Soarta lui Călin Georgescu și viitorul României. Dan Puric: Dacă Georgescu era în Polonia sau Ungaria, aveam un destin pe măsură
Cum vede Dan Puric pasivitatea românilor și cazul lui Călin Georgescu
Dan Puric a explicat că românii privesc adesea evenimentele publice fără să acționeze direct, descriind acest comportament drept o formă de letargie colectivă. În opinia sa, această pasivitate nu este întâmplătoare și ar putea avea un rol mai profund, aproape providențial.
Actorul a sugerat că, în alte state precum Polonia sau Ungaria, destinul lui Călin Georgescu ar fi fost diferit, însă în România lucrurile se desfășoară într-un registru mai tăcut.
El a vorbit despre existența unei solidarități discrete, subterane, care nu se manifestă zgomotos, dar care arată că o parte a societății începe să conștientizeze pericolele asupra țării. În această cheie, Dan Puric a susținut că nedreptatea îndurată de Călin Georgescu îi sporește valoarea simbolică și îi întărește semnificația publică, potrivit România TV.
„Ați spus foarte bine: ne uităm, dar nu acționăm. Suntem popor public, să te ferească Dumnezeu de așa ceva. E show. Dacă Georgescu era în Polonia sau Ungaria, aveam un destin pe măsură.
Pe care aici, gradul de letargie, de revoluționari pe Facebook, pasivitate, toate au un rost. Poate poporul are, nu pot să îi spun destin, o pronie cerească din această letargie și pasivitate. S-ar putea să fie o replică să surprindă la nivel european.
E un curent pe dedesubt, o rezistență tacită. Au început să își dea seama … mă refer la românii cu â din a, nu cu î din i, că cineva vrea să pună gheara pe țară și se face un fel de solidaritate subterană de calitate.
La suprafață sunt ăștia care sunt, cum a zis popor public, într-un fel legitim ce se întâmplă: un guvern legitim, sisteme ilegitime, se apără cum pot. Într-un fel e bine: mărturisindu-l, crește valoarea; nedreptățitul crește valoarea.
Poate se va trezi și generația tânără, generația termopan. M-a luat o băbuță: «spuneți-le la preoți să nu mai pună termopane la biserici, se usucă sfinții așa», și eu mă uit la istorie, că prin termopan nu îi mișcă nimic. Am trecut de Crăciun, s-a întâmplat ceva prin nașterea lui Iisus, vorbim de sufletul creștin.
Am aflat că nu suntem un atom al istoriei, suntem ființe cu o taină spre Dumnezeu, o legătură avem, un chip divino-uman. Numai pe asta s-a ținut poporul român, nu pe fente istorice.
Am mai zis eu de un istoric documentat, Hitchins, care spunea că poporul român nu a fost niciodată stăpân pe destinul politic, perfect adevărat. Ce nu știa istoricul american e că a fost stăpân pe credința lui.”
Politica, Europa și limitele puterii administrative
Dan Puric a vorbit și despre fragilitatea construcțiilor politice actuale, afirmând că Europa traversează o perioadă de slăbiciune, iar America se confruntă cu incertitudini. În acest context, el a susținut că elitele locale pot administra infrastructura și economia, dar nu pot controla credința și spiritualitatea unei națiuni.
Actorul a făcut distincția între dimensiunea politică a omului și cea liturgică, considerând că aceasta din urmă oferă o forță mult mai mare. A subliniat că poporul român reacționează profund atunci când sunt atinse simbolurile sale esențiale, precum icoana sau credința.
„Când vor fi câteva milioane, atunci se va trezi poporul. Acum sunt doar mici vocalize sociale. Gândiți-vă la politica mare au picioare de lut. Avem o Europă care se prăbușește, America în nesiguranță, tăvălugul din Est. Ăștia locali… sărăcia… Se mai dau și eu cu mumiile din Franța, săracii din ei. Mi-a zis Beligan în 1995: «Am pus o piesă la urechea lui Ceaușescu, a zis maestrul: te felicit, dar nu vă e frică că se întoarce roata?»
Nu au cum să mai oprească un curs legitim al acestei țări. Nu au raportul nostru cu comunitatea europeană. Sunt buni să ne facă străzi, șosele, să vină multinaționale la noi, să ne dea credința și spiritualitatea… dar nu vor izbuti, vă spun eu ceva.
La fel, lucrați aici, în spațiul istoric. Zicea Aristotel: «Animal politic». Pericle, marele conducător grec, spunea că cine nu e implicat în cetate e un inutil.
Există două dimensiuni: animalul politic și ființa liturgică. Pare că pe pământ e o întrecere, iar cea mai importantă este condiția umană dată de Hristos, care oferă o putere extraordinară.
Nu vă temeți de egile astea care au apărut acum. Poporul are alt suflet. Petre Pandrea spunea că poporul român are suflet anarhic, nu haotic. Crede doar în icoană: dacă te atingi de icoană, suporți consecințele. Nu știu dacă ați văzut gestul domnului Vexler, când a rupt acolo pe o bucată de hârtie… erau oameni, icoană, mulți martiri.
Nu e vinovat domnul Vexler, a făcut ceva legal. De vină sunt românii care și-au trădat țara și care sunt nepoții sau strănepoții românilor degenerați, pe care Vladimirescu i-a numit «neam de slugi»”.
Despre viitorul lui Călin Georgescu și semnificația sacrificiului
Întrebat despre posibilitatea ca Călin Georgescu să fie trădat sau marginalizat definitiv, Dan Puric a spus că cine apără identitatea creștină a țării nu poate fi distrus. El a explicat că, în acest registru simbolic, inclusiv ideea de închisoare poate deveni o formă de virtute, nu de înfrângere.
Actorul a concluzionat că situația lui Călin Georgescu trebuie citită nu doar politic, ci mai ales în cheia semnificației. În această perspectivă, România rămâne un spațiu în care credința continuă să dea sens evenimentelor publice, dincolo de calcule și strategii.
„Atâta timp cât tu aperi chipul creștin al țării, aperi icoana țării, ești indestructibil. Fiți atenți la parlamentarii români care au făcut această lege; de aceea nu l-au pus pe Vexler. A făcut un lucru antisemit, evreii de calitate nu ar face așa ceva, un român de calitate nu ar face așa ceva, cu o chestie care pentru poporul evreu are o semnificație profundă.
Ce se întâmplă cu Georgescu? Noi trăim în zona semnificației. Un mare filosof, Dragomir, doctorand la Hidegen, care după aceea a ajuns vânzător pe vremea lui Ceaușescu, a spus: «Pentru mine, un teritoriu e țara mea, pentru mine un fenomen lingvistic oarecare e limba mea, pentru mine afisul ăla sunt oameni, icoană».
Suntem într-o semnificație. Pentru Georgescu, țara are încărcătură creștină; este un răspuns al ființei liturgice”.
Diferența dintre politicianul de conjunctură și omul de stat, văzută ca o problemă de substanță și responsabilitate
Dan Puric a explicat că un om politic devine om de stat doar atunci când se conectează la substanța profundă a poporului, nu atunci când își construiește discursul exclusiv pe cicluri electorale de patru ani.
El a susținut că, în ultimele decenii, România a avut lideri lipsiți de profunzime, incapabili să înțeleagă nevoile reale ale societății, făcând o analogie între diferite niveluri de expresie artistică pentru a ilustra diferența dintre superficial și autentic.
„Știi când un om politic devine om de stat? Când se racordează la substanța poporului, nu când gândește din patru în patru ani. Am avut, în 35 de ani, oameni cu o incapacitate. Una e să cânți tocată, alta e să cânți la orgă, alta e la țambal.”
„E vorba de înălțimea sunetului, de substanță. Eu îi privesc cu compasiune. Eu o să mă duc, dar vreau să las în urmă ce au lăsat sfinții și martirii. Pentru ideile mele, e o onoare dacă ajung la pușcărie. Mai bine stau în închisoare cu amintirea lui Radu Gyr decât să stau în România în prezența lui Vexler. Vreau să stau în închisoare cu amintirea marilor martiri care și-au dat sufletul pentru țară decât să stau într-o prezență istorică cu niște umbre trecătoare care jignesc poporul.”
