Istoria popoarelor europene este plină de migrații, asimilări și conexiuni surprinzătoare care leagă culturi aparent îndepărtate. Una dintre aceste teorii fascinante, promovată în special în cercurile istorice românești, se referă la așa-numiții “urmași ai dacilor liberi” din Polonia, Cehia și Slovacia. Aceștia sunt identificați adesea cu vlahii (sau valahii), un grup etnic vorbitor de limbi romanice estice, considerați de unii istorici și cercetători ca descendenți direcți ai dacilor neromanizați complet, care au supraviețuit în afara Imperiului Roman. Teoria sugerează că, prin migrații medievale, acești vlahi au ajuns în Carpații Nordici, influențând culturile locale precum cele ale goraliților (Górale) din Polonia și Slovacia, sau ale lemkilor și hutsulilor din regiunile învecinate.
Deși această perspectivă este susținută de dovezi lingvistice, toponimice și culturale, ea rămâne controversată, fiind criticată ca parte a unor narațiuni naționaliste. Articolul de față explorează această temă pe baza surselor istorice și etnografice disponibile, fără a pretinde o certitudine absolută, dar subliniind elementele care susțin o posibilă continuitate daco-vlahă în Europa Centrală.
Cine erau dacii liberi?
Dacii, un popor indo-european din ramura tracă, au locuit teritoriile actuale ale României, Moldovei și părți din Ucraina și Bulgaria în antichitate. După cucerirea Daciei de către împăratul Traian în 106 d.Hr., o parte din populație a fost romanizată, formând baza etno-lingvistică a românilor moderni. Însă “dacii liberi” reprezintă triburile dace care au rămas în afara controlului roman, locuind în regiuni precum Carpații de Nord, Munții Balcani și zonele de la nord de Dunăre. Aceste grupuri, menționate în surse romane precum cele ale lui Ptolemeu sau Strabon, au continuat un stil de viață pastoral și războinic, rezistând asimilării complete.
Potrivit unor istorici, cum ar fi cei citați în enciclopedii moderne, dacii liberi au migrat spre nord și vest în perioadele tulburi ale migrațiilor barbare (secolele III-V d.Hr.), amestecându-se cu populații slave care au ajuns în zonă mai târziu, în secolele VI-VII. Această migrație ar fi dus la formarea unor enclave etnice romanizate, cunoscute ulterior sub numele de vlahi, termen derivat din germanicul “walh” (străin, romanizat), folosit inițial pentru celți și apoi pentru romanici.
Vlahii sunt descriși în surse medievale ca păstori nomazi sau semi-nomazi, specializați în transhumanță, care au colonizat zone muntoase din Balcani și Carpați. Ei vorbesc dialecte romanice estice, apropiate de română, și au păstrat elemente culturale pre-creștine, cum ar fi obiceiuri pastorale și folclor.
Migrațiile vlahilor spre Europa Centrală
Migrațiile vlahilor au început probabil în secolele X-XIII, odată cu expansiunea slavilor și a altor popoare în Balcani. Documente bizantine, precum cele ale lui Kekaumenos (secolul XI), îi menționează pe vlahi ca descendenți ai dacilor, nomazi care se deplasau între Munții Pind și Carpați. O teorie susține că vlahii au urcat spre nord, ajungând în Moravia (actuala Cehia), Slovacia și Polonia, unde au fondat așezări pastorale.
În Cehia, vlahii sunt atestați în documente din secolul XIII, sub numele de “Valachi”, ca păstori aduși pentru a coloniza zone muntoase din Beskizi și Sudeti. În Slovacia, ei au influențat regiuni precum Orava și Liptov, unde tradițiile pastorale persistă. În Polonia, vlahii au ajuns în secolele XIV-XV, stabilindu-se în Podhale și Beskid, formând comunități precum cea a goraliților. Aceste migrații sunt legate de nevoia de pășuni și de invitațiile feudalilor locali, care aveau nevoie de specialiști în oierit.
O hartă a așezărilor vlahilor arată o dispersie din Balcani spre nord, incluzând enclave în Carpații Nordici. Unii cercetători, precum cei din studiile genetice recente, sugerează o continuitate genetică între populațiile traco-dace și vlahii moderni, deși dovezile sunt indirecte.
Prezența vlahilor în Polonia, Cehia și Slovacia
În Polonia, vlahii sunt asociați cu goraliții din Munții Tatra și Podhale. Aceștia, numiți și “munteni polonezi”, au un dialect cu împrumuturi romanice, costume tradiționale similare celor românești (cum ar fi căciuli și centuri late) și obiceiuri pastorale. Regiunea Zakopane este plină de toponime românești, precum “Poiana” sau “Valea”, sugerând o origine vlahă. Cercetători precum Daniel Roxin estimează că aproximativ un milion de persoane din Carpații Nordici au origini vlah-dace, deși asimilarea slavă a fost puternică.
În Cehia, vlahii s-au stabilit în Moravia de Est și Silezia Cehă, unde au introdus tehnici de oierit și brânzeturi specifice (cum ar fi “bryndza”, împrumut din română). Comunități mici persistă în Beskidy Morave, cu festivaluri care păstrează dansuri și muzică cu influențe balcanice.
În Slovacia, vlahii au influențat regiuni centrale precum Fatra și Tatra Joasă. Grupuri precum hutsulii și boykoșii, considerați de unii ca vlahi slaviți, au păstrat elemente culturale: colibe de lemn similare stânelor românești, instrumente muzicale și mituri populare. O zonă numită “Bucovina” în Carpații Nordici amintește de Bucovina românească, sugerând legături toponimice.
Dovezi culturale și lingvistice
Dovezile lingvistice sunt printre cele mai convingătoare. În dialectele locale din aceste țări, cuvinte legate de păstorit – precum “bacza” (baci), “juhas” (cioban tânăr) sau “bryndza” (brânză) – sunt împrumuturi din română sau dialecte vlah. Toponimele: sute de localități cu nume românești, cum ar fi “Valea Vlahilor” în Slovacia sau “Poiana Brasov” similare în Polonia.
Cultural, costumele tradiționale ale goraliților includ elemente precum opincile, cămăși brodate și dansuri colective care amintesc de hora românească. Obiceiuri precum “Doina” (cântec melancolic) sau festivaluri pastorale au paralele clare. Artefacte arheologice din Carpați arată continuități în ceramică și unelte din epoca dacică până în medieval.
Figuri notabile susțin teoria: Președintele polonez Andrzej Duda și cel slovac Andrej Kiska au nume cu rezonanțe românești și origini în zone vlah. Papa Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła), născut în Wadowice, o zonă cu influențe vlah, este revendicat de unii ca având rădăcini vlah, folosind tricolorul românesc în vestimentație papală.
Controverse și perspective moderne
Teoria nu este unanim acceptată. Criticii, inclusiv istorici polonezi și cehi, văd vlahii ca un grup minor asimilat, fără legături directe cu dacii, ci mai degrabă ca migranți balcanici din secolele medievale târzii. Studiile genetice arată amestecuri slave dominante, cu componente balcanice minore. Totuși, absența relațiilor oficiale între România și aceste comunități, așa cum critică unii autori, lasă loc pentru explorări viitoare.
Concluzie
Urmașii dacilor liberi din Polonia, Cehia și Slovacia reprezintă o poveste captivantă despre supraviețuire etnică și culturală. Prin vlahi, elemente dace par să fi persistat în Carpații Nordici, influențând limbi, tradiții și peisaje. Deși dovezile sunt în mare parte circumstanțiale, ele subliniază interconectivitatea Europei. Cercetări suplimentare, inclusiv genetice și arheologice, ar putea clarifica aceste legături, oferind o imagine mai completă a moștenirii dace în inima Europei Centrale.
