Fabrica de Covoare Cisnădie a fost cândva un nume de mândrie. Mărirea şi decăderea faimosului brand de Cisnădie, preferatul lui Nicolae Ceauşescu

Legendara fabrică de covoare de la Cisnădie, din judeţul Sibiu, unde se făceau covoare exportate apoi în toată lumea şi pentru care în ţară se făceau liste de aşteptare, nu mai are astăzi niciun angajat.

Tradiţia ţesutului are o vechime de sute de ani la Cisnădie. Un pliant realizat de Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste citează un document din 1323 care atestă Cisnădia ca ”localitate mare, ai cărei locuitori cunosc bine şi meşteşugul prelucrării lânii”. În anul 1513 ia fiinţă breasla postăvarilor, iar în anul 1873, Asociaţia postăvarilor din Cisnădie. Prima şcoală profesională din ţară cu profil textil a fost înfiinţată tot aici în anul 1888.

Industria textilă cunoaşte o amplă dezvoltare în perioada comunistă, când Cisnădia devine cunoscută în toată ţara drept ”oraşul textiliştilor”. Covoarele fabricate la Covtex ajung vedete nu doar în România ci şi în lume, fiind exportate din Japonia până în Rusia, Statele Unite ale Americii sau Italia. ”Eram peste 5000 de muncitori împărţiţi în 3 unităţi mari. La Cisnădie a fost una din primele fabrici din Europa care avea aproape toate tehnologiile de ţesere a covoarelor pluşate”, rememorează Nicolae Dumbravă, fost inginer de producţie în cadrul fabricii.

Covoare pentru Ceauşescu şi Casa Poporului

Covoarele făcute la Cisnădie mergeau în cea mai mare parte, în jur de 70-80 la sută, la export. Pentru cele care ajungeau pe piaţa românească se făceau inclusiv liste de aşteptare, şi cele mai multe din personalităţile vremii aveau acasă cel puţin un covor făcut al Cisnădie.

”Toate VIP-urile din România şi-au luat covoare de la Cisnădie. Înainte de Revoluţie lucram pentru Casa Poporului, covoare cu lăţime de 14 metri şi foarte mulţi metri lungime, le făceam pe bucăţi, pentru că nu erau războaie aşa de late, şi erau cusute în bazinul de înot din Sibiu. Făceam cadouri pentru Elena şi Nicolae Ceauşescu”, rememorează Nicolae Dumbravă. Acesta îşi aminteşte zâmbind cum au ţesut un tablou cu capul lui Ceauşescu lat de 4 metri şi lung de 8 metri, pentru care au folosit nu mai puţin de 360 de culori. ”Apoi ne-au trimis în China să învăţăm să tundem cu forfecuţa ca să scoatem covorul cu portretul Tovarăşului în basorelief, era pluşul foarte mare”, povesteşte Dumbravă.

Printre cei care au vizitat fabrica şi au primit covoare s-au numărat şi jucătorii echipei naţionale de fotbal a Italiei, veniţi la Sibiu să joace un meci cu naţionala României. Din rândul vizitatorilor nu au lipsit Nicolae şi Elena Ceauşescu, dar şi Nicu Ceauşescu, fost prim-secretar la Sibiu.

În perioada de glorie, la Covtex se făceau între 70.000 şi 100.000 de metri pătraţi de covor pluşat şi neted pe lună, şi se foloseau între 7.000 şi 14.000 de tone de lână într-un sezon de tundere a lânii (mai-septembrie). Preţurile erau pe măsura celebrităţii mărfii produse aici, şi variau între 450 şi 920 de lei pentru un metro pătrat de covor pluşat.

Cumpărată de americani

Declinul fabricii de la Cisnădie începe la câţiva ani după Revoluţie, iar în 1996 intreprinderea ajunge în pragul falimentului, cu datorii immense la bănci şi la stat. În 1998, mai avea doar 40 de angajaţi şi toate utilajele erau ”angajate” la bănci. În 1999, fabrica este cumpărată pe bucăţi de la bănci de către americanii de la Feizy, devenind ”Covtex-Feizy”, intreprindere specializată în producţia de covoare pluşate, machete şi pături.

”Domnul Feizy a cumpărat pe bucăţi de la bănci, erau utilaje vechi din anii 70, pe parcurs a retehnologizat. În 2004-2005 erau în jur de 500 de angajaţi, pentru o fabrică la tehnologia de azi e foarte mult, ăsta a fost unul din punctele nevralgice. Producţia a mers foarte bine până prin 2007-2008. În 2008 a venit criza şi a lovit în clasa de mijloc, se vindeau ori cele mai scumpe covoare ori cele foarte ieftine”, povesteşte Alexandru Boldişor, fost responsabil pe parte de vânzări în cadrul Covtex-Feizy.

Utilajele bune, relocate în Turcia. Fabrica intră în faliment

Fabrica intră în declin, se declară insolvenţa şi începe o campanie de vânzări la preţuri de producţie, campanie care însă nu a mai ajutat. Investitorul american a luat utilajele bune şi le-a relocat la fabrica pe care o deţinea în Turcia, iar restul au fost vândute la fier vechi. ”A fost trendul general în Comunitatea Europeană, fabricile s-au mutat în afara Comunităţii Europene pentru taxe mai mici şi mână de lucru mai ieftină”, explică Alexandru Boldişor.

Ultimul pas a fost declararea falimentului, iar ultimii angajaţi, 10-15 la număr, au ajuns în şomaj. Astăzi, la Cisnădie a rămas doar o clădire mare, cu sigla companiei, clădire unde nu mai lucrează nimeni. Depozitul cu puţină marfă rămasă este închis. Amintirile au rămas imortalizate doar în sufletele oamenilor şi în cele câteva fotografii vechi, expuse în micul Muzeu al Industriei Textile din localitate.