Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai emblematici domnitori ai Moldovei, și-a început domnia cu un act de răzbunare personală și politică. Prima sa bătălie, dusă în aprilie 1457, a fost împotriva lui Petru Aron, unchiul său, care îi ucisese tatăl, Bogdan al II-lea. Acest conflict nu doar că a marcat ascensiunea lui Ștefan pe tronul Moldovei, dar a și pus bazele unei domnii lungi și glorioase, caracterizată prin numeroase victorii militare și o diplomație abilă. În acest articol, vom explora contextul istoric, desfășurarea bătăliilor și consecințele lor, bazându-ne pe surse istorice credibile.

Contextul istoric: O familie divizată și un tron instabil

Moldova secolului al XV-lea era un principat aflat la intersecția intereselor marilor puteri ale vremii: Regatul Ungariei, Regatul Poloniei și Imperiul Otoman. Dinastia Mușatinilor, din care făcea parte Ștefan, era marcată de lupte interne pentru putere. Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan, a ajuns pe tron în 1449, după ce l-a detronat pe fratele său, Roman al II-lea. Domnia sa a fost scurtă și turbulentă, încheindu-se tragic în octombrie 1451, când a fost asasinat de fratele său, Petru Aron, în satul Reuseni, lângă Dorohoi. Petru Aron, susținut de o parte a boierimii și probabil de interese externe, a preluat tronul, forțându-i pe fiii lui Bogdan – Ștefan și sora sa – să fugă în exil.

Ștefan, născut în jurul anului 1433-1438, a petrecut anii exilului în Transilvania și Țara Românească. Aici, el a câștigat experiență militară și alianțe valoroase. Se spune că a fost găzduit de vărul său, Vlad Țepeș (viitorul domn al Țării Românești), și de nobili transilvăneni. Aceste conexiuni i-au permis să adune o oaste mică, dar determinată, formată din mercenari, boieri loiali și voluntari. Motivația sa principală era răzbunarea morții tatălui său, dar și recâștigarea tronului legitim al Mușatinilor. Instabilitatea domniei lui Petru Aron, marcată de taxe grele și alianțe controversate cu Polonia, a creat un teren fertil pentru o răscoală.

Pregătirile pentru confruntare

În primăvara anului 1457, Ștefan a decis să acționeze. Cu o forță estimată la aproximativ 6.000 de oameni – inclusiv trupe din Transilvania și posibile ajutoare de la Vlad Țepeș – el a trecut Prutul și a intrat în Moldova. Petru Aron, aflat pe tron de șase ani, a mobilizat o oaste mai numeroasă, probabil de 10.000-15.000 de oameni, susținută de boieri loiali și mercenari. Conflictul era inevitabil, iar prima ciocnire a avut loc în apropierea satului Doljești, din actualul județ Neamț, pe malurile râului Siret.

Sursele istorice, precum cronicile moldovenești ale lui Grigore Ureche și letopisețele anonime, descriu această perioadă ca una de tensiune maximă. Ștefan a apelat la sentimentul național și la loialitatea față de linia legitimă a Mușatinilor, promițând reforme și protecție față de amenințările externe. Petru Aron, pe de altă parte, era văzut ca un uzurpator, iar uciderea fratelui său îi atrăsese antipatia multor boieri.

Bătălia de la Doljești: Prima victorie decisivă

Pe 12 aprilie 1457, forțele lui Ștefan și ale lui Petru Aron s-au întâlnit la Doljești. Bătălia a fost una scurtă, dar intensă. Oastea lui Ștefan, deși inferioară numeric, a beneficiat de un element surpriză și de o tactică superioară. Potrivit relatărilor, Ștefan a folosit terenul în avantajul său, poziționându-și trupele pe un deal și lansând un atac fulgerător asupra flancurilor inamice. Cavaleria ușoară moldovenească a jucat un rol crucial, dezorganizând liniile lui Petru Aron.

Rezultatul a fost o victorie clară pentru Ștefan. Mulți dintre ostașii lui Petru Aron au dezertat sau au fost uciși, iar domnitorul uzurpator a fost nevoit să fugă spre sud, spre Orbic (astăzi un sat din județul Neamț). Pierderile au fost semnificative de ambele părți, dar moralul trupelor lui Ștefan a crescut enorm. Această bătălie este considerată prima confruntare majoră a viitorului voievod, marcând nu doar o răzbunare personală, ci și începutul unei ere de consolidare a puterii centrale în Moldova.

Bătălia de la Orbic: Sigilarea victoriei

Petru Aron nu s-a predat ușor. La doar două zile după înfrângerea de la Doljești, pe 14 aprilie 1457, el a încercat să se reorganizeze la Orbic. Aici, forțele sale, slăbite și demoralizate, au fost atacate din nou de oastea lui Ștefan. Bătălia de la Orbic a fost și mai decisivă: Petru Aron a fost învins definitiv și a fugit în Polonia, unde a căutat azil la curtea regelui Cazimir al IV-lea. Ștefan a capturat prizonieri importanți și a confiscat bunuri, consolidându-și poziția.

Aceste două bătălii, adesea tratate ca un singur episod în istoriografie, au durat doar câteva zile, dar au schimbat soarta Moldovei. Ștefan a intrat triumfător în Suceava, capitala principatului, unde a fost uns domn pe 14 aprilie 1457, în fața boierilor și a mitropolitului Teoctist.

Urmările și moștenirea

Victoria lui Ștefan împotriva lui Petru Aron nu a fost doar o răzbunare familială, ci un moment pivotal în istoria Moldovei. Noul domnitor a început imediat reforme administrative și militare, fortificând cetăți precum Suceava, Hotin și Chilia. Petru Aron a revenit în scenă în 1467, aliindu-se cu regele Matia Corvin al Ungariei, ceea ce a dus la bătălia de la Baia, unde Ștefan l-a învins din nou și l-a executat în cele din urmă.

Domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504) a fost marcată de peste 40 de bătălii, majoritatea victorii, împotriva otomanilor, ungurilor și polonilor. Prima sa confruntare a demonstrat calitățile sale de strateg: curaj, inteligență tactică și abilitatea de a mobiliza aliați. Astăzi, siturile de la Doljești și Orbic sunt locuri de interes istoric, amintind de originea unei legende naționale.

În concluzie, prima bătălie a lui Ștefan cel Mare împotriva ucigașului tatălui său reprezintă nu doar un capitol de istorie personală, ci un simbol al rezistenței și unității moldovenești. Prin această victorie, Ștefan a transformat o vendetă familială într-o fundație solidă pentru un stat independent și puternic, influențând destinul regiunii pentru secole.