În inima Transilvaniei medievale, pe dealul Bobâlna din apropierea Dejului, s-a aprins în 1437 o scânteie de revoltă care a luminat istoria regiunii ca un far al rezistenței populare. Răscoala de la Bobâlna, desfășurată între 1437 și 1438, reprezintă unul dintre cele mai semnificative episoade de luptă socială din Regatul Ungariei, înainte de marele război țărănesc condus de Gheorghe Doja în 1514. Acest eveniment nu a fost doar o răscoală țărănească obișnuită, ci un moment eroic în care țărani români, maghiari, sași și secui, alături de mici nobili și orășeni săraci, s-au unit împotriva opresiunii feudale, cerând dreptate și libertate. Deși înfrântă în cele din urmă, răscoala a lăsat o moștenire durabilă, simbolizând curajul maselor populare în fața unui sistem inechitabil și contribuind la conturarea identității istorice transilvănene. Eroismul său rezidă în unitatea interetnică și în lupta pentru recunoașterea unei stări proprii, ceea ce a zguduit fundamentele societății feudale.

Contextul Istoric al Transilvaniei în Secolul al XV-lea

Transilvania secolului al XV-lea era o provincie a Regatului Ungariei, caracterizată de o structură socială stratificată și de tensiuni etnice și economice. Sub domnia împăratului Sigismund de Luxemburg (1387–1437), regiunea era marcată de invazii otomane, care au perturbat economia și au crescut povara fiscală asupra populației. Societatea era împărțită în stări privilegiate – nobilimea maghiară, sașii și secuii – și masele țărănești, majoritar românești, care trăiau sub jugul iobăgiei.

Din 1365, sub regele Ludovic I cel Mare, țăranii fuseseră privați de dreptul la strămutare liberă, fiind legați de pământul moșierilor și supuși unor dări tot mai grele. Economia era afectată de devalorizarea monedei: noua monedă emisă era de zece ori mai puțin valoroasă decât cea veche, dar taxele se cereau în moneda veche, ceea ce agrava sărăcia. În plus, amenințarea otomană din 1434 a dus la acumularea de datorii fiscale, iar biserica catolică, dominantă în regiune, impunea zeciuiala – o taxă de 10% din producție – chiar și asupra ortodocșilor români, anterior scutiți. Acest context de exploatare economică și discriminare religioasă a creat un butoi cu pulbere, gata să explodeze.

Cauzele Răscoalei: De la Nemulțumiri la Revoltă

Declanșatorul direct al răscoalei a fost decizia episcopului catolic Gyorgy Lépes de a colecta zeciuiala acumulată din 1434 într-o singură tranșă, cerând plata în moneda veche. Aceasta a afectat nu doar țăranii catolici, ci și pe micii nobili maghiari și pe românii ortodocși, care fuseseră scutiți anterior. Când mulți nu au putut plăti, episcopul a recurs la excomunicare, o pedeapsă spirituală gravă care îi excludea din comunitatea creștină.

Nemulțumirile erau profunde: pierderea dreptului de strămutare din 1365 îi transformase pe țărani în iobagi legați de pământ, expuși abuzurilor moșierilor. Invaziile turcești adăugaseră poveri militare, iar criza economică post-invazie a dus la foamete și sărăcie. Răscoala a început pe 31 martie 1437 în nordul Transilvaniei, extinzându-se rapid în comitatele Sătmar și Szabolcs, precum și în Țara Bârsei, Țara Zarandului și Țara Făgărașului. Participanții includeau țărani români (majoritari), maghiari, sași și secui, orășeni săraci din Cluj, mineri și lucrători de la salinele din Dej, Sic și Cojocna, precum și unii mici nobili sărăciți.

Desfășurarea Evenimentelor: De la Adunare la Înfrângere

În iunie 1437, mii de răsculați s-au adunat pe dealul Bobâlna, construind o tabără fortificată după modelul husit ceh. Aici, ei au proclamat “Universitas Hungarorum et Valachorum” (Starea ungurilor și a românilor), cerând recunoașterea unei noi stări sociale egale cu cele privilegiate. Au ars castele și hambare nobiliare, demonstrând determinarea lor.

Răsculații au trimis soli la voievodul Transilvaniei, Ladislau al IV-lea Csaki, dar aceștia au fost executați. Răspunsul a fost o victorie răsunătoare asupra trupelor voievodului, forțându-l să negocieze. Pe 6 iulie 1437, la Cluj-Mănăștur, s-a semnat un pact care accepta multe cereri, inclusiv dreptul la strămutare și reducerea taxelor. Ambele părți au apelat la regele Sigismund pentru arbitraj.

Însă nobilimea nu a cedat. Pe 16 septembrie 1437, la Căpâlna, nobilii maghiari, clerul catolic, sașii și secuii au format “Fraterna Unio” (Uniunea Frățească), o alianță militară împotriva răsculaților. Pe 6 octombrie, la Apateu, un nou tratat a anulat concesiile anterioare. În decembrie 1437, răsculații au cucerit cetatea Aiudului, dar moartea lui Sigismund a deschis calea atacurilor nobiliare.

Armata condusă de Desideriu de Losoncz a asediat Clujul, aliat cu răsculații, cucerindu-l pe 9 ianuarie 1438. Răscoala a fost înăbușită, cu mii de morți și execuții sălbatice: trăgări în țeapă, spânzurări, mutilări.

Conducătorii și Spiritul Eroic

La cârma răscoalei s-a aflat Budai Nagy Antal (Anton cel Mare din Buda), un nobil sărac maghiar, secondat de cinci căpitani: Toma cel Mare din Sic, Mihai Românul din Vireag, Mihail din Ceh, Benedict Gazda din Diod și Pavel cel Mare din Voievodeni, plus un burghez din Cluj. Această conducere mixtă reflectă unitatea interetnică, un aspect eroic al evenimentului. Ei au jurat să lupte pentru libertate, inspirând masele să reziste superiorității numerice și tehnologice a nobilimii. Deși înfrânți, curajul lor a devenit legendă, alimentând povești populare și identitatea națională românească.

Consecințele: O Moștenire Amară, dar Inspiratoare

Conducătorii au fost executați la Turda, iar Clujul a pierdut statutul de oraș, locuitorii fiind declarați țărani. Pe 2 februarie 1438, alianța de la Căpâlna a fost reînnoită ca “Unio Trium Nationum” (Uniunea celor Trei Națiuni), excluzând românii din viața politică și consolidând dominația maghiară, sasă și secuiască. Acest pact a reglementat societatea transilvană secole la rând, ducând la dispariția treptată a drepturilor tradiționale românești (ius valachicum).

Totuși, răscoala a fost un moment eroic: a demonstrat că nobilimea putea fi înfrântă, inspirând viitoare revolte și contribuind la conștiința națională. În istoriografia românească, este văzută ca un simbol al luptei pentru justiție socială, un ecou al rezistenței populare în Europa Centrală.

Concluzie

Răscoala de la Bobâlna rămâne un capitol luminos în istoria transilvană, un moment eroic în care oamenii simpli au sfidat un sistem opresiv, uniți de dorința de libertate. Deși înfrântă, ea a semănat semințele rezistenței viitoare, modelând identitatea regiunii. Astăzi, platoul Bobâlna simbolizează curajul și unitatea, amintindu-ne că eroismul nu stă în victorie, ci în lupta pentru dreptate. Într-o lume marcată de inechități, lecția sa rămâne actuală: vocea maselor poate zgudui imperii.