Alexandru Ioan Cuza, părintele Micii Uniri din 1859 și reformatorul Principatelor Române, a avut o domnie marcată de realizări istorice, dar și de controverse personale care i-au grăbit căderea. Printre acestea, relația sa pasională cu Maria Obrenovici, o femeie frumoasă și intrigantă, a jucat un rol central. Această legătură nu doar că a stârnit scandaluri în societatea vremii, dar a contribuit la izolarea domnitorului, la formarea unei camarile corupte și, în cele din urmă, la detronarea sa în 1866. Povestea Mariei Obrenovici, născută Elena Maria Catargiu, este una de ambiție, iubire și trădare, culminând cu un sfârșit tragic. Articolul de față explorează viața ei, impactul asupra lui Cuza și destinul amar care a urmat.

Biografia Mariei Obrenovici: O femeie fatală din elita moldovenească

Elena Maria Catargiu s-a născut în 1835 la Iași, în Principatul Moldovei, într-o familie nobilă. Tatăl ei, Costin Catargiu, era un boier antiunionist și mare proprietar de terenuri, iar mama, Smaranda Balș, provenea din vechea familie nobilă Balšić, cu posibile rădăcini sârbești. Maria a fost descrisă ca o femeie de o frumusețe răpitoare, cu păr negru și ochi albaștri, inteligentă, plină de farmec și cu un spirit aventurier care o făcea irezistibilă pentru bărbații influenți.

Încă din adolescență, Maria a atras numeroși admiratori, dar viața ei sentimentală a fost tumultuoasă. S-a căsătorit de două ori înainte de a-l cunoaște pe Cuza. Prima căsătorie a fost cu un general sârb, cu care a avut un fiu pe nume Rudi Catargiu. Băiatul nu a fost recunoscut de tată și a fost crescut de sora mai mică a Mariei, Munu Catargiu, fără ca Maria să-i acorde afecțiune maternă. Maria l-a întâlnit pe Rudi abia la propria ei înmormântare, în 1874.

A doua căsătorie, cu prințul Miloș Obrenović, a fost una de rang înalt. Cei doi au avut un fiu, Milan, născut la Mărășești, care a devenit regele Milan I al Serbiei (1882-1889). Nepotul Mariei, Alexandru Obrenović, a fost și el rege al Serbiei. Căsătoria s-a destrămat rapid din cauza aventurilor amoroase ale Mariei, care prefera relații cu bărbați bogați și puternici. După divorț, Milan a fost adoptat de vărul său, prințul conducător al Serbiei, deoarece Maria nu a arătat interes pentru creșterea lui. Maria a adoptat numele Obrenovici, devenind cunoscută ca Maria Obrenovici, și s-a orientat spre cercuri influente, inclusiv spre Cezar Liebrecht, fost șef de cazino la Galați și director general al Poștelor, un apropiat al lui Cuza.

Personalitatea ei era complexă: pe lângă frumusețe, era inteligentă și abilă în a obține favoruri. Unele surse sugerează că a fost implicată în activități de spionaj, inițial în favoarea lui Cuza, profitând de relațiile ei cu opoziția antiunionistă pentru a furniza informații.

Relația pasională cu Alexandru Ioan Cuza: Iubire și scandal

Relația dintre Maria Obrenovici și Alexandru Ioan Cuza a început după ce domnitorul, căsătorit din 1844 cu Elena Rosetti (Elena Doamna), s-a îndepărtat de soția sa. Căsnicia lui Cuza era marcată de tensiuni: Elena nu putea avea copii, iar Cuza era cunoscut pentru aventurile sale amoroase. Maria, cu zece ani mai tânără decât Elena, l-a cucerit pe Cuza prin farmecul ei, transformând o atracție fizică inițială într-o iubire profundă și durabilă.

În 1862, Cuza i-a cumpărat Mariei o casă cochetă pe strada Biserica Amzei din București, dotată cu mobilier luxos, covoare scumpe și tablouri valoroase. Aici, domnitorul petrecea mult timp, oferindu-i cadouri, bani și favoruri pentru rudele ei. Relația lor a fost reciproc infidelă: Maria avea legături cu alți bărbați, inclusiv posibil cu Liebrecht, existând speculații că acesta ar fi fost tatăl biologic al copiilor ei cu Cuza.

Din această uniune s-au născut doi fii: Alexandru Al. Ioan Cuza (născut în 1862 sau 1864, decedat în 1889 sau 1890) și Dimitrie Cuza (născut în 1865, decedat în 1888). Cuza i-a adoptat oficial pe băieți, aducându-i la palat, unde Elena Cuza, cu generozitate, i-a crescut ca pe propriii copii, oferindu-le dragoste maternă. Scandalul relației a fost imens: Maria insista să fie vizibilă la curte, mâncând separat cu Cuza și intrând neanunțată în palat, ceea ce a ofensat nobilimea și clasa politică.

Elena Cuza, deși conștientă de infidelități, a tolerat situația din dragoste pentru soț, acceptând chiar să crească băieții. Totuși, relația a erodat imaginea publică a domnitorului, contribuind la percepția de corupție și imoralitate.

Rolul în detronarea lui Cuza: Trădare și cădere

Relația cu Maria a avut consecințe politice devastatoare pentru Cuza. Domnia sa (1859-1866) a fost un șir de reforme accelerate, dar ultimii ani au fost marcați de corupție, facilitată de o camarilă din jurul lui Cuza, condusă de figuri precum Liebrecht. Maria, parte din această “camarilă de femei”, așa cum o numea poetul Dimitrie Bolintineanu, exploata slăbiciunea domnitorului pentru a obține avantaje, inclusiv informații politice.

Izolarea socială a crescut: lumea bună evita curtea, refuzând audiențe și baluri din cauza prezenței Mariei. Acest context a favorizat formarea “Monstruoasei Coaliții” – o alianță între liberali (Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti) și conservatori (Lascăr Catargiu, Anastase Panu), susținuți de ofițeri ai armatei. Ei au planificat abdicarea forțată a lui Cuza, considerându-l un obstacol pentru aducerea unui principe străin pe tron.

În noaptea de 10/11 februarie 1866, în timp ce Cuza se afla în pat cu Maria la palat, conspiratorii au pătruns în cameră. Există suspiciuni că Maria, posibil acționând ca spioană rusă datorită legăturilor familiale, a lăsat ușa descuiată pentru a facilita intrarea. Ea l-a ținut ocupat pe Cuza, permițând lovitura de stat. Cuza a fost trezit cu revolverul la tâmplă și forțat să abdice. Maria a jucat astfel un rol cheie în “strivirea” marelui Cuza, contribuind la sfârșitul domniei sale.

După abdicare, Cuza a plecat în exil pe 13 februarie 1866, însoțit de Elena și cei doi fii, nu de Maria. El a murit în 1873 la Heidelberg, Germania, la 53 de ani, lăsând moștenire soției și copiilor adoptați.

Sfârșitul tragic: Cancer, sinucidere și moștenire amară

După detronare, Maria a părăsit Bucureștiul și s-a stabilit în străinătate. În 1873, era doamnă de onoare la curtea împărătesei Augusta, soția Kaiserului Wilhelm I, în Germania, descrisă ca fiind splendidă de medicul Carol Davila.

Tragedia a culminat în 1876, când, la doar 41 de ani, Maria a fost diagnosticată cu cancer. Incapabilă să suporte suferința, s-a sinucis la Dresda, în Regatul Saxoniei. Trupul ei a fost adus la Iași și înmormântat inițial la Biserica Sf. Spiridon, apoi mutat în 1908 în cavoul familiei Catargiu din Cimitirul Eternitatea.

Sfârșitul ei a fost marcat și de tragediile fiilor. Dimitrie Cuza, stabilit la Palatul Ruginoasa, s-a sinucis în 1888 după o ceartă cu Elena Cuza și o poveste de dragoste interzisă. Alexandru, descris ca fiind flegmatic și bolnăvicios, cu o malformație congenitală la inimă, s-a căsătorit cu Maria Moruzzi, dar a murit un an mai târziu, în 1889, în Spania.

Concluzie

Maria Obrenovici rămâne o figură controversată în istoria României: o amantă care a cucerit inima unui mare reformator, dar care, prin ambițiile și intrigile sale, a contribuit la căderea lui. Relația lor ilustrează cum viața personală poate influența destinul politic, iar sfârșitul ei tragic – sinuciderea în fața bolii și pierderea fiilor – adaugă un strat de dramă unei povești de iubire interzisă. Astăzi, moștenirea ei este păstrată în arhivele istorice, amintind de fragilitatea puterii și a pasiunii.