Bosnia 1476 – M/a/s/acrul Uitat al lui Vlad Țepeș

Vlad Țepeș, cunoscut și sub numele de Vlad Dracula sau Vlad al III-lea, rămâne una dintre cele mai controversate figuri din istoria europeană. Asociat adesea cu legenda vampirului creat de Bram Stoker, el a fost în realitate un domnitor al Țării Românești care a condus trei domnii tumultoase între 1448 și 1476. Cunoscut pentru metodele sale brutale de pedepsire a dușmanilor, în special trasul în țeapă, Vlad a fost un războinic neîndurător în lupta împotriva Imperiului Otoman. Totuși, printre numeroasele sale campanii sângeroase, una rămâne relativ uitată în istoriografia populară: incursiunea din Bosnia în 1476, unde a orchestrat un masacru devastator asupra populației otomane și civile. Acest episod, marcat de distrugeri masive și execuții în masă, ilustrează cruzimea lui Vlad, dar și contextul geopolitic complex al vremii, cu alianțe fragile și războaie interminabile.

Contextul Istoric: De la Prizonier la Războinic

Vlad Țepeș s-a născut în jurul anului 1431 în Transilvania, fiind fiul lui Vlad Dracul, membru al Ordinului Dragonului – o organizație cavalerescă creștină menită să apere Europa de amenințarea otomană. Copilăria sa a fost marcată de captivitate: la vârsta de 11 ani, el și fratele său Radu au fost luați ostatici de sultanul Murad al II-lea pentru a asigura loialitatea tatălui lor. Această experiență traumatică, combinată cu asasinarea tatălui și fratelui mai mare în 1447, l-a modelat pe Vlad într-un lider nemilos, obsedat de răzbunare și putere.

Primele sale domnii au fost scurte și instabile. În 1456, Vlad a preluat tronul Țării Românești cu sprijinul ungar, dar relațiile sale cu Imperiul Otoman s-au deteriorat rapid. Campania din 1462 împotriva otomanilor, în care a devastat sate de-a lungul Dunării și a lăsat mii de cadavre în țeapă, i-a adus faima de “Țepeș”. Sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a invadat Țara Românească, forțându-l pe Vlad să fugă. Capturat de regele Ungariei, Matthias Corvinus, Vlad a petrecut următorii 12 ani în închisoare la Visegrád, acuzat de trădare.

Eliberarea sa în 1475 a venit pe fondul unor schimbări geopolitice. Fratele său Radu, convertit la islam și aliat al otomanilor, murise în 1473, iar otomanii amenințau din nou granițele creștine. Matthias Corvinus, având nevoie de un comandant experimentat, l-a reintegrat pe Vlad în eforturile anti-otomane. În ianuarie 1476, Vlad a fost numit comandant comun al unui raid ungar împotriva teritoriilor otomane din Serbia și Bosnia actuală, alături de Ștefan Báthory și Vuk Grgurević, un mercenar sârb. Scopul campaniei era să slăbească pozițiile otomane în Balcani, recuperând fortărețe și întrerupând liniile de aprovizionare ale sultanului.

Bosnia, la acea vreme un regat vasal otomanilor după cucerirea din 1463, era un teritoriu strategic, populat de o mixtură de creștini (ortodocși și catolici) și musulmani convertiți. Otomanii controlau orașe cheie precum Srebrenica, un centru minier bogat în argint, Kušlat și Zvornik, fortărețe care apărau rutele comerciale spre nord. Campania lui Vlad a fost parte dintr-un efort mai larg al Ungariei de a contracara expansiunea otomană, dar stilul său personal de război – bazat pe teroare – a transformat-o într-un episod de violență extremă.

Campania din Bosnia: Teroare și Distrugere

Raidul a început în februarie 1476, cu forțe mixte ungare, sârbe și valahe. Vlad și aliații săi au cucerit rapid Șabac în Serbia, apoi au avansat spre Bosnia. Srebrenica a căzut prima, urmată de Kušlat și Zvornik. Aceste victorii rapide au fost posibile datorită elementului surpriză și slăbiciunii garnizoanelor otomane, dar ce a urmat a fost un val de distrugeri sistematice.

Vlad a recurs la tacticile sale infame: masacrarea civililor și execuția prizonierilor prin impalement. Potrivit surselor istorice, trupele sale au distrus în mare parte aceste orașe, arzând case, ucigând locuitori și lăsând cadavre expuse pentru a semăna teroare. În Srebrenica, un oraș prosper datorită minelor de argint, Vlad a ordonat masacrarea populației musulmane, considerată loială otomanilor. Relatări ulterioare vorbesc de mii de victime, cu estimări ajungând la 8.000 de oameni trași în țeapă – o metodă prin care Vlad își câștigase renumele încă din campaniile anterioare. Impalementul implica înfigerea unor țepe ascuțite prin corpul victimelor, adesea vii, și expunerea lor în public pentru a descuraja rezistența.

Masacrul nu s-a limitat la soldații otomani capturați; civili, inclusiv femei și copii, au fost uciși pentru a preveni orice sprijin viitor pentru inamic. Kušlat și Zvornik au suferit soarte similare: fortărețe incendiate, populație decimată. Aceste acțiuni nu erau doar răzbunare personală, ci o strategie de “pământ ars” menită să slăbească economic și moral otomanii. Vlad, educat în curtea otomană, cunoștea bine slăbiciunile inamicului și folosea teroarea ca armă psihologică, similar cu ce făcuse în 1462 când lăsase 23.844 de otomani în țeapă lângă Târgoviște.

Campania a durat doar câteva luni, dar impactul ei a fost devastator. Vlad s-a întors victorios, consolidându-și poziția pentru a recuceri tronul Țării Românești. Cu sprijinul ungar și moldovenesc (de la Ștefan cel Mare), el l-a detronat pe Basarab Laiotă în noiembrie 1476, devenind domnitor pentru a treia oară.

Consecințele: O Victorie Scurtă și Moartea Misterioasă

Succesul din Bosnia i-a permis lui Vlad să-și reconfirme alianțele și să-și reafirme autoritatea. Totuși, domnia sa a fost efemeră. Basarab Laiotă, susținut de otomani, a revenit cu forțe proaspete, iar Vlad a fost ucis în luptă la sfârșitul lui decembrie 1476 sau începutul lui ianuarie 1477, lângă București. Circumstanțele morții sale rămân neclare: unele surse vorbesc de o ambuscadă otomană, altele de trădare din partea boierilor valahi. Capul său a fost trimis la Istanbul, unde sultanul Mehmed l-a expus pe o țeapă ca trofeu, o ironie crudă dată metodelor lui Vlad.

Masacrul din Bosnia a contribuit la imaginea lui Vlad ca erou național în România modernă, unde este văzut ca un apărător al creștinătății împotriva otomanilor. Totuși, în Occident, el este amintit mai mult ca un tiran sângeros, inspirând povești de groază. Episodul bosniac, deși documentat în cronici ungare și otomane, a fost umbrit de alte evenimente mai celebre, precum “Noaptea atacului” din 1462 sau masacrul boierilor de Paște.

De Ce “Uitat”? O Reflecție Asupra Istoriei

Deși Vlad este celebru pentru cruzimea sa, masacrul din 1476 rămâne “uitat” din mai multe motive. În primul rând, a fost o campanie periferică în comparație cu confruntările majore cu Mehmed al II-lea. În al doilea rând, propaganda germană și italiană din secolul al XV-lea s-a concentrat pe atrocitățile din Transilvania și Valahia, ignorând Balcanii de vest. În sfârșit, istoriografia modernă, influențată de legenda Dracula, a privilegiat aspectele senzationale, lăsând episoade ca acesta în umbră.

Totuși, evenimentul din Bosnia ne amintește de brutalitatea Evului Mediu târziu, unde războiul era adesea total. Vlad Țepeș nu a fost un monstru izolat, ci un produs al vremurilor sale – un lider care a folosit teroarea pentru a supraviețui într-o lume haotică. Astăzi, la peste 500 de ani distanță, masacrul său “uitat” ridică întrebări despre memorie istorică: cât de mult alegem să amintim din trecutul sângeros al eroilor noștri?