Povestea neştiută a lui Pintea Viteazul. De ce s-a răspândit printre localnici legenda potrivit căreia avea puteri supranaturale
Grigore Pintea, cunoscut sub numele de Pintea Viteazul, reprezintă una dintre cele mai fascinante figuri ale istoriei și folclorului românesc. Născut la 25 februarie 1670 în satul Măgoaja din fostul comitat Solnoc-Dăbâca (astăzi în județul Cluj, la granița cu Maramureșul), Pintea a fost un haiduc vestit din Țara Lăpușului și un căpitan în armata principelui Francisc Rákóczi al II-lea. Viața sa, marcată de lupte împotriva opresiunii habsburgice, s-a încheiat tragic la 14 august 1703, în Baia Mare, în urma unei ambuscade. Dar dincolo de faptele istorice atestate în documente, Pintea a devenit un erou legendar, înzestrat în poveștile populare cu puteri supranaturale. Această legendă s-a răspândit rapid printre localnici, transformându-l într-un simbol al rezistenței și al justiției sociale. În acest articol, vom explora povestea neștiută a lui Pintea, bazată pe surse istorice, și motivele pentru care mitul puterilor sale magice a captivat imaginația colectivă.
Origini și Viața Istorică: Un Haiduc Educat și Strateg
Pintea provenea dintr-o familie nobiliară românească, Cupșa, fiul lui Cupșa Pintea și al Mălinei (născută Costan). Satul natal, Măgoaja, era situat într-o zonă de graniță, ceea ce i-a permis să cunoască diverse culturi și limbi. Spre deosebire de imaginea stereotipă a haiducului needucat, Pintea a fost un om instruit: a studiat la școala românească din Aiud, apoi în mai multe orașe, învățând limbi străine și tehnici militare la Viena. La 25 de ani, s-a întors acasă și a început să haiducească în regiuni precum Țara Lăpușului, Năsăudului, Maramureșului și Țara Chioarului. Prima mențiune documentară a acțiunilor sale datează din 1694, când opera în jurul orașului Baia Sprie.
Ca haiduc, Pintea a atacat castelele nobililor, cum ar fi cel al grofului din Rona, unde se spune că a ucis 250 de persoane. Aceste fapte l-au făcut atât de temut încât împăratul Leopold I a oferit o recompensă de 500 de taleri pentru capturarea sa, viu sau mort, printr-o scrisoare din 23 aprilie 1701. Pintea nu era un simplu bandit; el ajuta familiile sărace, distribuind bunurile furate de la bogați, ceea ce i-a adus comparația cu Robin Hood. A fost căsătorit cu Mălina Costan, dar nu se știe dacă au avut urmași. Activitatea sa haiducească a durat aproximativ zece ani, timp în care a strâns o ceată de luptători loiali.
Punctul culminant al vieții sale a fost participarea la Răscoala Curuților (1703-1711), o mișcare antihabsburgică condusă de Francisc Rákóczi al II-lea. Pintea a fost primul român din Maramureș care s-a alăturat răscoalei, pregătind terenul prin acțiunile sale anterioare. În august 1703, armata sa a asediat Baia Mare, cerând supunerea orașului. Documentele arată că orașul a trimis alimente (șapte căruțe cu pâine, carne și vin), dar evenimentele au degenerat. Pe 13 august, în urma unui schimb de ostateci, Pintea a fost împușcat mortal în fața porții de sud a cetății, lângă Bastionul Măcelarilor. Unele surse indică data de 14 august, iar altele sugerează că a fost rănit inițial și executat ulterior din ordinul consilierului Ștefan Decsy. Moartea sa rămâne învăluită în mister, cu ipoteze precum otrăvirea alimentelor trimise de oraș.
Locul înmormântării este disputat: unii cred că a fost îngropat pe locul rezervat răufăcătorilor, alții indică un mormânt (posibil cenotaf) pe serpentinele din Pasul Gutâi, lângă hanul care îi poartă numele. Rákóczi însuși a menționat în memoriile sale admirația pentru Pintea, numindu-l un „lotru făimos” care și-a dovedit credința.
Legendele: Puteri Supranaturale și Elemente Mitice
Deși documentele istorice îl descriu ca pe un luptător abil și diplomat, folclorul l-a transformat pe Pintea într-un erou mitic cu puteri supranaturale. Aceste legende, transmise oral, sunt reflectate în toponimia regiunii: Izvorul Pintii, Casa lui Pintea, Fântâna lui Pintea, Șatra Pintii, Vârfu Pintii sau Peștera lui Pintea – locuri asociate cu traseele și ascunzătorile sale. Se spune că Pintea ascundea „berbințele cu galbeni” (cufere cu aur) în peșteri și grote, comori căutate și astăzi fără succes.
Alte povești includ un cal năzdrăvan care l-a ajutat în evadări spectaculoase. De exemplu, Pintea ar fi stat călare pe cal pe Piatra Gutâiului, iar calul, ridicându-se pe un picior din spate, a lăsat o urmă în piatră. Calul ar fi sărit cu el de pe Gutâi pe Vârfu Pietrii de lângă Șugatag, apoi pe Piatra Săpânții. Într-o legendă, Pintea a inventat un aparat de zbor, iar în alta, a înfrânt tătari sau creaturi supranaturale precum Fata Pădurii. Peștera lui Pintea din muntele Gutâi, lângă satul Crăcești, este descrisă ca o pivniță săpată în stâncă, păzită de haiduci, care se deschide la șapte ani, dezvăluind comori strălucitoare.
Legende similare apar și în folclorul slovac, sugerând influențe culturale încrucișate în regiune. De pildă, înzestrarea cu puteri magice prin culegerea unei flori în noaptea de Sânziene este un motiv comun.
De Ce S-a Răspândit Legenda Puterilor Supranaturale?
Răspândirea acestor legende printre localnici nu este întâmplătoare. În primul rând, ele provin din credințe populare orale, perpetuate în absența unor dovezi istorice scrise. Etnograful Nicoară Mihali explică că astfel de povești sunt tipice folclorului, unde eroii sunt înzestrați cu atribute supranaturale pentru a amplifica vitejia lor. Lipsa documentelor complete despre moartea lui Pintea a creat spațiu pentru speculații: de ce un luptător atât de abil a căzut atât de ușor? Legenda punctului vulnerabil oferă o explicație „magică”, transformând o posibilă trădare sau ambuscadă într-un destin mitic.
În contextul social al epocii, țăranii și iobagii din Maramureș și Transilvania trăiau sub opresiunea nobilimii habsburgice. Pintea, ca haiduc care fura de la bogați și dădea la săraci, a devenit un simbol al rezistenței. Atribuirea puterilor supranaturale amplifica speranța: dacă un om obișnuit putea dobândi asemenea forțe prin ritualuri accesibile (cum ar fi culegerea unei plante în noaptea de Sânziene), atunci oricine putea visa la eliberare. Aceste povești se transmiteau la focul de seară, în sate izolate, unde superstițiile erau vii – credința în vrăjitoare, spirite și plante magice era comună.
Toponimia a jucat un rol esențial în perpetuare: locurile asociate cu Pintea deveneau puncte de referință, iar poveștile se legau de peisaj, făcând legenda tangibilă. Influența culturală din regiuni vecine, cum ar fi folclorul slovac, a contribuit la îmbogățirea mitului. În plus, absența unor anchete complete după moartea sa (Rákóczi a ordonat una, dar s-a mușamalizat) a lăsat loc pentru interpretări populare.
Astăzi, legenda lui Pintea supraviețuiește în literatură, film și turism. Obiective precum biserica din Budești (unde se află o cămașă de zale atribuită lui) sau muzeul din Baia Mare (cu arme și harnașament) atrag vizitatori. Pintea nu este doar un haiduc istoric, ci un arhetip al eroului popular, ale cărui puteri supranaturale reflectă nevoia umană de mituri în fața nedreptății.
În concluzie, povestea neștiută a lui Pintea Viteazul dezvăluie un om real, educat și curajos, transformat de folclor într-un semizeu. Legenda puterilor sale s-a răspândit datorită transmiterii orale, contextului social opresiv și integrării în peisajul cultural local, oferind speranță și identitate comunităților din Maramureș.
