Ștefan cel Mare (1457–1504), unul dintre cei mai celebri domnitori ai Moldovei, este venerat pentru rezistența sa împotriva Imperiului Otoman și pentru ctitoriile sale religioase, fiind canonizat în 1992 ca „Ștefan cel Mare și Sfânt”. În spatele acestui mare conducător se află mama sa, Maria Oltea, o figură istorică înconjurată de controverse și legende. Deși dovezile istorice confirmă că ea a fost mama lui Ștefan, statutul ei marital cu Bogdan al II-lea, tatăl domnitorului, este disputat, iar poezia „Muma lui Ștefan cel Mare” de Dimitrie Bolintineanu a transformat-o într-un simbol al patriotismului matern, deși conține inexactități. Acest articol explorează identitatea reală a Mariei Oltea, separând faptele istorice de legendele care au modelat percepția asupra ei, bazându-se pe surse academice și analizând teoriile controversate.
Faptele istorice
Originea și familia
Maria Oltea, cunoscută și ca Doamna Oltea, s-a născut probabil între 1405 și 1407, într-o familie de boieri din zona Trotuș, în sudul Moldovei. Istoricul Radu Florescu sugerează o posibilă înrudire cu familiile domnitoare din Țara Românească, deși detaliile despre originea ei sunt limitate. Ea a fost partenera lui Bogdan al II-lea, domnitor al Moldovei între 1449 și 1451, și mama lui Ștefan cel Mare, născut între 1433 și 1439, cel mai probabil în 1438, la moșia Borzești.
Controversa statutului marital
Una dintre cele mai mari controverse legate de Maria Oltea este dacă a fost sau nu soția legală a lui Bogdan al II-lea. Istoricul Ștefan Gorovei, în lucrarea sa Princeps Omni Laude Maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare, afirmă că „este foarte probabil că Oltea nu a fost soție legiuită a lui Bogdan al II-lea și, prin urmare, nici doamnă a Moldovei”. Nicolae Iorga o descrie astfel: „n-a fost soție de domn, dar din iubirea ei cu un domn viteaz a dat naștere, într-un ceas fericit, lui Ștefan Vodă cel Mare, mîntuitorul” ([România cum era pînă la 1918]). Această ipoteză sugerează că Ștefan ar fi fost un fiu nelegitim, dar recunoașterea sa ca moștenitor al lui Bogdan al II-lea și ascensiunea sa pe tron în 1457 indică faptul că statutul său a fost acceptat în contextul politic al epocii. În Evul Mediu, copiii nelegitimi recunoscuți de părinți puteau moșteni titluri, mai ales dacă nu existau alți moștenitori direcți.
Copiii Mariei Oltea
Maria Oltea a avut șase copii: Ioachim, Ion, Cârstea, Maria, Sora și Ștefan. Primele cinci sunt considerate de unele surse ca provenind dintr-o relație anterioară, posibil o căsătorie, înainte de legătura cu Bogdan al II-lea. Astfel, Ștefan a avut cinci frați vitregi din partea mamei. Această ipoteză este susținută de surse precum articolul din Accente (Chișinău, 2004), care notează că Ștefan a fost „mezinul” și singurul copil al Mariei Oltea cu Bogdan al II-lea. Lipsa documentelor primare face ca această informație să fie parțial speculativă, dar este acceptată de mai mulți istorici.
Viața după moartea lui Bogdan al II-lea
După asasinarea lui Bogdan al II-lea în 1451 de către fratele său vitreg, Petru Aron, Maria Oltea a fugit din Moldova împreună cu copiii săi, inclusiv Ștefan, pentru a-și salva viața. S-a refugiat mai întâi în Transilvania, sub protecția lui Iancu de Hunedoara, și apoi în Țara Românească, unde Ștefan a beneficiat de sprijinul lui Vlad Țepeș. În această perioadă de exil (1451–1457), Maria Oltea a jucat un rol crucial în educația și pregătirea lui Ștefan, contribuind la formarea sa ca lider. Ulterior, ea s-a călugărit, luând numele Maria, și a murit la 4 noiembrie 1465, la vârsta de 54–57 de ani. A fost înmormântată la Mănăstirea Probota din Suceava, în vechea biserică a mănăstirii.
Moartea și înmormântarea
Piatra funerară a Mariei Oltea, care confirmă moartea sa în 1465, a fost mutată în 1904 de istoricul Nicolae Iorga în biserica construită de Petru Rareș, fiul lui Ștefan, la Mănăstirea Probota. În 1466, Ștefan a donat bunuri mănăstirii pentru pomenirea bunicului său, Alexandru cel Bun, și a părinților săi, Bogdan și Maria, ceea ce reflectă respectul său profund pentru mama sa. De asemenea, biserica Adormirea Maicii Domnului de la Căpriana, construită în 1494, ar putea fi legată de comemorarea a 30 de ani de la moartea Mariei Oltea.
Legenda Mariei Oltea
Poezia „Muma lui Ștefan cel Mare”
Maria Oltea a intrat în conștiința culturală românească datorită poeziei „Muma lui Ștefan cel Mare” de Dimitrie Bolintineanu, publicată în 1865 în volumul „Legende istorice”. În această lucrare, Maria Oltea este portretizată ca o mamă severă, dar protectivă, care își refuză fiul, Ștefan, accesul în cetatea Sucevei după înfrângerea de la Războieni (1476), îndemnându-l să se întoarcă la luptă: „Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe; / Brațul său prin taberi mii de morți împarte. / Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu; / De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!”. Această scenă dramatică a devenit un simbol al patriotismului și al sacrificiului matern, consolidând imaginea Mariei Oltea ca o figură eroică.
Inexactitatea istorică
Cu toate acestea, poezia conține o eroare istorică semnificativă: Maria Oltea murise în 1465, cu 11 ani înainte de Bătălia de la Războieni. Astfel, ea nu ar fi putut fi prezentă pentru a-l încuraja pe Ștefan în acel moment. Poezia se bazează pe legende și tradiții orale, posibil influențate de cronicile lui Dimitrie Cantemir și Ion Neculce, care au amplificat imaginea Mariei Oltea ca o figură de inspirație pentru domnitor. Această idealizare reflectă tendința secolului al XIX-lea de a glorifica figurile istorice pentru a susține identitatea națională românească.
Impactul cultural
Poezia lui Bolintineanu a avut un impact profund asupra percepției publice, transformând-o pe Maria Oltea într-un simbol al curajului și al devotamentului matern. Deși inexactă, această portretizare a contribuit la integrarea ei în folclorul românesc, unde este văzută ca o mamă care a inspirat unul dintre cei mai mari lideri ai României. Lipsa portretelor contemporane a dus la asocierea ei cu imagini ale altor figuri feminine, precum Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab, de la Mănăstirea Curtea de Argeș, ceea ce ilustrează modul în care imaginea sa a fost construită în timp.
Moștenirea Mariei Oltea
Maria Oltea este comemorată astăzi prin piatra sa funerară de la Mănăstirea Probota, mutată în 1904 de Nicolae Iorga în biserica construită de Petru Rareș. Acest act a onorat-o ca o figură centrală în dinastia Mușatinilor, care a dominat Moldova în secolele XV-XVI. Ștefan cel Mare a onorat memoria părinților săi prin donații către mănăstiri, inclusiv Probota, și prin construirea de biserici, cum ar fi cea de la Căpriana, posibil dedicată mamei sale. Aceste acte reflectă influența profundă a Mariei Oltea asupra fiului său, atât în timpul vieții, cât și după moartea sa.
În cultura modernă, Maria Oltea rămâne o figură venerată, deși imaginea sa este mai mult legendară decât istorică. Poezia lui Bolintineanu și alte reprezentări culturale au transformat-o într-un simbol al rezilienței și al patriotismului, chiar dacă detaliile vieții sale reale sunt mai puțin cunoscute. Lipsa documentelor primare a permis speculațiilor și legendelor să înflorească, dar contribuția sa la formarea lui Ștefan cel Mare este incontestabilă.
Concluzie
Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare, a fost o figură istorică marcată de reziliență și influență, dar și de controverse legate de statutul ei marital și de originea copiilor săi. Ca nobilă din Trotuș, parteneră a lui Bogdan al II-lea și mamă a șase copii, ea a navigat prin vremuri tulburi, contribuind la educația și ascensiunea lui Ștefan pe tronul Moldovei. Deși legendele, precum poezia lui Bolintineanu, o idealizează ca o mamă eroică, realitatea istorică dezvăluie o femeie care a supraviețuit exilului și a devenit călugăriță, murind în 1465. Moștenirea sa, păstrată prin piatra funerară de la Probota și prin ctitoriile fiului său, reflectă importanța sa în istoria Moldovei. Separând legenda de realitate, putem aprecia atât figura istorică, cât și simbolul cultural pe care Maria Oltea îl reprezintă în identitatea românească.
