Ștefan cel Mare (1433-1504), unul dintre cei mai emblematici domnitori ai Moldovei medievale, a fost un simbol al rezistenței românești în fața invaziilor otomane, un ctitor de mănăstiri și un strateg militar de excepție. Viața sa, marcată de 47 de bătălii și o domnie de 47 de ani, a fost imortalizată în cronici, poezii și legende populare. Totuși, în spatele acestui erou național se ascunde o figură mai puțin explorată: mama sa, Maria Oltea. Despre ea se știe puțin din surse scrise, ceea ce a permis proliferarea unor legende romantice și eroice. Cine a fost cu adevărat această femeie? O boieroaică modestă, o concubină sau o doamnă influentă? Acest articol explorează granița dintre mit și istorie, bazându-se pe documente medievale, cronici și cercetări recente.
Legendele: O mamă eroică din folclor
Legendele despre mama lui Ștefan cel Mare au început să circule încă din timpul vieții sale, alimentate de aura de sfințenie acordată fiului ei de Biserica Ortodoxă Română în 1992. Cea mai cunoscută este balada „Muma lui Ștefan cel Mare”, popularizată de poetul romantic Dimitrie Bolintineanu în secolul al XIX-lea. Inspirată din cronica lui Ion Neculce (secolul al XVIII-lea), legenda descrie un episod dramatic după înfrângerea de la Războieni (1476), una dintre cele mai grele bătălii ale lui Ștefan împotriva otomanilor.
Potrivit poveștii, Ștefan, rănit și disperat, fuge spre Cetatea Neamțului, dar este oprit de o bătrână înfășurată în zdrențe, care se dovedește a fi propria sa mamă. Ea îl mustră dur: „De ești tu acela, nu-ți sunt mamă eu! / Ci de ești tu voievod, biruitor, / Atunci sunt eu mama ta, Oltea cea bătrână!”. Mustrarea ei îl motivează pe Ștefan să reunească oastea și să obțină victoria finală, transformând înfrângerea în triumf. Această narativă subliniază tema maternității sacrificiale, a onoarei și a rezistenței, devenind un topos al literaturii românești.
Totuși, legenda este pur fictivă. Maria Oltea murise cu peste un deceniu înainte de bătălia de la Războieni, în 1464. Neculce însuși recunoaște că este o „poveste” transmisă oral, probabil inspirată din tradiții balcanice similare, unde mamele eroice motivează fiii în momente de criză. Alte legende o prezintă pe Oltea ca pe o vrăjitoare înțeleaptă sau o sfântă care l-a ghicit pe Ștefan ca viitor domn, insuflându-i ambiție de mic. Aceste mituri, propagate în poezii și balade, au umplut vidul documentar, transformând-o pe Oltea într-un arhetip al mamei românești – puternică, credincioasă și neclintită.
Realitatea istorică: O boieroaică din Țara de Jos
Sursele istorice confirmă că mama lui Ștefan cel Mare a fost Maria Oltea, născută între 1405 și 1407. Numele „Oltea” sugerează origini din zona Oltului (posibil Oltenia), dar majoritatea istoricilor o plasează în Țara de Jos a Moldovei, în regiunea Trotușului sau Bacăului. Un sat numit „Olteni” în ținutul Tecuci ar putea indica rădăcini locale, rezultate din migrații din secolul al XIV-lea. Familia sa era de boieri mici, nu de rang înalt, ceea ce explică absența unor mențiuni ample în documente.
Oltea s-a căsătorit foarte tânără cu un boier necunoscut din zona Bacăului, probabil în jurul anului 1420. Din această uniune au rezultat cinci copii: Ioachim (călugăr), Ion, Cârstea (sau Petru), Maria și Sora. Acești frați vitregi ai lui Ștefan au jucat roluri secundare în istoria Moldovei, unii murind în lupte sau retrăgându-se la mănăstiri. Văduvă devreme, Oltea a început o relație cu Bogdan al II-lea, fratele mai mic al lui Ilie I, voievod al Moldovei, în jurul anului 1440. Bogdan, exilat la curtea ungară după uzurparea tronului de către fratele său, s-a refugiat în Moldova și a format o legătură cu Oltea, care avea atunci circa 35 de ani – o vârstă înaintată pentru maternitate în Evul Mediu.
Din această relație s-a născut Ștefan, probabil în 1433, la Borzești, un sat modest din moșiile familiei Oltei. Este singurul copil al cuplului, ceea ce a accentuat statutul său potențial „bastard”. Documentele vremii nu menționează o căsătorie oficială între Oltea și Bogdan; istorici precum Ștefan Gorovei și Nicolae Iorga susțin că a fost o uniune nelegitimă, motivată de exilul lui Bogdan și de statutul văduvei Oltei. Bogdan urcă pe tron în 1449, după asasinarea lui Ilie, dar este ucis la doi ani, în 1451, de un complot boieresc. Oltea, acum văduvă a doua oară, fuge cu fiul ei în Transilvania, protejându-l de dușmani.
Viața și influența: O mamă discretă, dar esențială
După asasinarea lui Bogdan, Oltea devine o figură-cheie în exilul familiei. Împreună cu fratele ei, Vlaicu pârcălabul (guvernatorul Hotinului), ea organizează rețeaua de aliați care îl va propulsa pe Ștefan pe tron în 1457. Educația lui Ștefan – militară, politică și religioasă – poartă amprenta mamei sale. Crescut la Borzești alături de frații vitregi, el învață de la Oltea valorile boierești: loialitatea, credința ortodoxă și ambiția domnească. Surse precum letopisețul Grigore Ureche sugerează că Oltea i-a insuflat ideea de a deveni voievod, poate chiar prezicându-i soarta.
Odată cu urcarea lui Ștefan pe tron, Oltea se retrage din prim-plan, adoptând o viață monahală. Se călugărește, primind numele Maria, și se stabilește probabil la schitul Sfântul Nicolae din Poiana Siretului. Moare pe 4 noiembrie 1464, la 54-57 de ani, și este înmormântată inițial acolo. Fiul ei îi mută osemintele la Mănăstirea Probota, ctitorie sa din 1458, alături de Bogdan. Piatra funerară, descoperită în 1904, este grăitoare: „Roaba lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ștefan Voievod, a murit la anul 6973 [1464], noiembrie 4”. Lipsa titlului de „doamnă” sau „cneghină” subliniază statutul ei modest.
Influența sa se simte în ctitoriile lui Ștefan: biserica de la Borzești (1493-1494), construită în memoria bunicilor materni, sau mănăstirea Căpriana (1494), posibil un omagiu la 30 de ani de la moartea ei. Pomelnicele din mănăstiri o menționează alături de Bogdan, confirmând rolul ei spiritual. Totuși, istoriografia tradițională i-a acordat puțin spațiu, concentrându-se pe Ștefan; abia în secolul XX, autori precum Andrei Eșanu au readus-o în lumină.
Controverse: Bastard sau doamnă uitată?
Debaterile istorice orbitează în jurul statutului marital al Oltei. De ce nu a fost numită „doamnă” în documente? Explicații: originea modestă, căsătoria anterioară sau uniunea neoficială cu Bogdan, care ar face din Ștefan un „bastard” – un stigmat comun în dinastiile medievale, similar cu cel al lui Vlad Țepeș. Totuși, Ștefan a fost recunoscut ca moștenitor legitim, datorită sprijinului boierilor și al unchiului său, Ștefan cel Mare (fratele lui Bogdan). Alte controverse vizează originea numelui: oltean sau moldovean? Documentele familiei au ars în 1472, lăsând loc speculațiilor.
Mai mult, legendele persistă în cultura populară, ignorând cronologia. Neculce, deși inspirat de tradiții orale, a contribuit la mitologizarea ei, iar Bolintineanu a amplificat eroismul. Cercetări recente, precum cele din „Historia” sau bloguri academice, subliniază că Oltea a fost o femeie pragmatică, nu o eroină de baladă – o supraviețuitoare care a modelat destinul Moldovei din umbră.
Concluzie: O moștenire între umbre și lumină
Maria Oltea nu a fost o regină fastuoasă, ci o boieroaică rezilientă, prinsă între exiluri, intrigi și credință. Legendele o ridică la rang de mit, dar realitatea istorică o revelează ca pe o mamă esențială, care a hrănit ambiția fiului ei într-o epocă brutală. Astăzi, la Mănăstirea Probota, piatra ei funerară stă mărturie tăcută: o femeie simplă, dar pivotală în istoria românească. Explorând granița dintre legendă și fapt, înțelegem mai bine nu doar pe Ștefan, ci și pe acele femei discrete care au țesut firul rezistenței naționale. Viitorul ar putea aduce noi descoperiri arheologice, dar esența rămâne: Oltea a fost, în realitate, mama unui sfânt – și a unei țări.
