Controverse istorice româno-slave: Tărâmul uitat al Ţării Bolohovenilor şi moldovenii

Istoria regiunii est-europene, în special cea a spațiului dintre Carpați și Nistru, este marcată de numeroase controverse etnice și teritoriale, mai ales între populațiile romanice și cele slave. Una dintre cele mai intrigante enigme istorice este cea legată de Țara Bolohovenilor, o entitate medievală menționată în cronicile slave din secolele XII-XIII. Această “țară” uitată, situată aproximativ în nordul actualei Moldove și părți din Ucraina, a devenit un punct fierbinte în dezbaterile dintre istoricii români și cei slavi (în special ucraineni și ruși). Controversele se învârt în jurul originii etnice a bolohovenilor – erau ei un popor slav, așa cum sugerează unele izvoare arheologice și cronici rusești, sau reprezentau o populație vlahă (românească), precursor al moldovenilor? Aceste întrebări nu doar că influențează înțelegerea formării Principatului Moldovei, dar reflectă și tensiuni mai largi în istoriografia româno-slavă, unde naționalismul a jucat adesea un rol decisiv.

Articolul de față explorează aceste controverse, bazându-se pe izvoare istorice și interpretări moderne, pentru a oferi o perspectivă echilibrată asupra rolului bolohovenilor în geneza identității moldovenești. Vom analiza izvoarele primare, argumentele pro și contra originii românești, precum și legătura cu formarea statului moldovenesc în secolul XIV.

Istoria Bolohovenilor: Izvoare și Context

Bolohovenii (sau bolohovțî în slava veche) apar menționați pentru prima dată în cronicile rusești, în special în Cronica Ipatiev (Hypatian Codex), un document esențial pentru istoria Rusiei Kieviene. Această cronică descrie bolohovenii ca un grup etnic sau tribal situat în regiunea dintre râurile Nistru (Dniester) și Bugul de Sud, în ceea ce astăzi corespunde părților din nordul Republicii Moldova, sud-vestul Ucrainei și posibil sudul României. Ei sunt prezentați ca aliați ocazionali ai cnezilor galițieni sau ca oponenți, implicați în conflicte cu principatele slave vecine.

Potrivit cronicii, bolohovenii aveau proprii “principi” (knezi) și orașe fortificate, cum ar fi Bolohov, care a fost ars în 1241 de către Daniil al Haliciului (Daniel de Galicia), un prinț rus care a cucerit regiunea. Ultima mențiune majoră datează din 1257, când bolohovenii sunt înfrânți definitiv de trupele lui Daniil, după ce au sprijinit mongolii în invazia lor. După această dată, ei dispar din izvoare, ceea ce a dus la speculații privind asimilarea lor de către populațiile slave sau migrarea spre sud, înspre zonele care vor forma ulterior Moldova.

Arheologic, regiunea arată urme de așezări slave, cu ceramică și fortificații tipice culturii slavilor estici. Totuși, absența unor dovezi clare despre limba sau cultura lor lasă loc interpretărilor. Numele “Bolohoveni” este derivat probabil din slava veche, sugerând o legătură cu “boloh” (posibil însemnând “mlaștină” sau un nume propriu), dar unii istorici români, precum Alexandru V. Boldur, îl asociază cu “Voloch”, un exonim slav pentru vlahi (români).

Controverse Etnice: Români vs. Slavi

Controversele privind originea bolohovenilor sunt profund înrădăcinate în istoriografia națională. Pe de o parte, istorici slavi (ruși și ucraineni) îi consideră un popor slav, bazându-se pe contextul cronicilor rusești și pe evidențele arheologice care indică o cultură materială similară cu cea a slavilor estici. De exemplu, Cronica Ipatiev nu menționează explicit vlahi în regiunea Moldovei, ci doar bolohoveni, ceea ce sugerează o identitate separată de populațiile romanice. Această viziune este susținută de faptul că bolohovenii sunt descriși în conflicte tipice lumii slave, aliați sau inamici ai cnezilor din Galiția și Volînia.

Pe de altă parte, istoricii români, începând cu secolul XIX, îi identifică pe bolohoveni ca vlahi (români), bazându-se pe etimologie și pe continuitatea populației romanice în spațiul carpato-dunărean. Argumentul cheie este că “bolohoveni” ar fi o variantă a “volohoveni”, derivată din “voloh” – termen slav pentru vlahi. Alexandru Boldur și alți istorici români susțin că bolohovenii reprezintă o populație românească timpurie în estul Carpaților, care a rezistat asimilării slave și a contribuit la etnogeneza moldovenilor. Această interpretare este întărită de mențiuni ulterioare ale vlahilor în regiune, cum ar fi în cronicile maghiare sau poloneze, care vorbesc despre “valachi” în Moldova.

Aceste dezbateri nu sunt doar academice; ele au implicații politice. În perioada comunistă, istoriografia sovietică sublinia caracterul slav al regiunii pentru a justifica revendicările teritoriale asupra Basarabiei, în timp ce istoricii români subliniau continuitatea românească pentru a contracara aceste narațiuni. Controverse similare apar și în legătură cu alte grupuri, precum brodnicii sau berladnicii, văzuți fie ca slavi, fie ca români.

Mai mult, influența slavă asupra limbii și culturii române este incontestabilă – aproximativ 20% din vocabularul românesc are origine slavă, legată de agricultură, religie și administrație. Totuși, acest lucru nu infirmă originea latină a limbii române, ci reflectă conviețuirea româno-slavă în regiune.

Legătura cu Moldovenii și Formarea Principatului Moldovei

Țara Bolohovenilor este adesea văzută ca un precursor al Principatului Moldovei, fondat în 1359 de către Bogdan I, un voievod venit din Maramureș. Nordul Moldovei medievale purta chiar numele de “Țara Bolohovenilor”, sugerând o continuitate teritorială și posibil etnică. Istorici români precum cei din articolele publicate în “Adevărul” susțin că bolohovenii sunt strămoșii direcți ai moldovenilor, o populație românească care a supraviețuit invaziilor mongole și a format nucleul statului moldovenesc.

Formarea Moldovei implică migrații de vlahi din Transilvania și Maramureș, dar și asimilarea populațiilor locale, inclusiv posibili descendenți ai bolohovenilor. Cronici ulterioare, precum cele ale lui Grigore Ureche, vorbesc despre o origine romană a moldovenilor, dar recunosc influențe slave în limbă și obiceiuri. De exemplu, Ștefan cel Mare, un domnitor iconic al Moldovei, vorbea o limbă romanică cu elemente slave, reflectând sinteza culturală a regiunii.

În contrast, viziunea slavă minimizează rolul bolohovenilor în formarea Moldovei, văzând regiunea ca parte a lumii rusești kievene până la invaziile mongole. Această perspectivă subliniază că Principatul Moldovei a apărut ca un stat vasal al Hoardei de Aur, cu influențe cumane și slave, mai degrabă decât o entitate pur românească.

Bolohoveni According to historian Jancso Benedek: These Bolohoveni …

Impactul asupra Istoriografiei Moderne

În zilele noastre, controversele persistă, alimentate de contextul geopolitic, inclusiv tensiunile dintre România, Republica Moldova și Ucraina. Istoriografia moldovenească independentă tinde să adopte viziunea românească, văzând bolohovenii ca parte a moștenirii naționale. Studii interdisciplinare, inclusiv genetice și lingvistice, sugerează o mixtură etnică în regiune, cu elemente romanice predominante în sud și slave în nord.

Totuși, absența unor izvoare clare face ca dezbaterile să rămână speculative. O abordare echilibrată recunoaște că bolohovenii ar fi putut fi un grup mixt, cu elite slave și populație de bază vlahă, similar altor formațiuni medievale din Europa de Est.

Concluzie

Țara Bolohovenilor reprezintă un capitol uitat, dar esențial, al istoriei româno-slave, ilustrând complexitatea interacțiunilor etnice în spațiul est-european. Fie că îi considerăm slavi sau români, rolul lor în prefigurarea Moldovei subliniază continuitatea populațiilor locale și influențele reciproce. Într-o eră a reconcilierii istorice, aceste controverse ar trebui să inspire dialog, nu diviziune, pentru a reconstrui un trecut comun mai precis. Prin înțelegerea acestor enigme, putem aprecia mai bine moștenirea culturală a moldovenilor, un popor născut din sinteza romanică și slavă.