În istoria literaturii și militară românească, puține nume evocă atât de puternic spiritul de sacrificiu și patriotism ca cel al lui Peneş Curcanul. Nu este doar un personaj epic, ci un om real, un sergent erou născut în inima Moldovei, la Vaslui, care a marcat pagini glorioase ale Războiului de Independență din 1877. Viața sa extraordinară a inspirat marele poet Vasile Alecsandri să compună poemul omonim, o operă celebră ce celebrează curajul ostașilor români. Această baladă, cu ritmul ei popular și imagini vii, a devenit un simbol al rezistenței naționale, fiind recitată și cântată generații la rând. Dar cine a fost, de fapt, acest Peneş Curcanul? Un simplu dorobanț transformat în legendă sau un erou cu o biografie impresionantă, marcată de patru războaie și o devotament neclintit față de țară?

Origini modeste și primii pași în viață

Constantin Țurcanu, numele real al celebrului Peneş Curcanul, s-a născut pe 1 martie 1854, în mahalaua Vasluiului, într-o familie săracă. Era singurul copil al lui Gheorghe Țurcan și al Mariei, oameni simpli care duceau o existență modestă, tipică pentru țăranii moldoveni ai acelor vremuri. Vasluiul, orașul cu o istorie bogată marcată de bătălia din 1475, era un loc unde tradițiile și sărăcia se împleteau, iar educația rămânea un lux pentru puțini. Totuși, soarta i-a surâs lui Constantin: la doar 7 ani, a fost trimis la Huși, la niște rude mai înstărite, unde a avut șansa să învețe să scrie și să citească. Printre puținii copii din mahala care știau carte, el s-a remarcat prin inteligență și determinare, trăsături care îl vor defini mai târziu pe câmpurile de luptă.

Această educație rudimentară, dar esențială, l-a pregătit pentru o viață de serviciu public. La 15 mai 1875, la vârsta de 21 de ani, Constantin intră ca dorobanț în Regimentul 13 Dorobanți, o unitate de elită a armatei române, formată din voluntari onești și curajoși. Dorobanții, cu căciulile lor împodobite cu pene de cocoș – de aici și porecla “curcani” – reprezentau nucleul infanteriei moldovenești. Rapid, el urcă în ierarhie: devine caporal la începutul Războiului de Independență și sergent în august 1877, în plină campanie militară. Această promovare nu era întâmplătoare; Constantin se dovedea a fi un lider natural, capabil să inspire încredere în camarazii săi.

Eroul Războiului de Independență: Bătălii și răni

Războiul de Independență din 1877-1878 a fost momentul de glorie al lui Constantin Țurcanu. România, sub conducerea domnitorului Carol I, intra în conflict alături de Rusia împotriva Imperiului Otoman, luptând pentru eliberarea teritoriilor și independență. Regimentul 13 Dorobanți, unitatea sa, a participat la cele mai sângeroase confruntări: bătălia de la Grivița (august-septembrie 1877), unde românii au respins atacurile otomane cu preț de sânge, apoi la Rahova (noiembrie 1877) și, culminând, la asediul Plevnei.

La Plevna, una dintre cele mai grele bătălii ale războiului, sergentul Țurcanu s-a remarcat prin vitejie excepțională. El a fost printre primii care au pătruns în redanul turcesc pe 27 august 1877, un moment decisiv. Pentru fapta sa, a fost decorat pe loc cu Ordinul “Virtutea Militară” de către însuși domnitorul Carol I. Patru zile mai târziu, la 31 august, în timpul luptei de la Grivița, primește o nouă distincție: “Steaua României” în gradul de cavaler. Dar gloria a venit cu un preț: rănit grav la reduta nr. 2, el capturează un sublocotenent turc și, după ce este îngrijit sumar, se întoarce la regimentul său, redus acum la doar 300 de oameni din cei 1200 inițiali. Regimentul său, poreclit “curcanii” pentru penele de la căciuli, devenise un simbol al rezistenței.

Răniții, inclusiv Constantin, sunt transportați la un spital de campanie din Turnu Măgurele. Aici, în mijlocul suferinței și al poveștilor de pe front, se petrece întâlnirea care îl va face nemuritor. Vasile Alecsandri, poetul național, om politic și diplomat implicat activ în efortul de război, vizitează spitalul. Alecsandri, născut în 1821 și deja o figură proeminentă a pașoptismului, era fascinat de eroii simpli ai neamului. Conversațiile cu sergentul rănit, pline de umor moldovenesc și relatări vii, îl inspiră să noteze detaliile. “Eu mă numesc din botez Constantin Ţurcanu, însă în războiul din 1877, marele poet mi-a schimbat numele şi prenumele zicându-mi Peneş Curcanu”, va scrie mai târziu Constantin într-o carte poștală păstrată în Arhivele Naţionale. Deși unele surse menționează o întâlnire și pe Calea Victoriei din București, esențialul rămâne: Alecsandri transformă experiența reală într-o operă literară.

Inspiratorul poeziei: “Peneş Curcanul” de Vasile Alecsandri

Publicată prima dată în 1881, în ciclul “Ostașii noștri” din volumul “Opere complete”, poezia “Peneş Curcanul” capturează esența spiritului românesc: curaj, umor și devotament. Poemul, scris în stil popular, cu rimă și ritm cântat, descrie plecarea celor nouă dorobanți din Vaslui, împreună cu sergentul lor, spre front. Versurile evocă veselia aparentă a ostașilor, cu pene la căciuli și opinci la picioare, dar și realitatea crudă a războiului.

Iată un extras memorabil:

“Plecat-am nouă din Vaslui, Şi cu sergentul, zece, Şi nu-i era, zău, nimănui În piept inima rece. Voioşi ca şoimul cel uşor Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior, Ş-aveam şi pene-n frunte. Toţi dorobanţi, toţi căciulari, Români de viţă veche, Purtând opinci, suman, iţari Şi cuşma pe-o ureche. Ne dase nume de Curcani Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat lângă Balcani Porecla în renume!”

Această operă nu este doar o biografie poetică, ci un imn al unității naționale. Alecsandri, prin prisma lui Peneş, celebrează anonimii războiului, transformând un sergent obișnuit într-un simbol etern. Poezia a fost recitată în școli, cântată în tabere militare și a inspirat generații de români să-și amintească de sacrificiile din 1877. Legenda spune că, la înmormântarea lui Vasile Alecsandri în 1890, un ofițer a strigat: “Cei nouă din Vaslui şi cu sergentul zece… Ridicaţi!”, ca un ultim omagiu adus curajoșilor.

O viață dedicată patriei: Patru războaie și voluntariat

După Războiul de Independență, Constantin Țurcanu nu s-a retras. Devotamentul său față de țară l-a împins să lupte ca voluntar în alte trei conflicte majore. În 1913, la 59 de ani, participă la Al Doilea Război Balcanic împotriva Bulgariei, unde este plătit ca picher de stat cu 150 de lei lunar. Apoi, în Primul Război Mondial (1916-1918), revine pe front, luptând pentru unirea Transilvaniei cu România. La 65 de ani, în 1919, se alătură campaniei din Ungaria, împotriva guvernului comunist al lui Béla Kun, fiind avansat la gradul de plutonier major.

Această longevitate militară este remarcabilă: un om care a traversat patru războaie, de la independență la Marea Unire, fără a cere privilegii. El a supraviețuit răni, boli și vârsta, rămânând un exemplu de patriotism pur. “Aceasta s-a auzit că am fost cel dintâi care am intrat în redanul luat la 27 august 1877”, nota el modest în corespondența sa.

Moștenirea: Mausoleul și legenda eternă

Constantin Țurcanu, sau Peneş Curcanul, moare pe 15 noiembrie 1932, la 78 de ani, și este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Vaslui. În 1934, în memoria sa și a altor eroi vasluieni din Războiul de Independență și Primul Război Mondial, se ridică Mausoleul Peneş Curcanul. Construcția, din marmură, piatră și bronz, opera sculptorului I. Scutari și a meșterilor italieni Luise Severiano și Victor Bibuitto, include o cruce memorială centrală dedicată eroului. Mausoleul devine un loc de pelerinaj, amintind de sacrificiile neamului.

Astăzi, Peneş Curcanul nu este doar o figură istorică, ci un simbol viu. Filme documentare, precum “Eroul lui Vasile Alecsandri ‘Peneş Curcanul'”, și recitări ale poeziei sale îl țin în viață. El reprezintă esența românului: modest, curajos și nemuritor prin artă. Vasile Alecsandri, inspirat de acest sergent erou, a creat o operă care transcende timpul, amintindu-ne că eroii adevărați nu poartă coroane, ci pene la căciuli și inimi de lei.