi Cercetare; Departamentul Climă și Sustenabilitate; Departamentul Comunicare Publică.
Așadar, Nicușor Dan are încă vacantă inclusiv funcția de purtător de cuvânt. Nu ar fi ceva inedit, în condițiile în care Klaus Iohannis a stat o bună parte din mandate atât fără purtător de cuvânt, cât și fără șef al Cancelariei.
Traian Băsescu, la polul opus
Fostul președinte Traian Băsescu, odată cu preluarea primului mandatul în decembrie 2004, a numit rapid o serie de persoane cunoscute în mediul public, de la politicianul Vasile Blaga la filozoful Andrei Pleșu sau Renate Weber (ultima fiind responsabilă de zona juridică și legislativă). De asemenea, din start, Traian Băsescu a avut purtătoare de cuvânt, în persoana Adrianei Săftoiu.