Cum îşi tratau dacii nevestele – se căsătoreau şi cu câte 30 de femei, pe care le cumpărau de la părinţii lor.

Conform mărturiilor lăsate de autorii antici, geto-dacii erau poligami. Se precizează că aveau până la 30 de soţii, pe care le cumpărau de la familiile lor. Acestea aveau un statut inferior în cadrul familiei. Istoricii spun că exista o diferenţă între nobili şi oamenii de rând din punct de vedere al numărului nevestelor.

Fiindcă nu aveau scriere şi, implicit, nu au lăsat nici informaţii scrise privind viaţa lor, tot ceea ce se ştie despre geto-daci se datorează în principal autorilor antici, dar şi descoperirilor arheologice. Bunăoară, de la aceşti autori antici, mulţi contemporani cu triburile geto-dace la care făceau referire, spun că strămoşii noştri erau poligami.

Aceştia aveau, aşadar, mai multe soţii, pe care le foloseau, spun aceiaşi autori antici, pentru a face cât mai mulţi copii, de preferinţă băieţi, existând credinţa că în acest fel cresc şansele dăinuirii în timp a neamului. Totodată, istoricii şi geografii care au cunoscut triburile dace vorbesc despre o societate dominată de bărbat, femeia în familie jucând un rol secundar, aproape de servitor.

Dacii aveau şi câte 30 de soţii

Încă din secolul al IV-lea îHR, susţin istoricii, dacii erau poligami. Nu existau soţii secundare sau principale, cum au fost întâlnite la alte culturi sau civilizaţii antice, precum cea egipteană. Toate aveau aceleaşi drepturi şi erau privite în mod egal. Unul dintre primii scriitori antici care au descris viaţa de cuplu a tracilor în general, inclusiv a geto-dacilor, a fost grecul Heraclit din Pont, care a trăit în secolul al IV-lea.

„Fiecare se căsătoreşte cu trei sau patru femei. Sunt unii care au treizeci de soţii.[…] Au legături trupeşti cu numeroase femei şi se unesc cu ele pe rând”, arată acesta în scrierile sale. Referindu-se strict la geţi, există o altă mărturie a unui autor de comedii grec, Menandru, care a trăit în aproximativ aceeaşi perioadă şi care spune că i-a cunoscut pe geţi. Acesta pune în gura unui personaj dintr-o piesă de teatru ( n.r. păstrată doar fragmenta,r fără a-i fi cunoscut numele), următoarele constatări despre geţi:

„Aşa suntem noi, tracii toţi, mai ales geţii. Mă mândresc că mă trag din neamul acestora din urmă: nu suntem din cale afară de cumpătaţi. Niciunul dintre noi nu ia o singură femeie, ci zece, unsprezece sau douăsprezece şi unii chiar mai multe. Când se întâmplă să moară cineva care n-a avut decât patru sau cinci neveste, oamenii din partea locului spun: «Bietul de el n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea»“, scrie Menandru în piesa sa.

Acest aspecte sunt confirmate şi de istoricii latini. Eustatiu preciza că tracii îşi luau mai multe femei, pentru a fi siguri că au mulţi copii şi că este asigurată continuitatea familiei: „La traci era obiceiul să aibă multe femei,în aşa fel încât de la mai multe femei să aibă mulţi copii. Obiceiul acesta se spune că îşi trage obârşia de la regele Doloncos, care a avut mulţi copii de la multe femei”.

Femeile, cumpărate şi tratate ca membri de rang inferior ai familiei

Despre felul cum îşi găseau tracii în general şi geto-dacii, în special, soţii ne vorbesc tot autorii antici, care susţin că, în lumea tracică, existau adevărate târguri de neveste. Istoricul latin Pomponius Mela explică modul în care se petrecerea o astfel de tranzacţie în lumea tracică: „Fetele de măritat nu sunt date bărbaţilor de către părinţi, ci în mod public sunt cumpărate pentru a fi luate în căsătorie sau vândute. Târgul se face într-un fel sau altul, după cât sunt de frumoase şi de cinstite. Cele cinstite şi frumoase au un preţ bun”, precizează geograful latin în „Descrierea pământului”.

Heraclit din Pont spune însă că fata nu era scoasă la mezat, ci cumpărată direct de la părinţi de către soţ. Acesta mărturisteşte că există şi o tradiţie prin care femeia nemulţumită de bărbat se poate întoarce acasă cu tot cu zestrea. Istoricii cred că este vorba în aceste cazuri de variaţii regionale şi între tradiţiile diferitelor triburi tracice de la nord şi sud de Dunăre. După căsătorie, femeia era parte integrantă a familiei. Avea însă un rang inferior, spun autorii antici, dormea pe jos şi făcea treburile cele mai grele în gospodărie.

„Femeia spală şi serveşte pe bărbatul cu care a trăit. Cele mai multe, după împreunare, se culcă pe pământ”, precizează Heraclit din Pont. Despre condiţia grea a femeii în lumea tracă vorbeşte şi Trogus Pompeius, dar şi poetul Ovidius, care i-a cunoscut bine pe geţi în timpul refugiului său.

„Despre condiţia socială a femeii ne vorbeşte şi marele filosof Platon, care, referindu-se la traci, ne spune că ei, ca şi multe alte neamuri, «pun femeile să lucreze pământul, să pască vacile şi oile şi să slujească fără a se deosebi întru nimic de sclavi»“, precizează şi arheologul Ion Horaţiu Crişan în lucrarea „Spiritualitatea la geto-daci“. Cu toate acestea, există păreri care afirmă că la triburile nordice ale dacilor femeia, asemenea triburilor germanice, se bucura de un respect aparte, fiind asimilată „zeiţei-mamă”.

„Haremul“ era apanajul nobililor

În opinia istoricilor, poligamia a fost atestată la daci şi prin descoperiri arheologice. Sacrificii ritualice, prin care soţia sau soţiile preferate erau arse odată cu soţul defunct. Specialiştii fac totuşi deosebirea, spunând că poligamia era caracteristică doar nobililor daci, oamenii de rând fiind monogami.

„În ce priveşte poligamia tracilor, Herodot sau Pomponius Mela vorbesc despre obiceiurile de înmormântare care sunt confirmate arheologic şi la geto-daci, numai că nu este vorba de întreaga colectivitate, ci de vârfurile ei. Aceeaşi este situaţia şi cu privire la poligamie. Regii şi vârfurile aristocraţiei vor fi avut mai multe soţii, obicei întâlnit şi la alte popoare.[….] Masa geto-dacilor a practicat monogamia dintotdeauna. Din textul lui Horaţiu rezultă că, la ei, familia era patriarhală, parilineră şi monogamă, iar descendenţii erau trataţi unilateral prin tată”, spune Horaţiu Crişan. În cazul nobilimii, dovezile privind poligamia abundă.

Acei tarabostes daci căutau mai multe soţii pentru a-şi asigura continuitatea şi dăinuirea, lucruri mult mai importante decât pentru oamenii de rând. Se vorbeşte face referire la Dromihete, celebrul rege get care l-a învins pe Lysimah, puternicul rege al Macedoniei. Pausanias spune că Dromihete a luat-o pe fiica lui Lysimah de nevastă, pentru a consfinţi pacea. Arheologul Horaţiu Crişan spune că cel mai probabil Dromihete mai avea şi alte soţii. Acelaşi lucru se poate spune şi despre căpetenia dacă Cotiso, căruia Augustus, împăratul Romei, îi oferă drept nevastă propria fiică. Aceasta şi-ar fi luat locul alături de celelalte neveste ale lui Cotiso.

Totodată, istoricii susţin că, de fapt, trecerea la monogamie a majorităţii geto-dacilor ar fi avut loc după o convertire religioasă şi morală în perioada lui Burebista, orchestrată de marele preot Deceneu, cel care ar fi ordonat de altfel şi arderea viilor, fiind un „arhiereu” dac care nu suporta nicidecum viciile. „Este foarte probabil ca poligamia să fi fost abandonată fără să putem preciza când anume. Poate printre reformele pe multiple planuri iniţiate şi realizate de marele rege Burebista să se fi înscris şi interzicerea vechii practici a poligamiei”, scria Crişan. În legătură cu căsătoria propriu-zisă şi ritualurile aferente la geto-daci, nu se cunoaşte absolut nimic.