Când află Călin Georgescu dacă scapă de controlul judiciar?
Călin Georgescu a fost citat pentru a se prezenta din nou în fața magistraților de la Judecătoria Sectorului 1. Săptămâna viitoare va fi fixat un nou termen, respectiv marți, pe data de 21 octombrie, liderul suveranist va fi prezent în fața magistraților.
Judecătorii vor analiza verificarea măsurii preventive de control judiciar. Concret, dacă această măsură se prelungește sau nu pentru următoarele 60 de zile.
Măsură dispusă chiar în primul dosar penal trimis în judecată de către procurorii de la Parchetul General, dispus de asemenea de la începutul acestui an din luna februarie.
Decizia în acest caz nu va fi una definitivă și poate fi atacată cu recurs la o instanță superioară. Urmează ca în aceste zile, până săptămâna viitoare, avocații lui Călin Georgescu să pregătească strategia pentru a-i convinge pe magistrați să ridice această măsură preventivă de control judiciar pentru a nu se prelungi din nou, pentru următoarele 60 de zile. Vom vedea ce se va întâmpla în acest sens, având în vedere că tot marțea viitoare va trebui Călin Georgescu să se prezinte din nou în fața polițiștilor de la Poliția din Buftea, acolo unde a fost mutată secția de poliție, pentru a de semnătura în cadrul măsurii preventive de control judiciar.