Anca Alexandrescu, prima reacție după sondajul-șoc: Să te poți uita în ochii oamenilor e ceva rar

Anca Alexandrescu vine cu o reacție, după sondajul pentru Primăria Capitalei care o clasează pe locul doi. Potrivit acestuia, candidata independentă susținută de AUR urcă pe zi ce trece printre preferințele românilor. După ce a mers printre bucureștenii sectorului 4 și le-a ascultat problemele, Anca Alexandrescu le promite acestora că va face front comun alături de ei pentru a rezolva problemele capitalei.
Îi invit pe toți primarii de sector să vină în stradă cu mine, să vadă realitatea și ce spun oamenii despre ce au făcut ei, nu ce spun susținătorii lor de partid, care au interese să fie angajați pe pile și relații în primarii și în alte instituții, sau cei care fac bani din afacerile de la primărie pe spatele cetățenilor.
Politicienii și cei care-i susțin n-au avut urechi să audă și ochi să vadă. Nu îi vad pe cetățeni – asta este marea problemă; nu îi aud. Durerea lor e groaznică, credeți-mă. Coborâți în stradă pentru că aici e realitatea”, a declarat Anca Alexandrescu.






