În istoria zbuciumată a Țărilor Române, femeile de viță nobilă au fost adesea pioni pe tabla de șah a puterii. Însă puține au avut un destin atât de dramatic și o influență atât de directă asupra conflictelor militare precum Ruxandra Basarab. Fiică a sfântului voievod Neagoe Basarab și a Doamnei Despina Milița, Ruxandra a fost înzestrată cu o frumusețe și o descendență care, în loc să-i aducă fericirea, au transformat-o într-un trofeu politic disputat cu sabia în mână.

Aceasta este povestea „Elenei din Troia” a Țării Românești, femeia pentru care un domnitor al Moldovei a pornit război împotriva Munteniei.

Prințesa cu „sânge de sfânt”

Ruxandra s-a născut într-o familie cu o aură aproape sacrală. Tatăl ei, Neagoe Basarab (domnitor între 1512-1521), a fost unul dintre cei mai culți și pioși voievozi, ctitorul legendarei Mănăstiri de la Curtea de Argeș și autorul celebrelor „Învățături către fiul său Teodosie”. Mama sa, Despina Milița, provenea din nobila familie a despoților sârbi Brancovici, fiind ea însăși o femeie de o cultură rară și o mare patronă a artelor.

Crescând la curtea domnească, Ruxandra a primit o educație aleasă, dar rangul ei înalt o condamna la o viață dictată de interesele de stat. Fiind fiică de domn uns de Biserică și respectat în tot Orientul creștin, mâna ei putea oferi legitimitate oricărui pretendent la tron.

Logodna ruptă și furia Moldovei

Drama Ruxandrei începe imediat după moartea prematură a tatălui său, în 1521. Țara Românească a intrat într-o perioadă de haos și lupte pentru putere. În acest context tulbure, destinul Ruxandrei fusese deja parțial pecetluit: existau discuții și promisiuni pentru căsătoria ei cu Ștefăniță Vodă (Ștefan al IV-lea), tânărul domnitor al Moldovei și nepotul lui Ștefan cel Mare.

Ștefăniță Vodă, un tânăr impetuos și orgolios, aștepta cu nerăbdare această uniune care ar fi cimentat alianța dintre cele două țări românești. Însă, calculele politice de la Târgoviște s-au schimbat brusc.

Pe tronul Țării Românești se ridică Radu de la Afumați, un voievod viteaz care avea nevoie urgentă de legitimitate pentru a-și consolida domnia în fața pretendenților și a Imperiului Otoman. Cea mai rapidă cale de a deveni un domn „legitim” în ochii boierimii și ai poporului era căsătoria cu o mlădiță din vechea osatură domnească a Basarabilor. Astfel, boierii munteni au decis să o ofere pe Ruxandra lui Radu de la Afumați, ignorând promisiunea făcută domnului Moldovei.

Vestea căsătoriei Ruxandrei cu Radu de la Afumați (ianuarie 1526) a lovit curtea de la Suceava ca un trăsnet. Simțindu-se trădat și umilit, Ștefăniță Vodă a transformat respingerea sentimentală și politică într-un casus belli.

Războiul Ruxandrei

Cronicile vremii notează furia domnului moldovean. Ștefăniță nu a stat pe gânduri și a declanșat o campanie de represalii împotriva Țării Românești. Ceea ce ar fi trebuit să fie o alianță fraternă s-a transformat într-un conflict sângeros.

Oștile moldovene au năvălit în Muntenia, jefuind și pârjolind totul în cale până la Târgșor. A fost o expediție de pedepsire, un război declanșat din orgoliul rănit al unui voievod care se văzuse refuzat. Deși istoriografia tratează adesea acest episod ca pe o notă de subsol, pentru contemporani a fost un șoc: românii se luptau între ei pentru mâna unei domnițe. Radu de la Afumați, prins între pericolul otoman și furia moldoveanului, a fost nevoit să gestioneze cu diplomație și forță această criză internă.

Ștefăniță Vodă nu a apucat să se bucure mult de răzbunarea sa sau să încerce o nouă ofensivă, murind (cel mai probabil otrăvit de propriii boieri) în 1527. Ruxandra rămânea, însă, în centrul furtunii.

Soția Eroului: Căsătoria cu Radu de la Afumați

Devenită doamnă a Țării Românești alături de Radu de la Afumați, Ruxandra a trăit o viață marcată de pericol permanent. Soțul ei este cunoscut în istorie ca domnitorul celor „20 de războaie” purtate împotriva turcilor, un strateg militar desăvârșit care a reușit să țină piept expansiunii otomane într-un moment critic.

Căsnicia lor, deși începută sub semnul conflictului cu Moldova, pare să fi fost una solidă. Ruxandra i-a dăruit lui Radu un fiu (după unele surse), pe Radu Ilie (viitorul domn Radu Ilie Haidăul), continuând astfel dinastia. Însă fericirea a fost scurtă. În ianuarie 1529, Radu de la Afumați a fost asasinat mișelește de boierii trădători Neagoe și Drăgan, chiar în timp ce se afla la rugăciune în biserica Cetățuia din Râmnicu Vâlcea.

Ruxandra a rămas văduvă, tânără și vulnerabilă, cu un copil de protejat într-o țară sfâșiată de intrigi.

Exilul și a doua căsătorie: Trofeul puterii

După asasinarea soțului, Ruxandra a fugit, cel mai probabil căutând refugiu în Transilvania, la Sibiu, unde mama sa, Despina Milița, avea domenii. Dar liniștea nu putea dura. Numele de „Basarab” pe care îl purta era prea valoros.

În 1535, pe tronul Țării Românești urcă Radu Paisie (cunoscut și ca Petru de la Argeș), un fost călugăr devenit domn. Ca și predecesorul său, Paisie avea o problemă de legitimitate. Pentru a-și asigura tronul, avea nevoie de o legătură cu vechea dinastie. Soluția a fost, din nou, Ruxandra.

Ruxandra a fost rechemată din exil (sau „convinsă” să revină) și s-a căsătorit cu Radu Paisie în jurul anului 1541. Această a doua căsătorie a fost una pur politică, menită să sancționeze domnia unui fost monah prin prestigiul fiicei lui Neagoe Basarab. Nu se cunosc copii din această uniune care să fi supraviețuit.

Un final învăluit în mister

Viața Ruxandrei Basarab s-a stins la fel de zbuciumat cum a trăit. Radu Paisie a fost mazilit de turci în 1545, iar familia domnească a fost trimisă în exil, în Egipt (Alexandria). Se pare că Ruxandra a murit în acel an, 1545, departe de țara sa, fie în drum spre exil, fie chiar în Egipt. Alte surse sugerează că a murit în țară, inima sa cedând după atâtea tragedii.

Moștenirea Ruxandrei

Ruxandra Basarab rămâne o figură tragică, dar esențială. Ea nu a condus armate și nu a semnat tratate, dar simpla ei existență a modelat politica externă și internă a Valahiei și Moldovei.

• A fost fiica unui sfânt.

• A fost motivul unui război fratricid între Moldova și Muntenia.

• A fost soția unui erou național (Radu de la Afumați).

• A fost instrumentul de legitimare pentru doi domnitori.

Povestea ei ne amintește că istoria nu se scrie doar pe câmpul de luptă, ci și în alcovurile domnești, unde destinele se împletesc, iar frumusețea și nobilimea pot fi, uneori, o condamnare la o viață de sacrificiu.