Mama voievodului Ștefan cel Mare a devenit faimoasă datorită poeziilor patriotice ale lui Dimitrie Bolintineanu. A fost un personaj istoric real, însă diferit de ceea ce și-au imaginat scriitorii sau amatorii de legende istorice.
În anul 1865 apărea volumul „Legende istorice” al cunoscutului scriitor, om politic și pașoptist Dimitrie Bolinteanu. În volum se afla și poezia patriotică „Muma lui Ștefan cel Mare”.
Cea care a dat viață marelui voievod este prezentată într-o aură semilegendară cu atribute precum dârzenie, patriotism și sacrificiu. Ea își trimite fiul la moarte numai pentru a salva țara de turci, împiedicându-l să fugă din calea înfrângerii și refuzându-i accesul în cetatea Sucevei.
Momentul este plasat istoric după bătălia de la Războieni din 1476, atunci când Ștefan pierde în fața turcilor.
Această imagine eroică a mamei lui Ștefan cel Mare a rămas în mentalul publicului larg fiind confundată, mai ales sub impulsul propagandei naționaliste din perioada comunistă cu adevăratul istoric.
Cercetările arată însă că toată povestea este doar o legendă, iar mama, cea adevărată, a lui Ștefan cel Mare nu a avut nicio legătură cu evenimentele. În plus, adevărul istoric este cu totul altul.
Oltea, o văduvă care a căzut cu tronc voievodului Moldovei
Pe mama lui Ștefan cel Mare o chema Maria Oltea. Sau Oltea, fiindcă numele de Maria l-a primit după ce s-a călugărit, către bătrânețe.
Specialiștii spun că Maria Oltea era văduvă și avea deja cinci copii în momentul în care l-a cunoscut pe Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare. La rândul său, Bogdan al II-lea era fie copil din flori al marelui voievod moldovean Alexandru cel Bun, fie fratele mai mic al acestuia.
Cert este că Bogdan al II-lea ajunge domn al Moldovei în 1449 după un lung război civil între pretendenți.
Conform unor izvoare istorice, Maria Oltea s-a născut în anul 1405 și a fost fiica unor boieri din zona Trotușului, din Țara de Jos a Moldovei.
„Sunt indicii care par să sugereze că familia mamei lui Ştefan cel Mare îşi avea obârşia în Țara de Jos a Moldovei, în zona Trotuşului. În satul Borzeşti, pe apa Trotuşului, domnul (Ştefan cel Mare) şi fiul său, Alexandru, vor construi, în 1493-1494, o biserică având hramul Adormirii Maicii Domnului, «întru pomenirea răposaţilor înaintaşilor şi părinţilor lor»”, scria istoricul Ștefan Gorovei în „Princeps Omni Laude Maiore. O istorie a lui Ștefan cel Mare”.
Maria Oltea se căsătorește foarte tânără, nu se știe cu cine, probabil un boier din zona Bacăului, și are 5 copii, pe Ioachim, Ion, Cârstea, Maria și Sora. A rămas văduvă și nu se știe nici cum a ajuns să-l cunoască pe Bogdan al II-lea, dar cert este că ei sunt împreună în jurul anului 1440. Nu se cunosc nici rațiunile care au dus la acest mariaj, un voievod cu o boieroaică văduvă care avea deja cinci copii.
Nu a fost soție legiuită, iar Ștefan cel Mare era singur la părinți
Căsătoria dintre Maria Oltea și Bogdan al II-lea a fost destul de ciudată. Cel puțin asta arată specialiștii. Mariajul nu a fost recunoscut sau oficializat, pentru că mama lui Ștefan cel Mare nu a fost niciodată investită cu titlul de doamnă, nici măcar pe piatra ei funerară.
„După calculele noastre, Maria trebuia să fi fost cam de aceeaşi vârstă ca şi Bogdan, adică de vreo 35 de ani, când şi-au pus la cale căsnicia, care trebuia să fi avut loc cam prin 1440. Nu se cunoaşte din care considerente s-a reieşit, dar se pare că, căsătoria lor nu a fost oficializată, sau cel puţin nu a fost recunoscută. De unde vine şi părerea că Ştefan ar fi un copil bastard, de altfel, ca şi tatăl său. De aceea, pe parcursul celor doi ani cât a domnit Bogdan al II-lea (1449-1451), dar şi după aceasta, până la moartea ei în toamna anului 1464, Maria-Oltea (fie din cauza originii sale modeste, fie că mai fusese căsătorită anterior), spre deosebire de soţiile altor voievozi moldoveni, nu a fost niciodată numită „doamnă”, adică soţie de domn. Ba mai mult, nici pe piatra ei de mormânt, pusă de fiul ei, nu a fost onorată cu acest titlu voievodal”, spun cercetătorii Andrei şi Valentina Eşanu, în studiul „Maria-Oltea – mama lui Ştefan cel Mare”, publicat în ziarul Accente din Republica Moldova.
Ștefan cel Mare a fost născut de Maria Oltea pe când avea 35 de ani, o vârstă înaintată pentru acele vremuri având în vedere că tinerele se căsătoreau în jurul vârstei de 16-17 ani. Ștefan nu provenea dintr-o căsnicie recunoscută și a copilărit pe moșiile bunicilor săi materni din zona Borzeștiului. Abia mai târziu este luat de tatăl său în cetatea de scaun a Sucevei. Ștefan a fost singur la părinți, având cei cinci frați vitregi din căsătoria anterioară a mamei sale, frați care au trăit însă pe moșiile părinților Mariei Oltea.
Văduvă pentru a doua oară, a ales călugăria
În anul 1451, Maria Oltea rămâne văduvă a doua oară. Bogdan al II-lea este ucis în satul Răuseni, la o nuntă, la ordinele fratelui său Petru Aron. Maria Oltea fuge împreună cu fiul ei, Ștefan, care avea pe atunci doar 12 ani. L-a însoțit și l-a protejat în pribegie până când a reușit să revendice tronul tatălui său, inclusiv cu ajutorul fratelui Mariei Oltea, pârcălabul Vlaicu, cel care s-a ocupat de educația militară și politică a tânărului fiu de domn.
Maria Oltea s-a călugărit la scurt timp după ce fiul ei a luat tronul. A murit la 57 de ani, în noiembrie 1465. A fost înmormântată inițial la schitul Sfântul Nicolae din Poiana Siretului, acolo unde a fost maică, apoi trupul i-a fost strămutat la Mănăstirea Probota, alături de trupul lui Bogdan al II-lea.
Legenda privind mama lui Ștefan cel Mare prezentată în poezia lui Bolintineanu este astfel departe total de realitatea istorică. Maria Oltea a murit cu mai bine de 10 ani înainte de înfrângerea lui Ștefan cel Mare la Războieni, deci nu ar fi avut cum să-i oprească intrarea în cetate. În plus, nu trăia în cetatea Sucevei, ci într-o obște mănăstirească.
Poezia lui Bolintineanu a fost inspirată de un fragment din lucrarea lui Neculce, „O samă de cuvinte“, la rândul său având ca sursă de inspirație o poveste medievală care spunea că mama lui Ștefan i-ar fi interzis accesul în cetatea de scaun până nu va obține victoria împotriva turcilor.
