Misterul morții lui Aurel Vlaicu – cauză umană sau defecțiune tehnică? Ce indică concluziile anchetei

Aurel Vlaicu rămâne una dintre figurile emblematice ale istoriei românești, un pionier al aviației care a îmbinat geniul ingineresc cu curajul exploratorului. Născut pe 19 noiembrie 1882 în satul Binținți (astăzi Aurel Vlaicu, județul Hunedoara), Vlaicu a studiat la universități prestigioase din Budapesta și München, unde și-a dezvoltat pasiunea pentru mecanică și zbor. El a construit și pilotat primele avioane românești, marcând începuturile aviației naționale. Succesele sale, precum zborurile demonstrative din 1910-1912, l-au transformat într-un erou național. Totuși, viața sa s-a sfârșit tragic pe 13 septembrie 1913, la doar 30 de ani, într-un accident aviatic care a lăsat în urmă un mister persistent: a fost o eroare umană, o defecțiune tehnică sau o combinație fatală? Acest articol explorează detaliile accidentului, concluziile anchetei oficiale și controversele care persistă chiar și după mai bine de un secol.

Contextul ultimului zbor

În 1913, Aurel Vlaicu era deja celebru pentru invențiile sale. Avionul A. Vlaicu II, construit în 1911, era un monoplan cu aripi curbate, propulsat de un motor Gnome de 50 CP. Aparatul fusese testat în numeroase zboruri, dar era considerat învechit după doi ani de utilizare intensă. Vlaicu visa să traverseze Munții Carpați, un gest simbolic care ar fi unit Ardealul cu Vechiul Regat, mai ales în contextul serbărilor ASTREI de la Orăștie, unde era așteptat.

Pe 13 septembrie 1913, Vlaicu a decolat de pe aerodromul de la Cotroceni, București, în jurul orei 13:30. Era însoțit la sol de prietenii săi, inginerul Constantin Silișteanu și mecanicul Giovanni Magnani, care îl urmau cu un automobil. Planul era să ajungă la Orăștie, traversând Carpații prin Valea Prahovei. Condițiile meteo erau nefavorabile: căldură intensă, rafale de vânt și curenți ascendenți/descendenți puternici, după cum a notat ulterior anchetatorul. Vlaicu a zburat spre Ploiești, unde a fost văzut efectuând manevre spectaculoase la joasă altitudine, salutând mulțimea. Apoi, a continuat spre munți, dar ceva a mers greșit.

Aparatul s-a prăbușit lângă satul Bănești, în apropiere de Câmpina, la marginea unei plantații de pomi. Impactul a fost violent: avionul s-a răsturnat, iar Vlaicu a fost găsit sub epavă, cu răni grave la cap și piept. Martorii oculari, inclusiv primarul din Băicoi și un avocat din Ploiești, au descris cum motorul părea să funcționeze cu întreruperi înainte de prăbușire. Vlaicu a murit pe loc, iar vestea a șocat națiunea, transformând serbările ASTREI într-o adunare funerară.

Ancheta oficială: Ce au concluzionat autoritățile?

Ancheta a fost încredințată locotenentului aviator Gheorghe Negrescu, un expert în aviație și prieten al lui Vlaicu. El a examinat locul accidentului, a interogat martori din satele Bănești și Câmpina și a analizat condițiile atmosferice. Raportul său, publicat ulterior, exclude categoric sabotajul, confirmat și de Silișteanu și Magnani, care au inspectat epava imediat după incident. Toate componentele avionului erau în stare normală, fără semne de intervenție externă.

Concluziile anchetei indică o combinație de factori umani și tehnici:

• Defecțiune tehnică parțială: Motorul Gnome funcționa cu întreruperi în Valea Prahovei, o zonă dificilă din cauza terenului. Martorii au auzit motorul oprindu-se și repornind, ceea ce ar fi limitat altitudinea maximă. Avionul A. Vlaicu II putea atinge doar 1.100 metri, insuficient pentru traversarea Carpaților (care necesitau cel puțin 2.500 metri). Vlaicu nu a depășit 1.000 metri, iar rafalele de vânt au agravat situația.
• Factor uman: Vlaicu, impresionat de masivul muntos văzut după Câmpina (lângă strâmtoarea Comarnic-Posada), a decis să renunțe la traversare. A executat un viraj de 180 de grade pentru a se întoarce spre câmpie și a ateriza pe un teren plat la sud de Bănești. Scopul? Să se consulte cu echipa sa de la sol. În timpul planării (cu motorul oprit, practică comună la acea vreme), o rafală de vânt a cauzat pierderea de viteză, ducând la un stall (pierderea portanței) și prăbușire pe o aripă de la circa 50-60 metri altitudine.

Raportul descrie accidentul ca fiind “stupid”, similar cu alte incidente ulterioare în aviație, subliniind riscurile aterizărilor cu motor oprit – o metodă care făcea dificilă corectarea erorilor. Wikipedia în engleză susține această versiune, afirmând că cea mai plauzibilă cauză a fost stall-ul la aterizare, fără posibilitatea de a reporni motorul în zbor. Versiunea română adaugă că Vlaicu a căutat un loc de aterizare lângă șoseaua București-Sinaia, dar a judecat greșit viteza, ducând la înclinarea pe o aripă și impact de la 10 metri.

Ipoteza medicală: Un atac de inimă în aer?

O altă teorie, susținută de medicul curant al lui Vlaicu, dr. Vasile Hâncu, sugerează o cauză umană predominantă: un infarct miocardic suferit în zbor. Vlaicu suferea de o boală de cord diagnosticată în 1912, descrisă într-o scrisoare către Octavian Goga ca fiind “periculoasă la efort”. I se interziseseră alcoolul și grăsimile, iar efortul fizic intens al pilotajului, combinat cu stresul zborului în condiții adverse, ar fi putut declanșa un atac fatal. Dacă Vlaicu a murit în aer, avionul ar fi intrat în picaj necontrolat.

Această ipoteză este plauzibilă, dat fiind starea de sănătate a lui Vlaicu, dar ancheta oficială nu o confirmă ca principală cauză, ci o integrează posibil în contextul pierderii controlului.

Aurel Vlaicu crash – PICRYL – Public Domain Media Search Engine …

Controverse și teorii alternative

Deși ancheta a fost riguroasă, misterul persistă datorită unor relatări contradictorii din presă. Ziarul “Foaia Poporului” din 1913 raporta că Vlaicu a fost văzut deasupra unei livezi de pruni, încercând să repornească motorul. Unii martori susțineau că a sărit din avion înainte de impact, ceea ce ar explica rănile (coaste rupte, cap zdrobit, dar față intactă), făcându-i pe primii sosiți să creadă că doarme. Această teorie sugerează o tentativă disperată de a se salva, dar este contestată de experți, care notează că saltul din avion la acea altitudine era improbabil să supraviețuiască.

Alte speculații includ sabotajul (exclus oficial) sau erori de pilotaj datorate oboselii. Un video recent pe YouTube explorează aceste mistere, sugerând că moartea ar putea fi rezultatul unui accident pur, dar subliniază lipsa certitudinii absolute. Totuși, majoritatea surselor istorice converg spre o combinație de defecțiune tehnică minoră, condiții meteo și decizii umane sub presiune.

Moștenirea și lecțiile învățate

Moartea lui Aurel Vlaicu a fost un șoc național, ducând la funeralii de stat și omagii publice. Trupul său a fost expus la Spitalul Militar din București și înmormântat la Cimitirul Bellu. Astăzi, numele său este purtat de localitatea natală, un aeroport din București și numeroase monumente. Accidentul a evidențiat riscurile pionieratului în aviație, contribuind la îmbunătățiri ulterioare în designul avioanelor și procedurile de zbor.

În concluzie, concluziile anchetei indică o cauză predominant tehnică (stall datorat pierderii de viteză în planare, agravată de vânt și motor neregulat), cu un posibil rol uman (decizia de aterizare sau chiar un atac de inimă). Misterul rămâne, deoarece nu există martori direcți ai ultimelor momente, dar dovezile exclud sabotajul și subliniază curajul unui om care a împins limitele tehnologiei epocii. Vlaicu nu a fost doar un inventator, ci un simbol al aspirațiilor românești spre cer.