Giorgio Basta, cunoscut și sub numele de Gheorghe Basta sau Gjergj Basta, rămâne una dintre figurile controversate ale istoriei europene de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul celui de-al XVII-lea. Născut în 1550 într-o familie de origine albaneză din sudul Italiei, Basta a fost un general mercenar care a servit mai multe puteri europene, dar este amintit în special pentru rolul său în Războiul cel Lung împotriva otomanilor și pentru implicarea în asasinarea lui Mihai Viteazul, domnitorul care a unit pentru scurt timp cele trei principate românești. Ca mercenar, Basta a navigat prin alianțe fragile și conflicte sângeroase, prioritizând interesele angajatorilor săi, în special ale Imperiului Habsburgic. Povestea sa este una de ambiție militară, trădare și cruzime, marcată de succese pe câmpul de luptă, dar și de acuzații de violență excesivă. Acest articol explorează traiectoria vieții sale, culminând cu evenimentele tragice din Transilvania.

Origini și începuturi în cariera militară

Giorgio Basta s-a născut la 30 ianuarie 1550 în Roccaforzata, lângă Taranto, în Regatul Neapolelui, deși unele surse istorice sugerează anul 1544 sau alte locații precum Ulpiano nel Monferrato. Familia sa era de origine albaneză (Arbëreshë), descendenți ai refugiaților din Epir care au fugit de invazia otomană și s-au stabilit în Italia. Tatăl său, Demetrius Basta, a fost un ofițer în serviciul Imperiului Spaniol, ceea ce l-a introdus pe tânărul Giorgio în lumea armelor de la o vârstă fragedă. Basta a început ca simplu soldat în compania de cavalerie a tatălui său, iar mai târziu a servit sub fratele său, Niccolò.

Cariera sa a luat avânt în Flandra, unde a luptat în Războaiele Olandeze împotriva rebelilor protestanți. Aici, sub comanda lui Don Juan de Austria, Basta s-a remarcat prin curaj și abilități tactice, obținând postul de guvernator al orașului Nivelles. În 1577, s-a alăturat lui Alexandru Farnese, duce de Parma, un comandant renumit al forțelor spaniole. Basta a participat la Războaiele Religioase Franceze, inclusiv la Războiul celor Trei Henric (1585-1589), unde a condus unități de cavalerie în blocade și asedii. Printre realizările sale notabile se numără rolul în blocada Mechelen și Antwerpen în 1584, precum și în asediul Bruxelles-ului în 1585. În 1591, la asediul Rouen-ului, a supraviețuit unui duel periculos cu Sir Roger Williams și a asigurat retragerea trupelor spaniole după rănirea lui Farnese la Caudebec.

Ca mercenar, Basta era motivat de câștiguri financiare și avansări, dar și de loialitate față de cauzele catolice, aliniindu-se cu Liga Catolică din Franța. Căsătoria sa în 1589 cu Anne de Liedekerke de Gavre, o nobilă flamandă, i-a adus cinci copii și legături aristocratice, consolidându-i poziția socială.

Trecerea în serviciul Habsburgilor și Războiul cel Lung

După moartea ducelui de Parma în 1592, Basta a căutat noi oportunități. Recomandat de Filip al II-lea al Spaniei, el a intrat în serviciul împăratului Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Roman în 1596. Rudolf l-a numit general de cavalerie ușoară și cavaler al Ordinului Pintenului de Aur în 1598. Basta a fost trimis în Ungaria Superioară ca adjunct al guvernatorului și comandant al armatelor imperiale, unde s-a implicat în Războiul cel Lung (1593-1606), un conflict major între Habsburgi și Imperiul Otoman.

În această perioadă, Basta s-a făcut remarcat prin victorii împotriva ungurilor, transilvănenilor, valahilor și tătarilor. A recucerit cetatea Huszt în 1597 și a condus campanii dure în regiune. Războiul cel Lung era marcat de alianțe instabile și interese religioase: Habsburgii, catolici, doreau să recâștige teritoriile de la otomani și să impună catolicismul în zonele protestante sau ortodoxe. Basta, ca executant al politicii imperiale, a fost însărcinat să administreze Transilvania ca vasal imperial și să restaureze catolicismul, ceea ce a generat tensiuni cu populațiile locale: unguri calviniști, secui, valahi ortodocși, sârbi și sași luterani.

Alianța fragilă cu Mihai Viteazul și drumul spre trădare

Punctul culminant al carierei lui Basta în Transilvania a fost legat de Mihai Viteazul, domnitorul Valahiei care, între 1599 și 1600, a unit Valahia, Transilvania și Moldova sub conducerea sa, într-o primă unire efemeră a principatelor românești. Mihai, inițial aliat al otomanilor, s-a răsculat împotriva lor în 1594 și s-a alăturat Ligii Creștine conduse de Habsburgi. În 1600, după ce a cucerit Transilvania de la Andrei Báthory, Mihai a intrat în conflict cu Basta, care reprezenta interesele imperiale.

La 18 septembrie 1600, forțele lui Basta l-au învins pe Mihai în Bătălia de la Mirăslău, forțându-l pe domnitor să ceară medierea lui Rudolf al II-lea. Împăratul a impus o alianță între cei doi, recunoscându-l pe Mihai ca guvernator al Transilvaniei. Împreună, au obținut o victorie importantă împotriva otomanilor la Bătălia de la Guruslău, pe 3 august 1601. Totuși, alianța era tensionată: Mihai dorea autonomie și control asupra Transilvaniei, în timp ce Basta îl vedea ca pe o amenințare la adresa autorității habsburgice. Mihai era popular printre trupele valahe și secui, dar ambițiile sale politice intrau în conflict cu planurile lui Rudolf de a anexa direct regiunea.

Doar câteva zile după victoria de la Guruslău, pe 9 august 1601, Basta a ordonat asasinarea lui Mihai Viteazul. Evenimentul a avut loc în tabăra de la Câmpia Turzii (Keresztesmező, lângă Turda), unde mercenari valoni sub comanda căpitanului Jacques Beauri au atacat cortul domnitorului. Mihai a fost înjunghiat și decapitat, capul său fiind trimis la Praga ca trofeu, iar trupul a rămas neîngropat timp de trei zile. Motivul oficial era că Mihai ar fi complotat cu otomanii, dar istorici români și unguri susțin că Basta acționa din ambiție personală și la ordinul lui Rudolf, care îl considera pe Mihai un obstacol în calea controlului imperial asupra Transilvaniei. Asasinarea a fost descrisă ca un act de trădare, Basta fiind portretizat ca un general nemilos și lipsit de loialitate.

Cruzimea în Transilvania și declinul

După moartea lui Mihai, Basta a devenit comandant militar al Transilvaniei, dar administrația sa a fost marcată de abuzuri extreme. Trupele sale au comis jafuri, violuri și execuții în masă, ceea ce a dus la foamete, ciumă și revolte populare. Istorici precum cei români și unguri îl acuză de cruzime sistematică, inclusiv uciderea nobililor locali și impunerea forțată a catolicismului. Discontentul public a culminat cu rechemarea sa de către Rudolf în 1604.

Basta a fost trimis să lupte împotriva otomanilor în vestul Ungariei, unde a apărat cu succes Esztergomul împotriva unei armate otomane superioare numeric. A reprimat și răscoala lui Ștefan Bocskai, învingându-l de două ori în noiembrie 1604, dar a suferit înfrângeri din cauza lipsei de provizii. În 1605, a fost făcut baron ceh, dar problemele financiare l-au afectat: revendica 380.000 de taleri neplătiți, inclusiv 80.000 din buzunarul propriu. După Tratatul de la Viena și Tratatul de la Zsitvatorok din 1606, Basta a fost marginalizat la curte.

Viața târzie, moartea și moștenirea

În ultimii ani, Basta s-a mutat la Praga și a fost numit locotenent general al Bisericii Sfinte în februarie 1607, pentru a apăra interesele papale împotriva Veneției, dar interdictul papal a fost ridicat înainte să acționeze. A murit la Praga pe 20 noiembrie 1607 (sau 26 august, după unele surse), la vârsta de 57 de ani.

Dincolo de cariera militară, Basta a fost un teoretician al războiului. A scris două manuale influente: Il maestro di campo generale (1606) și Il governo della cavalleria leggiera (1612, postum), traduse în germană și franceză. Acestea promovau tactici inovatoare pentru cavalerie ușoară, enfatizând mobilitatea, coordonarea și selecția ofițerilor pe baza meritului, nu a nobilimii. Ideile sale au influențat generali precum Raimondo Montecuccoli.

Moștenirea lui Basta este duală: admirat ca strateg militar eficient, dar condamnat pentru cruzime și trădare. În istoriografia română, el este simbolul opresiunii habsburgice, responsabil pentru moartea eroului național Mihai Viteazul. Povestea sa ilustrează haosul Europei Centrale în era războaielor religioase și otomane, unde mercenarii precum Basta decideau soarta națiunilor prin sabie și intrigă.