Update. Călin Georgescu, mesaj pentru toți românii: Sunteți obosiți de nedreptate. V-au sărăcit

Update 13:27 „Vă văd și vă simt, sunteți obosiți de nedreptate”
Călin Georgescu a mulțumit participanților prezenți la manifestarea dedicată celor 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, apreciind efortul acestora de a fi prezenți. El a spus că oamenii sunt obosiți de nedreptate, nu de muncă, și a subliniat că istoria este făcută de oameni drepți și de voința poporului.
„Vă mulțumesc tuturor! Mă bucur enorm că suntem aici, atât de mulți astăzi, să cinstim cu tot sufletul nostru memoria înaintașilor și să sărbătorim 167 de ani de la Unirea Principatelor. Vă mulțumesc pentru tot efortul pe care l-ați făcut, de a veni din țară și de pretutindeni. Știu cât de greu este, vă mulțumesc din tot sufletul meu.
Nu vă întreb dragii mei, nu vă întreb cum sunteți, pentru că știu cum sunteți. Vă văd și vă simt, sunteți obosiți de nedreptate, nu de muncă. V-au sărăcit de sine. V-au sărăcit de sine, nu neapărat de banii. Însă nu uitați, istoria nu se scrie singură. Se scrie prin oameni care rămân drepți, ancorați în credință, nădejde și dragoste.
Așa încât să nădejduim și nădejduind împreună să înțelegem că ceea ce trăim azi s-a mai trăit. Ieșirea a venit din oameni drepsi care au pus temelia unor instituții drepte născute din voința poporului. Voința poporului este sfântă pentru democrație.
Așa încât domnitorul Alexandru Ioan Cuza este începutul României ca stat. Asta înseamnă 24 ianuarie 1859, nu altceva. El a unit nu doar teritorii, a unit voințe și a pus în centrul unui popor obosit în crederea că se poate”, a afirmat Georgescu.
Mobilizare pe rețelele de socializare
Călin Georgescu și-a chemat susținătorii să participe la eveniment prin intermediul rețelelor de socializare, prezentând momentul drept unul de reculegere și reflecție asupra istoriei statului român.
„Sărbătorim 167 de ani de la Unirea Principatelor Române. Unirea se face prin unire. Astăzi, aici se adună memoria statului român, în linişte şi demnitate. Fără trecut nu există prezent şi nici viitor”, a transmis fostul candidat la alegerile prezidenţiale.
Depunerea coroanei și reacția susținătorilor
La ora 12:00, Călin Georgescu a ajuns în Parcul Carol I, unde a depus o coroană de flori la Monumentul Ostașului Necunoscut. În zonă s-au aflat zeci de susținători ai acestuia, care au scandat în mod repetat: „Călin Georgescu este preşedinte”.
Evenimentul s-a desfășurat fără incidente, în condițiile în care Jandarmeria București a asigurat perimetrul și ordinea publică.

Precizările Jandarmeriei Capitalei
Jandarmeria București a anunțat că manifestația a fost declarată și autorizată, fiind avizată de Comisia de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din cadrul Primăriei Municipiului București.
„Subliniem faptul că activitatea a fost declarată şi avizată în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului Bucureşti. (…) Pentru buna desfăşurare, facem apel către organizator, reprezentanţii acestuia şi participanţi să respecte întocmai locul de desfăşurare declarat şi asumat în cadrul Comisiei de Avizare”, au transmis jandarmii.
Reprezentanții Jandarmeriei au recomandat participanților să adopte un comportament civilizat și să respecte indicațiile forțelor de ordine.
„Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la această adunare publică, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial. De asemenea, din raţiuni de siguranţă publică, recomandăm participanţilor să nu vină cu bagaje sau genţi voluminoase”, se mai arată în comunicatul Jandarmeriei.
Măsuri de siguranță și monitorizare
Totodată, Jandarmeria Capitalei a precizat că, pentru prevenirea și documentarea eventualelor fapte antisociale, vor fi realizate fotografii și filmări pe durata evenimentului.
„Pentru descurajarea şi probarea eventualelor fapte antisociale care pot periclita caracterul paşnic al adunărilor publice, jandarmii vor efectua fotografii şi filmări operative pe tot parcursul desfăşurării evenimentelor, cu mijloacele tehnice fixe/mobile din dotarea unităţii şi vor monitoriza imaginile înregistrate prin intermediul sistemului urban de supraveghere video”, au mai transmis reprezentanții Jandarmeriei.





