Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai emblematici domnitori ai Moldovei, a rămas în istorie nu doar prin victoriile sale militare împotriva otomanilor și a altor invadatori, ci și prin viața sa personală marcată de alianțe politice, tragedii și momente de stabilitate familială. Domnind între 1457 și 1504, Ștefan a avut trei căsătorii oficiale, fiecare influențată de contextul politic al epocii. Totuși, dintre acestea, cea de-a treia, cu Maria Voichița, este considerată de istorici cea mai fericită și îndelungată, durând aproximativ 26 de ani și oferind un echilibru rar în viața tumultoasă a voievodului. Această uniune nu a fost doar o alianță strategică, ci pare să fi fost marcată de afecțiune autentică, copii sănătoși și o prezență constantă în ctitoriile sale religioase.
Căsătoriile lui Ștefan cel Mare: Un context istoric
Pentru a înțelege de ce căsătoria cu Maria Voichița se distinge, este esențial să aruncăm o privire asupra primelor două uniuni ale domnitorului. Prima soție a fost Evdochia de Kiev, o prințesă din familia Olelkovich, rudă cu marii duci ai Moscovei și cu regele Poloniei. Căsătoria lor, încheiată în 1463, a fost una politică, menită să consolideze alianțe cu puterile estice. Au avut împreună cel puțin doi copii: Alexandru și Olena. Din păcate, Evdochia a murit tânără, în 1467, după doar patru ani de mariaj, lăsându-l pe Ștefan văduv și confruntat cu instabilitatea succesiunii.
A doua căsătorie, cu Maria de Mangop, a avut loc în 1472. Maria provenea din Principatul Theodoro din Crimeea, o familie cu legături bizantine și genoveze. Această uniune a fost, de asemenea, strategică, vizând întărirea relațiilor cu lumea catolică și cu Patriarhia de Constantinopol. Au avut copii, dar mariajul a fost scurt: Maria a decedat în 1477, după doar cinci ani, posibil din cauze naturale sau legate de nașteri complicate. Aceste pierderi succesive au marcat viața personală a lui Ștefan, care, în ciuda succeselor pe câmpul de luptă, a suferit de pe urma instabilității familiale.
Povestea Mariei Voichița: De la prizonieră la doamnă a Moldovei
Cea de-a treia soție, Maria Voichița, intră în viața lui Ștefan într-un mod dramatic, demn de o legendă medievală. Fiica lui Radu cel Frumos, domn al Țării Românești și frate al celebrului Vlad Țepeș, Maria a fost capturată împreună cu mama sa, Doamna Despina, în urma unei victorii decisive a lui Ștefan împotriva lui Radu. Bătălia de la Cursul Apei (sau Soci), din noiembrie 1473, a reprezentat un moment cheie în conflictele dintre Moldova și Țara Românească. Radu, un aliat al otomanilor, a fost învins categoric, iar Ștefan l-a înlocuit cu Laiotă Basarab, un pretendent favorabil politicii sale antiotomane.
Inițial, Maria și mama sa au fost duse la Curtea de la Suceava ca ostatici, o practică obișnuită în epocă pentru a asigura loialitatea învinșilor. Totuși, statutul lor s-a schimbat rapid: din prizoniere au devenit invitate de onoare. Se spune că Maria, pe atunci o adolescentă de aproximativ 15-16 ani, a atras atenția lui Ștefan prin frumusețea sa moștenită de la tatăl ei, supranumit “cel Frumos”. Diferența de vârstă dintre ei era semnificativă – aproximativ 20 de ani – iar legăturile de rudenie (Radu și Vlad fiind veri cu Ștefan) făceau uniunea controversată din punct de vedere canonic. Cu toate acestea, Ștefan a prioritizat sentimentele personale în fața rațiunilor politice, căsătorindu-se cu ea în jurul anului 1478, la trei ani după moartea Mariei de Mangop.
Această căsătorie a durat până la moartea lui Ștefan în 1504, adică 26 de ani – o perioadă excepțional de lungă pentru standardele vremii, mai ales având în vedere viața agitată a domnitorului, marcată de zeci de bătălii. Maria Voichița i-a dăruit trei copii: Bogdan-Vlad (născut în 1479 sau 1480, care i-a succedat la tron în 1504 sub numele de Bogdan al III-lea), Ana (decedată în 1499) și Maria Cneajna (care s-a căsătorit ulterior în familia Sanguszko din Polonia). Bogdan-Vlad a fost desemnat succesor în 1497, după moartea prematură a lui Alexandru, fiul din prima căsătorie, asigurând astfel continuitatea dinastiei.
De ce a fost cea mai fericită?
Istorici precum cei de la revista “Historia” subliniază că această uniune a fost cea mai fericită datorită stabilității sale, contrastând cu scurtimea și tragediile celor precedente. Spre deosebire de primele două căsătorii, dominate de interese geopolitice, cea cu Maria pare să fi fost influențată de afecțiune reală. Ștefan a acordat o grijă deosebită soției și mamei sale, transformându-le din captive în membre respectate ale curții. De asemenea, Maria Voichița apare frecvent în picturile murale din ctitoriile lui Ștefan, precum mănăstirile Voroneț sau Moldovița, unde familia este înfățișată oferind daruri divine. Aceste portrete, realizate în stil bizantin, sugerează o frumusețe interioară și o armonie familială, dincolo de convențiile iconografice.
Maria a supraviețuit soțului ei, trăind până în 1511, și a jucat un rol activ în educația copiilor și în afacerile curții. Legende populare și cronici precum cea a lui Grigore Ureche vorbesc despre devotamentul ei, deși sursele istorice sunt mai sobre, concentrându-se pe aspectele politice. Totuși, absența conflictelor documentate și longevitatea mariajului indică o relație armonioasă, într-o epocă în care domnitorii erau adesea văduvi multipli.
Concluzie
Căsătoria lui Ștefan cel Mare cu Maria Voichița reprezintă un capitol luminos în biografia unui voievod altfel definit de războaie și intrigi. De la o captivă munteancă la doamna Moldovei, Maria a adus stabilitate, moștenitori și, probabil, o doză de fericire personală în viața lui Ștefan. Această uniune nu doar a asigurat succesiunea tronului, ci a simbolizat și o victorie a sentimentelor peste calculele politice. Astăzi, povestea lor trăiește prin frescele mănăstirilor bucovinene, amintindu-ne că chiar și în vremuri vitrege, iubirea poate înflori.
