În umbra celui de-al Doilea Război Mondial, unde secretele și trădările decideau soarta națiunilor, o femeie născută pe meleagurile României a devenit una dintre figurile cheie ale spionajului aliat. Vera Atkins, născută Vera Maria Rosenberg, nu a fost doar o observatoare a istoriei, ci o arhitectă a rezistenței împotriva nazismului. Ca ofițer de informații britanic în cadrul Special Operations Executive (SOE), ea a recrutat, pregătit și gestionat agenți care au operat în Franța ocupată, contribuind decisiv la eforturile de sabotaj și informații. Povestea ei, marcată de origini românești, curaj nemărginit și o căutare neobosită a adevărului post-război, o face cea mai proeminentă agentă secretă cu rădăcini în România din acea epocă tumultoasă.

Origini românești și o copilărie cosmopolită

Vera May Atkins s-a născut pe 15 iunie 1908 în Galați, Regatul României, într-o familie evreiască înstărită. Tatăl ei, Max Rosenberg, un om de afaceri german-evreu, deținea o moșie vastă la Crasna (astăzi în Ucraina), pe Delta Dunării, unde Vera și-a petrecut o parte din copilărie. Mama sa, Zefra Hilda Rosenberg (născută Atkins, un nume anglicizat din Etkins), era de origine britanică-evreiască. Familia era cosmopolită, vorbind mai multe limbi, iar Vera avea doi frați și era verișoară cu Rudolf Vrba, supraviețuitor al Holocaustului care a alertat lumea despre Auschwitz.

Copilăria Verăi a fost marcată de lux și educație internațională. A studiat limbi moderne la Sorbona din Paris, a urmat o școală de finisare în Lausanne (unde a învățat să schieze) și un colegiu secretarial în Londra. Viața ei în România era una de elită: socializa în cercurile înalte din București, unde l-a cunoscut pe diplomatul german anti-nazist Friedrich Werner von der Schulenburg, executat ulterior pentru implicarea în complotul din 20 iulie 1944 împotriva lui Hitler. Vera lucra ca traducătoare și reprezentantă pentru o companie petrolieră, dar familia ei pro-britanică o făcea să furnizeze informații diplomaților britanici, acționând ca un “stringer” informal în spionaj.

Criza financiară a lovit familia în 1932, când tatăl ei a falimentat, murind un an mai târziu. Amenințarea politică din Europa, cu ascensiunea nazismului, a determinat-o pe Vera să emigreze în Marea Britanie în 1937, împreună cu mama ei. Acolo, a adoptat numele de familie Atkins, pentru a se integra mai bine.

Intrarea în lumea spionajului și misiuni pre-război

Înainte de război, Vera a fost recrutată de spymaster-ul canadian Sir William Stephenson, șeful British Security Co-ordination, pentru misiuni de culegere de informații în Europa. Ea furniza date despre Germania nazistă direct lui Winston Churchill. Una dintre misiunile sale timpurii, în primăvara anului 1940, a implicat o călătorie în Țările de Jos pentru a mitui un ofițer Abwehr (serviciul de informații german) pentru un pașaport care să-l ajute pe vărul ei Fritz să scape din România. Prinsă de invazia germană din 10 mai 1940, Vera s-a ascuns și a revenit în Marea Britanie prin rețele de rezistență belgiene, păstrând secretul acestei aventuri până după moartea ei.

În Marea Britanie, Vera s-a oferit voluntar ca paznic Air Raid Precautions în Chelsea, locuind într-un apartament cu mama ei la Nell Gwynn House. Ea a fost logodită scurt cu pilotul britanic Dick Ketton-Cremer, ucis în Bătălia de la Creta pe 23 mai 1941. Vera nu s-a căsătorit niciodată, dedicându-și viața serviciului secret.

Rolul esențial în Special Operations Executive (SOE)

Deși nu era cetățean britanic la început, Vera a intrat în SOE în februarie 1941 ca secretară în Secțiunea F (Franța), urcând rapid la poziția de asistentă a șefului, colonelul Maurice Buckmaster. Până în 1945, ea a devenit ofițer de informații (F-Int), comisionată ca Flight Officer în Women’s Auxiliary Air Force (WAAF) în august 1944 și naturalizată britanică în februarie 1944.

Rolul ei era crucial: recruta și pregătea agenți britanici pentru misiuni în Franța ocupată. Gestiona 39 de femei agenți, care serveau ca mesageri și operatori radio. Vera se ocupa de “housekeeping” – verificarea hainelor și documentelor, trimiterea scrisorilor pre-scrise, legătura cu familiile, plățile și controalele de securitate la aerodromuri. Participa la ședințe zilnice, lucra târziu în camera de semnale pentru decodarea mesajelor agenților și era cunoscută pentru memoria ei excepțională și integritatea.

Descrierea ei fizică – 1,75 m înălțime, îmbrăcată în costume croite, fumătoare înrăită de țigări Senior Service – o făcea o prezență impunătoare. Deși nu era populară printre colegi, Buckmaster o considera indispensabilă. Contribuțiile ei au ajutat la stabilirea circuitelor de rezistență în Franța, facilitând sabotaje și informații vitale pentru Aliați.

Evenimente cheie și controverse în timpul războiului

Războiul a adus succese, dar și tragedii. Vera a fost implicată în circuitul Prosper, infiltrat de germani prin operatorul radio Gilbert Norman, care a omis intenționat un control de securitate. Acuzații de neglijență au vizat-o pe Vera și pe Buckmaster pentru că nu au retras agenții expuși, ducând la arestări și execuții. Un mesaj din 1 octombrie 1943 avertiza despre capturarea lui Noor Inayat Khan, dar a fost ignorat, parțial din cauza erorilor de identificare.

Controversele includ infiltrarea lui Henri Déricourt, un posibil agent dublu, și eșecul de a recunoaște jocul radio german (Funkspiel). Istoricii precum Sarah Helm atribuie aceste greșeli incompetenței și “ceții războiului”, nu conspirațiilor. Vera a ascuns unele erori, cum ar fi identificarea greșită a unei execuții la Natzweiler-Struthof.

Căutarea neobosită post-război a agenților dispăruți

După eliberarea Franței și victoria Aliaților, Vera a căutat 118 agenți dispăruți din Secțiunea F, dintre care 117 au fost confirmați morți. Inițial opusă de Whitehall, ea a primit sprijin și a lucrat pentru MI6, ajungând în Germania în ianuarie 1946 ca Squadron Officer. Până în octombrie 1946, a interogat suspecți precum Rudolf Höss, comandantul Auschwitz, și a mărturisit în procese de crime de război.

Vera a urmărit soarta a 14 femei agenți, detaliind execuțiile lor: patru la Natzweiler-Struthof prin injecție letală (6 iulie 1944), patru la Dachau (13 septembrie 1944), trei împușcate la Ravensbrück (5 februarie 1945), una gazată la Uckermark și altele decedate din cauze asociate. Ea a asigurat recunoașterea lor ca morți în acțiune și a obținut Cruci George postume pentru Violette Szabo (1946) și Noor Inayat Khan (1949). Căutarea ei poate fi văzută ca o expiere pentru pierderile evitabile.

Onoruri, moștenire și ultimii ani

Vera a primit Croix de Guerre în 1948, a fost făcută Cavaler al Legiunii de Onoare în 1987 și CBE în 1997. O placă istorică a fost instalată la Nell Gwynn House în 2022. După demobilizare în 1947, a lucrat la UNESCO până în 1961, retrăgându-se în Winchelsea, East Sussex. A consiliat filme precum Odette (1950) și Carve Her Name With Pride (1958), a apărat reputația SOE și a susținut memoriale pentru agenți.

Suspicii nefondate de spionaj german sau sovietic au persistat, dar au fost respinse. Vera a murit pe 24 iunie 2000, la 92 de ani, într-un spital din Hastings, din cauza unei infecții după o cădere. Cenușa ei a fost împrăștiată în Cornwall, cu o placă comemorativă.

Povestea Verăi Atkins este una de reziliență și devotament. Născută în România, ea a devenit un pilon al rezistenței aliate, demonstrând că granițele naționale nu limitează lupta pentru libertate. Moștenirea ei inspiră și astăzi, amintindu-ne de eroii ascunși ai istoriei.