Elena Lasconi, anunț în premieră despre starea sa de sănătate: „Mi-am făcut niște analize”. Acuze dure pentru foștii colegi din USR
Elena Lasconi a revenit în atenția publicului larg, după câteva luni în care a stat departe de lumina reflectoarelor, în urma eșecului de la prezidențialele din 2024, respectiv 2025.
Campaniile electorale în care a fost implicată Lasconi au epuizat-o, a recunoscut chiar fosta președintă a USR. La un moment dat, a crezut că are probleme de sănătate.
„Cred că mi s-a întărit mai tare încrederea în Dumnezeu. Am făcut niște analize. Am fost epuizată fizic și psihic. Eu nu am avut un partid politic puternic în spate, ci niște sabotori. Nu m-am simțit ajutată și m-am temut pentru sănătatea mea, sincer. Mi s-a întărit încrederea în Dumnezeu, pentru că analizele mi-au ieșit perfecte”, a declarat Lasconi, la Antena 3.
Elena Lasconi: „S-au folosit de frica ce a cuprins întreaga țară”
În opinia primăriței din Câmpulung, statul român este condus de niște structuri oligarhice, nu de către Bolojan și de către Dan.
„Conduce același sistem care a lucrat puternic anul trecut. Serviciile sunt și ele implicate. Una e să crezi că tu conduci, alta e să conduci.
Unele lucruri cred că ar trebui să le duc cu mine în mormânt. Pentru binele țării. Sistemul e puternic. S-au folosit de frica ce a cuprins întreaga țară și pe cetățenii din afară. Frica e o armă extrem de puternică. S-a folosit și la Revoluție. Acum e un alt sentiment, ura – îi urâm pe toți cei care lucrează la stat. Aceste lucruri negative nu fac bine pentru România și pare că sunt ca un blestem, care se trage din 1989, când soții Ceaușescu au fost împușcați, fără un proces”, a mai transmis Lasconi.