Ro News

Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Greu de crezut cu ce sumă trăiește fiul fostului d/i/c/tator

Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al cuplului care a condus România până la Revoluția din decembrie 1989, trăiește astăzi o viață discretă, departe de atenția publicului. Este singurul dintre cei trei copii ai familiei care mai este în viață, după ce sora sa, Zoe, și fratele său, Nicu, au încetat din viață în anii care au urmat căderii regimului comunist.

Spre deosebire de părinții și frații săi, Valentin nu a fost niciodată atras de politică sau de funcții publice. Considerat „copilul cuminte” al familiei Ceaușescu, el și-a dedicat viața studiului și cercetării în domeniul fizicii. După absolvirea Facultății de Fizică a Universității din București, și-a început cariera la Institutul de Fizică Atomică din Măgurele, unde a lucrat începând cu anii ’70. A rămas fidel acestui domeniu timp de mai multe decenii, până la pensionare.

Ce pensie are Valentin Ceaușescu

Pe lângă activitatea profesională, Valentin a fost întotdeauna pasionat de sport, în special de fotbal. A susținut echipa Steaua București și a avut un rol important în perioada de glorie a clubului, în anii ’80, atunci când formația roș-albastră a cucerit Cupa Campionilor Europeni, cea mai importantă competiție intercluburi din fotbalul european. Implicarea lui în organizarea și sprijinirea echipei a fost recunoscută chiar de specialiști din lumea sportului.

După peste patru decenii de muncă în cercetare, Valentin Ceaușescu s-a retras la pensie. În prezent, la vârsta de 77 de ani, acesta are o pensie estimată la aproximativ 3.000 – 4.000 de lei, o sumă care reflectă statutul său de fost cercetător în domeniul fizicii, dar care nu impresionează dacă este raportată la nivelul notorietății familiei din care provine. Comparativ cu imaginea de opulență care a înconjurat numele Ceaușescu înainte de 1989, situația actuală a fiului cel mare al cuplului prezidențial este una modestă.

”Foarte sărac. Serios. Cred că are o pensie… Nu cred că are mai mult de trei-patru mii de lei. Un caracter deosebit, decent. Ați văzut. Nu apare. A rămas cu durerea (execuției părinților – n.r.). I-au distrus familia, i-au distrus copii… Tot!

Asta e democrația? Să fie judecat, condamnat, nu să fie împușcat ca ultimul om. Totuși a făcut și lucruri bune. Cine e perfect? Analizează și cu bune și cu rele. Ăștia care au venit după au făcut doar lucruri bune?”, a spus Gigi Nețoiu.

În ciuda speculațiilor legate de averea pe care Nicolae și Elena Ceaușescu ar fi putut să o lase moștenire, realitatea arată că Valentin duce o viață simplă. Nu există indicii privind conturi ascunse sau resurse financiare impresionante. De altfel, el a continuat să locuiască în România și să-și ducă existența într-un mod liniștit, fără excese și fără apariții în spațiul public.

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!