În inima Munților Apuseni, acolo unde pădurile dese și crestele abrupte ascund povești de rezistență și suferință, s-a născut o legendă a poporului român: Horea. Născut ca Vasile Ursu Nicola în anul 1731, acest țăran simplu a devenit simbolul luptei împotriva opresiunii feudale în Transilvania secolului al XVIII-lea. Răscoala pe care a condus-o în 1784, alături de Cloșca și Crișan, a zguduit Imperiul Habsburgic și a inspirat generații întregi în lupta pentru libertate și dreptate socială. Acest articol explorează viața lui Horea, cauzele revoltei, desfășurarea evenimentelor și moștenirea sa durabilă, dezvăluind cum un om obișnuit a mobilizat munții împotriva asupririi.

Viața timpurie a lui Horea: De la iobag la reprezentant al țăranilor

Vasile Ursu Nicola, cunoscut sub numele de Horea (o variantă a numelui Ursu, însemnând “urs” în dialect local), s-a născut în satul Arada (astăzi parte din comuna Cărpiniș, județul Hunedoara), într-o familie de iobagi români ortodocși. Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic după 1691, când împăratul Leopold I a integrat principatul în domeniile sale, păstrând însă privilegiile nobilimii maghiare, secuiești și săsești. Românii, majoritari numeric, erau lipsiți de reprezentare politică și supuși unui sistem feudal dur, care îi obliga la muncă forțată pe moșiile nobililor, taxe exorbitante și discriminare religioasă, deoarece Biserica Ortodoxă nu era recunoscută oficial.

Horea a crescut în mijlocul acestor nedreptăți. Ca adult, el a lucrat ca lemnar și a devenit un lider local respectat pentru inteligența și curajul său. Între 1779 și 1782, a călătorit de patru ori la Viena pentru a prezenta plângerile țăranilor români împăratului Iosif al II-lea, un monarh iluminat care promova reforme. Horea cerea reducerea sarcinilor feudale, drepturi pentru Biserica Ortodoxă și reprezentare politică pentru români. Deși audiențele nu au adus schimbări imediate, ele i-au conferit lui Horea o aură de autoritate printre țărani, care îl vedeau ca pe un mesager al împăratului.

Cauzele răscoalei: O scânteie în praful opresiunii

Transilvania anilor 1780 era un butoi cu pulbere. Țăranii români, majoritatea iobagi, sufereau sub jugul nobilimii maghiare, care controla pământurile și impunea muncă obligatorie (robotă) de până la patru zile pe săptămână. Taxele erau sufocante, iar discriminarea religioasă agrava situația: românii ortodocși nu aveau aceleași drepturi ca și catolicii. Împăratul Iosif al II-lea, adept al iluminismului, inițiase reforme, inclusiv un recensământ al populației și planuri de abolire a iobăgiei, dar acestea erau implementate lent și întâmpinau rezistență din partea nobililor.

Scânteia a venit la 31 ianuarie 1784, când Iosif al II-lea a emis un ordin pentru recrutarea de grăniceri suplimentari în Transilvania. Mulți țărani români s-au adunat la Alba Iulia pentru a se înrola în armată, văzând în asta o cale de scăpare de sub dominația feudală, deoarece soldații erau scutiți de robotă. Autoritățile locale, influențate de nobili, au încercat să încetinească procesul, ceea ce a fost interpretat ca o opoziție din partea aristocrației. Horea a răspândit zvonul că împăratul l-a numit lider al românilor care doreau să se înroleze, iar Crișan a chemat la revoltă în zona râului Crișul Alb. Aceste evenimente au transformat frustrările acumulate în acțiune violentă.

Desfășurarea răscoalei: Munții în flăcări

Răscoala a izbucnit la 31 octombrie 1784 în Munții Metaliferi, lângă satul Curechiu, și s-a extins rapid în toată Transilvania și Munții Apuseni. Țăranii, înarmați cu furci, coase și topoare, au atacat castelele și moșiile nobililor maghiari, distrugând documente feudale și cerând abolirea iobăgiei. Revolta a vizat în principal nobilimea și pe cei non-ortodocși, ducând la masacre în comitatele Alsó-Fehér, Zaránd și Hunyad. Între toamna anului 1784 și iarna anului 1785, aproximativ 4.000 de civili, majoritatea maghiari, au fost uciși în 133 de localități.

Liderii au jucat roluri esențiale:

• Horea: Ca strateg principal, el a coordonat acțiunile și a menținut legătura cu țărani din diverse zone, folosindu-și experiența de la Viena pentru a invoca autoritatea împăratului.
• Cloșca (Ion Oarga, 1747–1785): Un apropiat al lui Horea, el a condus grupuri de răsculați în atacuri locale, contribuind la extinderea revoltei.
• Crișan (Marcu Giurgiu, 1733–1785): A mobilizat țăranii din zona Crișul Alb și a fost responsabil pentru unele dintre cele mai violente episoade.

Nobilimea maghiară a organizat apărarea, capturând răsculați la Deva și executând 56 de țărani. Revolta s-a încheiat la 14 decembrie 1784 la Câmpeni, după ce Iosif al II-lea a ordonat intervenția militară pentru a evita escaladarea.

Suprimarea și execuțiile: Prețul libertății

În ianuarie 1785, autoritățile au pus preț pe capul liderilor. Horea, Cloșca și Crișan au fost capturați după trădări locale, acuzați de trădare. Din peste 600 de prizonieri, 120 au fost judecați, cu 37 condamnați inițial la moarte, dar amnistia imperială a comutat pedepsele la închisoare, exceptându-i pe cei trei lideri.

Crișan s-a sinucis prin spânzurare în noaptea dinaintea execuției. Horea și Cloșca au fost executați la 28 februarie 1785 pe Dealul Furcilor din Alba Iulia, prin frângerea pe roată – o pedeapsă crudă în care oasele erau zdrobite treptat. Execuțiile au fost publice, menite să descurajeze viitoare revolte.

Moștenirea lui Horea: De la răscoală la simbol național

Răscoala a avut consecințe imediate: în 1785, Iosif al II-lea a emis Patenta de Abolire a Iobăgiei pentru Transilvania, eliberând țăranii de legătura personală cu pământul, deși sistemul feudal a persistat până în secolul al XIX-lea. Evenimentul a influențat Europa Occidentală, inspirând dezbateri legate de Revoluția Franceză. Jacques Pierre Brissot a publicat o scrisoare deschisă în 1785, afirmând dreptul supușilor de a protesta împotriva opresiunii.

În România modernă, Horea este un erou național. În 1937, un obelisc a fost ridicat la Alba Iulia în memoria răscoalei, proiectat de Iosif Fekete și Octavian Mihălțan. În Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a format Divizia Horea, Cloșca și Crișan din voluntari români. Astăzi, răscoala simbolizează lupta pentru dreptate socială și identitate națională, amintind că un țăran simplu poate ridica munții împotriva asupririi.

Horea nu a fost doar un rebel; el a fost vocea celor oprimați, un om care a transformat suferința în acțiune. Povestea sa ne învață că libertatea se câștigă prin curaj, chiar dacă prețul este suprem. În munții care i-au fost casă, ecoul răscoalei răsună și azi, inspirând generații să lupte pentru o lume mai dreaptă.