În inima Bucureștiului, pe o platformă industrială care poartă încă numele ei, Apaca reprezintă un capitol esențial din istoria industriei textile românești. De la atelierele militare din secolul al XIX-lea până la gigantul industrial comunist cu mii de angajați, Apaca nu a fost doar o fabrică de confecții, ci un simbol al efortului colectiv, al inovației forțate și al transformărilor economice post-revoluționare. Cu o istorie de aproape 140 de ani, această entitate a cusut nu doar haine, ci și firele unei narațiuni naționale despre muncă, propagandă și adaptare. Astăzi, deși producția masivă de odinioară a dispărut, moștenirea ei persistă în memoria colectivă și în spațiile reconvertite ale Capitalei.

Origini: De la ateliere militare la o industrie națională

Povestea Apaca începe în anul 1881, când au fost înființate Atelierele de Producție Armament și Confecțiuni ale Armatei, o instituție de stat destinată producerii de uniforme și echipamente pentru forțele armate române. Denumirea “APACA” este, de fapt, o abreviere a acestui nume original – Atelierele Publice Autonome de Confecții ale Armatei. Aceste ateliere funcționau inițial în condiții modeste, concentrate pe nevoile militare, dar au pus bazele unei industrii care avea să se extindă dincolo de scopul inițial.

În perioada interbelică, atelierele au continuat să opereze, adaptându-se la cerințele vremii. Totuși, adevăratul salt calitativ a venit odată cu instaurarea regimului comunist după 1944. Liderii partidului, în special Gheorghe Gheorghiu-Dej, au văzut în industria textilă o oportunitate de a demonstra eficiența sistemului socialist. Impresionat de condițiile precare ale atelierelor existente la Cotroceni, Dej a propus construirea unei fabrici moderne, care să devină un model pentru întreaga economie planificată.

Epopeea construcției: 97 de zile care au schimbat totul

Unul dintre cele mai remarcabile episoade din istoria Apaca este construcția noii fabrici în doar 97 de zile, un record care a servit ca instrument de propagandă pentru regimul comunist. Proiectul a fost lansat în 1948, sub eticheta de “primul șantier național al tineretului”, implicând mii de voluntari și muncitori mobilizați în spiritul entuziasmului socialist.

Echipa de arhitecți, formată din nume precum M. Alifanti, H. Stern, A. Damian, G. Pavlu, I. Șerban, I. Ghica-Budești și V. Krohmalnic, alături de ingineri ca Emil Prager, Emil Calmanovici și Tiberiu Eremia, a proiectat o clădire impresionantă: 180 de metri lungime, 18 metri înălțime, cu patru etaje și un parter. Construcția a fost finalizată pe 28 aprilie 1948, cu trei zile înainte de Ziua Muncii, folosind 1.150 de brigadieri UTM-iști (Uniunea Tineretului Muncitor), 600 de lucrători calificați și peste 1.000 de vagoane de materiale. Totalul orelor de muncă a atins 1.396.000, iar fabrica a fost echipată cu 1.024 de mașini de cusut, pregătită pentru peste 1.600 de angajați. Inclusiv facilități moderne, precum o cantină și o sală de festivități, au fost integrate în design.

Inițial, aripa “A” a fost denumită “Fabrica Gheorghe Gheorghiu-Dej”, în onoarea liderului care o inaugurase. Ulterior, s-au adăugat o a doua aripă și corpuri auxiliare pentru modele, probe și expoziții, transformând Apaca într-un complex industrial complet. Acest efort rapid nu a fost doar o realizare tehnică, ci și un simbol al mobilizării maselor, promovat intens în presa vremii ca dovadă a superiorității sistemului comunist.

Perioada de glorie: Gigantul textil al României socialiste

În anii care au urmat, Apaca a devenit inima industriei de confecții românești. Sub diverse denumiri – de la “Întreprinderea de Confecții și Tricotaje București” până la “Fabrica de Confecții București” – fabrica a ajuns să aibă aproape 18.000 de angajați înainte de 1989, majoritatea femei, care lucrau în ture pentru a satisface cererile interne și externe.

Producția includea uniforme militare, haine de lucru, îmbrăcăminte civilă de calitate înaltă și produse pentru export. Apaca exporta în țări din CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), dar și în piețe occidentale dezvoltate, de pe toate continentele. Fabrica era echipată cu tehnologie modernă, inclusiv sisteme de aer condiționat, și servea ca exemplu pentru alte întreprinderi socialiste. Documentarul “APACA – fabrica destin”, parte din seria “Adevăruri despre trecut” de la TVR, subliniază cum zeci de mii de oameni și-au legat destinele de această fabrică, cu suferințe și bucurii, de la interviuri cu foști angajați precum Amalia Neacșu (normatoare) sau Teodor Diaconaș (șef CTC).

Apaca nu era doar un loc de muncă; era un microcosmos al societății comuniste, unde propaganda se împletea cu realitatea zilnică. Mii de femei treceau zilnic poarta, cu baticul pe cap și geanta în mână, contribuind la “cusutul” istoriei hainelor românești – de la uniforme care au îmbrăcat armata națională până la confecții care au ajuns în garderobele cetățenilor obișnuiți.

Declinul și privatizarea: Sfârșitul unei ere

După Revoluția din 1989, industria textilă românească a intrat în declin rapid, afectată de tranziția la economia de piață, concurența internațională și lipsa investițiilor. Apaca nu a făcut excepție. În 1992, fabrica a fost privatizată, unitățile de producție fiind vândute piecemeal și transformate în alte afaceri.

De la cei 18.000 de angajați din epoca comunistă, platforma industrială Apaca ajunsese, în aprilie 2011, să găzduiască 193 de firme, 24 de persoane fizice autorizate și peste 6.000 de angajați, cu o cifră de afaceri de circa 170 de milioane de euro. Spațiile fostei fabrici au fost reconvertite în birouri, depozite și ateliere mici, pierzând treptat caracterul unitar de odinioară.

Totuși, unele elemente de continuitate persistă. De exemplu, atelierele lui Alexandru Ciucu, un designer român care confecționează haine pentru branduri internaționale precum Armani, continuă să opereze pe platforma Apaca, scriind un nou capitol în istoria confecțiilor de calitate.

Moștenirea Apaca: Un simbol al Bucureștiului industrial

Astăzi, Apaca rămâne un reper urban în București, situată în sectorul 3, pe terenul fostei fabrici de textile. Deși producția masivă a dispărut, numele ei evocă o epocă în care industria românească era un pilon al identității naționale. Platforma servește ca hub pentru diverse afaceri, reflectând adaptarea la economia modernă.

Moștenirea Apaca transcende clădirile: ea reprezintă evoluția industriei hainelor românești, de la ateliere artizanale la producție industrială și, în final, la globalizare. Documentarele și poveștile foștilor angajați păstrează vie amintirea unei fabrici care a cusut nu doar țesături, ci și destine umane.

În concluzie, Apaca nu este doar o pagină din istoria economică a României; este o țesătură vie de eforturi, inovații și transformări. De la cele 97 de zile care au marcat nașterea ei modernă până la reconversia actuală, fabrica unde s-a cusut istoria hainelor românești continuă să inspire, amintindu-ne de reziliența unei națiuni în fața schimbărilor vremurilor.