Nicolae Iorga, una dintre cele mai proeminente figuri ale culturii și istoriei românești, a fost asasinat în noaptea de 27 noiembrie 1940, într-un act de violență politică ce a marcat profund istoria României interbelice. Iorga, născut în 1871 la Botoșani, a fost un savant polivalent: istoric, om politic, scriitor și academician, autor a mii de volume și articole care au definit identitatea națională românească. Dar moartea sa violentă, la vârsta de 69 de ani, nu a fost un accident, ci rezultatul unor tensiuni politice explozive, alimentate de extremismul de dreapta al Mișcării Legionare (cunoscută și ca Garda de Fier). Acest articol explorează cine l-a ucis pe Iorga și motivele din spatele acestui asasinat, bazându-ne pe surse istorice credibile.

Cine a fost Nicolae Iorga: Un gigant al culturii române

Pentru a înțelege de ce a fost ținta unui asasinat, trebuie să ne uităm la viața și cariera lui Iorga. El a fost un naționalist fervent, fondator al Partidului Naționalist Democrat în 1910, alături de A.C. Cuza, și un susținător al unității culturale a românilor. A fost implicat în politică, servind ca prim-ministru între 1931 și 1932, și a fost un adversar al liberalismului dominant, dar și al extremelor politice. Iorga a promovat o viziune conservatoare, antisemită în unele aspecte, dar a respins violența și extremismul. El a fost un critic al Mișcării Legionare, pe care o vedea ca o amenințare la adresa stabilității statului. Ca elev al regelui Carol al II-lea, Iorga a susținut regimul autoritar al monarhului, inclusiv Frontul Renașterii Naționale, partidul corporatist creat de Carol în 1938.

Contextul istoric: România interbelică și ascensiunea Gărzii de Fier

Perioada interbelică în România a fost marcată de instabilitate politică, economică și socială. După Primul Război Mondial și crearea României Mari, țara s-a confruntat cu crize economice, corupție și mișcări extremiste. Garda de Fier, fondată de Corneliu Zelea Codreanu în 1927, era o organizație fascistă, antisemită și ultranaționalistă, care promova violența ca mijloc de purificare națională. Legionarii, cum erau numiți membrii, aveau un cult al morții și al martiriului, fiind implicați în asasinate politice, precum uciderea prim-ministrului Ion G. Duca în 1933.

Regele Carol al II-lea, revenit pe tron în 1930, a încercat să suprime Garda de Fier pentru a-și consolida puterea. În 1938, Codreanu a fost arestat și, în noaptea de 29-30 noiembrie, ucis împreună cu alți legionari în timp ce erau transportați la închisoarea Jilava. Moartea lui Codreanu a fost prezentată oficial ca o încercare de evadare, dar legionarii au acuzat regimul lui Carol, inclusiv pe Iorga, care era consilier al regelui și un critic vocal al mișcării. Iorga fusese implicat într-o dispută personală cu Codreanu și contribuise indirect la condamnarea sa, prin articole și poziții publice care susțineau reprimarea extremiștilor.

Motivele asasinatului: Răzbunare și ideologie extremistă

Asasinarea lui Iorga a fost, în primul rând, un act de răzbunare pentru moartea lui Codreanu. Legionarii l-au considerat pe Iorga responsabil moral pentru uciderea liderului lor, numindu-l “trădător” și “dușman al neamului”. Iorga criticase Garda de Fier în presa sa, precum ziarul Neamul Românesc, și susținuse politicile represive ale lui Carol II. În plus, asasinatul făcea parte dintr-o serie mai largă de răzbunări: în noiembrie 1940, după ce legionarii au preluat puterea în alianță cu generalul Ion Antonescu în Statul Național Legionar, ei au declanșat o vânătoare de oponenți. Aceasta a inclus Masacrul de la Jilava, unde 64 de prizonieri politici au fost uciși, și asasinarea lui Iorga și a economistului Virgil Madgearu în aceeași noapte.

Ideologia legionară, care combina fascismul cu misticismul religios-ortodox, justifica violența ca un act de “purificare”. Moartea era văzută ca un sacrificiu pentru cauză, iar asasinii erau pregătiți să moară ei înșiși. Iorga, ca intelectual naționalist moderat, reprezenta o amenințare pentru viziunea lor radicală.

Detaliile asasinatului: O noapte de teroare

Pe 27 noiembrie 1940, un comando de șapte legionari, pretinzând că sunt de la Poliția Legionară, au intrat în vila lui Iorga din Sinaia. L-au răpit pe savant, l-au dus în pădurea Strejnicu de lângă Ploiești, l-au torturat și l-au împușcat de nouă ori cu pistoale de calibru 7.65 mm și 6.35 mm. Corpul său a fost mutilat, iar în gură i-au îndesat un exemplar din ziarul său, Neamul Românesc. Numele asasinilor au fost identificate ulterior în investigații: Traian Boeru, Teodor Dacu, Ion Tucanu, Ștefan Cojocaru, Ștefan Iacobuță, Gheorghe Cârciumaru și Paul Cojocaru, toți membri ai Mișcării Legionare. Justiția a fost lentă, iar mulți au scăpat de pedeapsă în haosul războiului.

Consecințe și moștenire

Asasinatul lui Iorga a șocat lumea intelectuală și a accelerat declinul Statului Național Legionar. Rebeliunea Legionară din ianuarie 1941 a dus la înlăturarea lor de la putere de către Antonescu. Moartea sa a reprezentat o pierdere imensă pentru cultura română: Iorga a lăsat în urmă o operă vastă, de la istorii ale Bizanțului la studii despre unitatea românească. Astăzi, el este amintit ca un martir al rațiunii împotriva extremismului.

În concluzie, Nicolae Iorga a fost ucis de legionari din răzbunare pentru rolul său în reprimarea mișcării lor și ca simbol al opoziției față de fascismul românesc. Acest eveniment tragic subliniază pericolele extremismului politic și importanța apărării valorilor democratice. Moștenirea lui Iorga rămâne vie în istoriografia română, amintindu-ne că intelectul poate fi o armă, dar și o țintă.