Întreprinderea de Ciorapi Sebeș: Unde se făceau ciorapii unei țări întregi

În inima Transilvaniei, în orașul Sebeș din județul Alba, a funcționat timp de aproape un secol o fabrică ce a devenit sinonimă cu producția de ciorapi și șosete pentru România. Cunoscută inițial sub numele de Uzinele Textile Românești, apoi ca Întreprinderea de Ciorapi Sebeș și, în final, ca Ciserom, această unitate industrială a îmbrăcat picioarele a milioane de români, de la copii la adulți, în perioade de prosperitate și de criză. Cu o istorie ce începe în 1927 și se încheie trist în 2025, fabrica reprezintă un capitol emblematic al industriei textile românești, marcat de inovație, muncă intensă și, în cele din urmă, declin economic. Acest articol explorează parcursul ei, de la origini germane la rolul central în economia socialistă și până la închiderea recentă.

Origini germane și începuturi interbelice

Povestea fabricii începe în anul 1927, când antreprenorul german Gustav Bahner, originar din cartierul Liechtenstein al orașului Oberlungwitz din Germania de Est, a decis să investească în România. El a fondat societatea GBL (denumire derivată probabil de la inițialele sale și ale asociaților), care s-a axat pe producția de ciorapi și lenjerie de corp. La început, fabrica funcționa cu doar 150 de muncitori și producea lunar aproximativ 210.000 de perechi de ciorapi, folosind mașini de tricotat aduse din Germania și specialiști germani pentru instruirea personalului local.

În 1928, GBL a preluat Uzinele Textile Românești, extinzându-și capacitățile și consolidându-și poziția pe piața românească. Sub influența germană, fabrica a adoptat standarde înalte de calitate, ceea ce i-a permis să crească rapid. Până în 1938, unitatea se dezvoltase semnificativ, beneficiind de un mediu economic favorabil în Regatul României. Aceste începuturi reflectă un transfer de tehnologie și know-how din Vest către Estul Europei, un fenomen comun în industria textilă a epocii.

Naționalizarea și era sovietică

Al Doilea Război Mondial a adus schimbări dramatice. În 1944, fabrica a trecut în patrimoniul statului român, ca parte a procesului de naționalizare inițiat de regimul comunist. Între 1946 și 1954, sub administrarea sovietică, unitatea a fost redenumită TEBA (Textila Banat), funcționând ca o întreprindere mixtă româno-sovietică. Această perioadă a fost marcată de reconstrucție postbelică și de adaptare la noul sistem economic planificat.

Din 1954, fabrica a revenit sub control românesc complet, purtând numele de Fabrica de Ciorapi și Tricotaje Sebeșul. Aici începe adevărata ei ascensiune ca “Întreprinderea de Ciorapi Sebeș”, un pilon al industriei ușoare socialiste. Statul a investit masiv în modernizare, aducând echipamente noi și extinzând forța de muncă. Până în anii ’70-’80, fabrica ajunsese să producă zilnic până la 176.000 de perechi de ciorapi, acoperind nevoile unei țări întregi.

Apogeul în perioada comunistă: Ciorapi pentru toți

În epoca Ceaușescu, Întreprinderea de Ciorapi Sebeș a devenit un simbol al producției de masă. Cu o capacitate anuală de până la 10 milioane de perechi de șosete, fabrica opera în trei schimburi, 24 de ore din 24, angajând între 3.500 și 4.000 de muncitori – majoritatea femei din Sebeș și împrejurimi. “Era o activitate uriașă”, își amintesc foști angajați, care produceau sute de mii de perechi lunar, de la șosete simple de bumbac până la modele mai elaborate.

Fabrica nu doar satisfăcea cererea internă, ci și exporta în țări precum Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Olanda, SUA, Israel și Belgia. Calitatea produselor era recunoscută, iar mulți români asociau șosetele de Sebeș cu durabilitate și confort. Cultural, fabrica a intrat în folclorul local: generații întregi de familii lucrau acolo, iar expresia “ciorapii de la Sebeș” evoca imaginea unei producții naționale omniprezente. În 1974, o modernizare majoră a adus tehnologie avansată, crescând eficiența și diversificând gama de produse.

Impactul economic era imens: fabrica era cel mai mare angajator din zonă, contribuind la bugetul local și național. Totuși, condițiile de muncă erau tipice epocii – schimburi lungi, norme stricte și presiune pentru planul cincinal. Mulți angajați își amintesc cu mândrie de acele vremuri, când fabrica “îmbrăca picioarele unei țări întregi”.

Tranziția post-comunistă și privatizarea

Revoluția din 1989 a marcat o nouă eră. În 1990, fabrica și-a schimbat numele în Ciserom – un acronim pentru “Ciorapi Sebeș România” – și a început procesul de adaptare la economia de piață. În 1995, a fost privatizată prin metoda MEBO (Management and Employee Buyout), permițând angajaților să cumpere acțiuni. Inițial, capitalul a rămas autohton, cu investitori români preluând controlul.

Anii 2000 au adus provocări: concurența din importuri ieftine din Asia, creșterea costurilor cu energia și lipsa investițiilor în modernizare. Totuși, Ciserom a supraviețuit, menținând o producție anuală de aproximativ 9,5 milioane de perechi. În 2016, compania a raportat o cifră de afaceri de peste 23,5 milioane de lei și un profit net de aproape 850.000 de lei, câștigând premii naționale pentru excelență în industrie. Exporturile au continuat, iar brandul s-a adaptat la tendințe, oferind colecții sezoniere cu designuri colorate și tematice.

Numărul angajaților a scăzut treptat: de la 308 în 2018 la 197 în 2022, 157 în 2023 și sub 100 în 2025. Vârsta medie a depășit 50 de ani, iar tinerii nu mai erau atrași de industrie.

Declinul și închiderea: Sfârșitul unei ere

Ultimii ani au fost marcați de dificultăți financiare. Pandemia COVID-19 a agravat problemele, reducând cererea și crescând costurile. În 2023, Ciserom a înregistrat pierderi de peste 1,8 milioane de lei, pe fondul unei cifre de afaceri de 19 milioane de lei.

În 2024, Lex Imob Invest SRL din Sibiu, o firmă axată pe imobiliare, a achiziționat 70,42% din acțiuni. Noul investitor a explicat închiderea prin pierderi acumulate de șase ani: “Producem o pereche de șosete cu 17 lei, dar o vindem cu 5 lei. Nu se poate continua așa!” Lipsa modernizării, concurența globală și managementul defectuos au dus la faliment. Fabrica s-a închis oficial la jumătatea lunii martie 2025, lăsând 98 de angajați în șomaj. Mulți dintre ei, aflați la vârsta pensionării, se confruntă cu dificultăți în găsirea unui nou loc de muncă.

Propuneri de sprijin guvernamental, precum reduceri de taxe sau un fond special pentru industria textilă, au fost ignorate. Terenul fabricii ar putea fi transformat în dezvoltări imobiliare, marcând sfârșitul unei tradiții industriale.

Impact cultural și moștenire

Fabrica de la Sebeș nu a fost doar un loc de muncă; a fost un element central al identității locale. Multe familii aveau cel puțin un membru angajat acolo, iar produsele ei – șosete durabile și accesibile – au devenit parte din cotidianul românesc. Cultural, Ciserom a promovat diversitatea prin colecții care reflectau tendințe de modă, ajutând oamenii să se exprime prin accesorii simple.

Moștenirea ei rămâne în memoria colectivă: o poveste de reziliență industrială, de la origini private la producție de stat și înapoi la privatizare, culminând cu provocările capitalismului global. Închiderea ei subliniază declinul industriei textile românești, afectată de globalizare și lipsa investițiilor.

Concluzie

Întreprinderea de Ciorapi Sebeș a fost mai mult decât o fabrică; a fost motorul care a asigurat ciorapii unei națiuni întregi timp de decenii. De la fondarea în 1927 până la închiderea în 2025, parcursul ei oglindește istoria României – de la interbelic, prin comunism, la tranziție și criză economică. Astăzi, când porțile se închid, rămân amintirile a mii de muncitori și lecțiile despre importanța adaptării în lumea modernă. Poate că viitorul va aduce o renaștere sub altă formă, dar moștenirea ei va continua să “țină picioarele calde” în poveștile generațiilor viitoare.