De ce au vrut romanii să cucerească Dacia? De ce s-au retras romanii din Dacia după doar 165 de ani?

Toate teritoriile stăpânite de Imperiul Roman au cunoscut o dezvoltare accentuată și astăzi sunt țări extrem de dezvoltate. Poate că acesta ar fi putut fi și cazul Țărilor Române dacă retragerea romană nu ar fi avut loc în anul 256.

Dacia a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106. Timp de 165 de ani, până în 271, Dacia a fost provincie romană, în ciuda faptului că acest teritoriu nu fusese complet cucerit. Provincia romană Dacia își avea hotare: spre apus Tisa, spre nord munții Carpați, în sud Dunărea, iar spre răsărit râul Hierosos. Crișana, Muntenia, Maramureș, Bucovina, Basarabia și Moldova erau locuite de dacii liberi. În această perioadă de 165 de ani, deseori a avut loc revolte împotriva stăpânirii romane în interiorul provinciei, astfel că ocupația romană nu a fost deloc ușoară.

Motivele pentru care a fost cucerită Dacia

Dacă la prima vedere, Decebal părea că reuşise să se asigure în faţa tăvălugului roman, în realitate semnase condamnarea stăpânirii sale în Dacia. Dacă până la această umilinţă romanii au preferat să-şi asigure apărarea în faţa dacilor şi să întărească limes-ul, după sfidarea la acest nivel nu mai exista decât o singură opţiune, anihilarea regatului dacic şi pacificarea teritoriului nord-dunărean. După moartea lui Domiţian, asasinat de un libert, pe tron vine bătrânul senator Nerva. Acesta nu va petrece mult timp la cârma imperiului şi o va lăsa în mâinile fiului său adoptiv, Traian.

Energicul hispanic va trece imediat la pregătirea campaniei de cucerire a Daciei. Motivele erau deja foarte clare. În primul rând triburile dacilor reprezentau o ameninţare serioasă pentru romani. Jafurile repetate la sud de Dunăre şi mai mult uciderea unui guvernator reprezenta un afront deosebit de periculos. Mai mult decât atât, puterea dacilor creştea de la un an la altul, mai ales prin coagularea unei alianţe barbare la nord de Dunăre cu triburi germani, cu sarmaţi şi bastarni. Decebal construia un sistem defensiv deosebit de puternic, învăţa de la romani despre maşini de asediu, tehnică militară şi îşi instruia oamenii cu transfugi romani.

Era un pericol care nu trebuia neglijat de romani. De altfel, dacii era o temere veche pentru romani. „Când sosi Murcianus cu legiunea a şasea să li se opună, aflând de victoria de la Cremona şi temându-se că, dacă dacii şi germanii l-ar fi atacat din două părţi imperiul n-ar fi putut să le reziste”, relata Tacitus un episod din anul 68 d Hr. Totodată, Pliniu vorbeşte despre un dispreţ al dacilor faţă de tratatele încheiate cu romanii. Nu le respectau şi jefuiau regulat provinciile sud-dunărere.

Mai mult decât atât, în Orient, romanii trebuia să facă faţă ameninţării parţilor, neamuri iraniene care se dovedeau a fi un adversabil mai mult decât redutabil pentru Imperiu. În aceste condiţii, Traian ar fi fost prins între daci şi parţi. Pentru a se putea concentra pe războiul cu parţii, Traian trebuia să aibă pace în zona Daciei. Nu pot fi neglijate nici motivele economice.

Aurul dacic era renumit, iar romanii aflaseră de bogăţiile aflate în munţii din teritoriile nord-danubiene. Cucerirea unui teritoriu bogat în resurse era o oportunitate pentru a umple vistieria Romei, secătuită de extravaganţele lui Domitian şi totodată pentru a face faţă unui nou efort de război, cum am aminitit, cu parţii. Pretextul ales de Traian a fost acela al răscumpării onoarei Imperiului Roman terfelită de regele dac prin pacea ruşinoasă din 89 d HR. Un precedent periculos în faţa unei lumi barbare.

„După ce stătu câtva timp la Roma, Traian întreprinse o expediţie contra dacilor, gândindu-se la ţinuta lor şi fiind revoltat de tributul pe care ei îl primeau în fiecare an şi fiindcă vedea cum cresc puterile lor, şi îngâmfarea lor”, preciza Dio Cassius. Criton spunea la rândul său că acest motiv a fost decisiv pentru declanşarea campaniei de cucerire a Daciei. Nu este exclusă nici dorinţa lui Traian de a-şi asigura faima la Roma, prin cucerirea unei noi provincii.

De ce s-au retras romanii din Dacia după doar 165 de ani?

Retragerea armatei și administrației din Dacia a avut loc în anul 271, în timpul domniei împăratului Aurelian (270-275). Totuși, alte izvoare istorice vorbesc de o retragere în două etape: prima în domnia lui Gallienus (218-268) şi a doua în domnia lui Aurelianus, scrie historia.ro.
Acest lucru s-a făcut în primul rând pentru că teritoriul era tot mai dificil de apărat din pricina atacurilor popoarelor migratoare. Pentru a nu ştirbi prea mult prestigiul Imperiului Roman, împăratul Aurelianus creează la sud de Dunăre provinciile Dacia Ripensis şi Dacia Mediterranea care menţin, cel puţin teoretic, aparenţa integrităţii imperiului.
Împăratul Aurelian şi-a dat seama că nu va mai putea menţine pentru mult timp controlul provinciei, astfel încât a luat legătura cu goţii şi le-a cedat Dacia ca “federaţi”. Asta însemna că goţii deveneau aliaţi ai Imperiului Roman fiind astfel obligaţi ca să nu-l mai atace, ba chiar să-i dea ajutor împotriva altor năvălitori.