Lucian Mândruță îi atacă pe cei care spun că refuză să plătească taxele guvernului Bolojan

Jurnalistul Lucian Mândruță a reușit să stârnească reacții puternice după o postare pe rețeaua de socializare Facebook în care îi critică dur pe cei care se laudă public că nu vor plăti taxe în acest an.
Jurnalistul ironizează această atitudine și spune că refuzul de a contribui la bugetul statului vine la pachet cu renunțarea la serviciile publice. În viziunea lui, nu poți respinge obligațiile, dar să aștepți sprijin atunci când apare o problemă.
În mesajul său, Mândruță merge mai departe și oferă exemple concrete, într-un ton tăios. Cei care nu plătesc taxe, spune el, ar trebui să nu mai sune la 112, să se opereze singuri de apendicită, să-și cumpere extinctoare în caz de incendiu și să curețe singuri drumurile de zăpadă.
Concluzia postării este una directă și provocatoare. Mândruță pune sub semnul întrebării un tip de „suveranism” pe care îl consideră ipocrit, practicat doar atunci când nota de plată este achitată de alții.






