Unde este mormântul lui Ștefan cel Mare? Unul dintre cele mai misterioase vestigii din România
Ștefan cel Mare, voievodul Moldovei care a domnit între 1457 și 1504, rămâne una dintre cele mai emblematice figuri ale istoriei românești. Supranumit “cel Sfânt” în tradiția populară și canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, Ștefan este celebrat pentru victoriile sale împotriva otomanilor, tătarilor și ungurilor, dar și pentru ctitoriile sale religioase. Totuși, printre numeroasele sale moșteniri, mormântul său de la Mănăstirea Putna ridică întrebări intrigante. Este oare acolo, sub lespedea de piatră din biserica mănăstirii, trupul marelui domnitor? Sau istoria ascunde un mister, cu oseminte mutate în vremuri vitrege și înlocuite cu altele? Acest articol explorează locația oficială, evenimentele istorice și teoriile care fac din mormântul lui Ștefan cel Mare unul dintre cele mai enigmatice vestigii din România.
Locația oficială: Mănăstirea Putna, “Ierusalimul neamului românesc”
Mormântul lui Ștefan cel Mare se află, potrivit tradiției și documentelor istorice, în biserica Mănăstirii Putna, situată în județul Suceava, în Bucovina. Ctitorită chiar de voievod în 1466-1469, după victoria de la Baia împotriva lui Matei Corvin, mănăstirea a fost aleasă de Ștefan ca necropolă domnească. Aici au fost înmormântați nu doar el, ci și membri ai familiei: soțiile Maria Voichița și Maria din Mangop, fiii Bogdan al III-lea și Petru, precum și alți descendenți precum Petru Rareș.
Mormântul propriu-zis este în pronaosul bisericii, pe latura sudică, sub o lespede de marmură sculptată cu motive heraldice și inscripții în slavonă. Capodopera artistică, realizată probabil de meșteri locali, include un baldachin gotic și simboluri ale puterii domnești. Potrivit descrierilor, osemintele zac într-o criptă boltită, fără sicriu, așezate pe 13 bare de fier transversale, cu capul pe un pat de cărămizi. Această dispunere neobișnuită – fără coșciug de lemn – a stârnit speculații, unii istorici sugerând că Ștefan ar fi fost călugărit înainte de moarte, adoptând o înmormântare monahală simplă.
Mănăstirea Putna, numită de Mihai Eminescu “Ierusalimul neamului românesc”, atrage anual mii de pelerini și turiști. Este un loc de pelerinaj unde istoria se împletește cu spiritualitatea, iar mormântul lui Ștefan reprezintă un simbol al rezistenței naționale. Totuși, sub această imagine serenă, se ascund straturi de mister.
Moartea enigmatică a voievodului
Pentru a înțelege misterul mormântului, trebuie să ne întoarcem la moartea lui Ștefan. Voievodul a murit pe 2 iulie 1504, la Suceava, la vârsta de 71 de ani – o vârstă înaintată pentru epoca medievală. Cauza oficială rămâne neclară, dar cronicile vorbesc de o rană veche la picior, suferită în 1462 la asediul Chiliei, care nu s-a vindecat niciodată și s-a agravat în ultimii ani. Medicii venețieni, chemați special (precum Matteo Muriano sau Leonard de Massari), au încercat tratamente extreme, inclusiv cauterizarea cu fier încins, dar fără succes.
O altă teorie implică podagra (guta), o boală cronică cauzată de excese alimentare, care l-ar fi imobilizat pe Ștefan în ultimul an de viață. Suspiciuni de asasinat au existat, date fiind intrigile boierești pentru succesiune, dar nu sunt susținute de documente. Moartea sa a șocat Europa: cronicari polonezi, maghiari și venețieni au relatat evenimentul, lăudându-l ca pe un “magnus” (mare) apărător al creștinătății.
Înmormântarea a avut loc la Putna, cu fast domnesc, dar detaliile ulterioare adaugă mister. Legende vorbesc de un blestem: oricine ar profana mormântul ar suferi consecințe divine. De asemenea, sabia legendară a lui Ștefan, dispărută misterios, ar fi fost îngropată cu el, dar nu a fost găsită niciodată.
Deshumările și descoperirile șocante
Mormântul lui Ștefan a fost deschis de două ori oficial, dezvăluind aspecte tulburătoare.
Prima deshumare a avut loc în februarie 1758 (sau 1757, după unele surse), sub mitropolitul Iacob Putneanul. Scopul: extragerea obiectelor de valoare (inele, coroane, veșminte cu fir de aur) pentru a finanța restaurarea mănăstirii, afectată de cutremure și invazii. Mitropolitul a justificat acțiunea ca necesară, dar tradiția vorbește de un “blestem” care ar fi urmat.
A doua deshumare, mai detaliată, s-a petrecut în noiembrie 1856, sub ocupație austriacă. Starețul Artemon Bortnik a cerut o comisie guvernamentală să identifice mormintele, deoarece osemintele fuseseră mutate în vremuri de restriște (invazii otomane sau tătărești) pe dealurile din jur, pentru protecție. Comisia, incluzând pe Iraclie Porumbescu (tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu), a deschis criptele între 11-17 noiembrie.
Descoperirile au fost stranii: osemintele presupuse ale lui Ștefan erau fără sicriu, așezate pe bare de fier, cu craniul întors cu creștetul spre gât – posibil din cauza profanărilor anterioare de către călugări lacomi. Veșminte bogate, dar deteriorate, și absența unor relicve (cum ar fi coroana) au ridicat întrebări. Raportul lui Porumbescu descrie oase aruncate neglijent, sugerând că mormintele fuseseră prădate. Osemintele au fost reîngropate în mai 1857, cu o ceremonie solemnă, dar fără o criptă comună planificată inițial.
Aceste evenimente alimentează dubiile: sunt oare osemintele autentice? Tradiția mănăstirească susține că da, dar lipsa inscripțiilor complete și mutările istorice sugerează altfel.
Teoriile moderne și apelul la știință
În zilele noastre, misterul persistă. Autorul Ion Drăgușanul, în articolul său, pune sub semnul întrebării locația exactă, sugerând că osemintele ar fi putut fi înlocuite cu ale unui stareț oarecare după mutările pe dealuri. El pledează pentru cercetări arheologice moderne, inclusiv teste ADN, pentru a compara relicvele cu descendenți cunoscuți sau alte rămășițe voievodale.
Alte teorii includ ideea că Ștefan a fost călugărit în secret înainte de moarte, explicând înmormântarea simplă. Dispariția sabiei și a altor comori – posibil furate în deshumări – adaugă un strat de conspirație. Videoclipuri și documentare recente explorează aceste aspecte, atrăgând atenția publicului.
Deși Biserica și istoricii oficiali susțin autenticitatea, absența unor analize științifice lasă loc speculațiilor. În 2025, cu tehnologia disponibilă, o nouă deschidere ar putea rezolva enigma, dar respectul față de sfințenie frânează inițiativele.
Concluzie: Un vestigiu viu al istoriei misterioase
Mormântul lui Ștefan cel Mare de la Putna nu este doar un loc de odihnă, ci un simbol al rezilienței românești, marcat de mistere care reflectă tumultul istoriei. De la rănile nevindecate ale voievodului la deshumările controversate și teoriile moderne, acest vestigiu invită la reflecție: unde se termină fapta și începe legenda? Vizitând Putna, pelerinii simt prezența lui Ștefan, dar întrebarea persistă – este el cu adevărat acolo? Până la probe ADN definitive, misterul rămâne unul dintre cele mai captivante din patrimoniul României.
