Prințesa Elena a Greciei și Danemarcei, cunoscută în istoria României ca Regina-Mamă Elena, a purtat pe umeri un destin marcat de exiluri repetate, trădări intime și pierderi zdrobitoare. Născută la 2/3 mai 1896 la Atena, ca fiică a regelui Constantin I al Greciei și a reginei Sofia a Prusiei, Elena (poreclită „Sitta” de fratele ei Alexandru) a crescut într-o familie regală europeană strâns legată de casele din Danemarca, Rusia, Marea Britanie și Germania. Copilăria ei, petrecută între Palatul Vechi din Atena și reședința de vară de la Tatoi, a fost una aparent idilică, dar umbrele tragediei s-au ivit devreme.
În iulie 1916, incendiul provocat de un atentat la Tatoi a distrus amintirile copilăriei ei, în timp ce tatăl său, bolnav grav de plămâni, scăpa cu viață. Războiul civil grec din 1916-1917 a adus asedii, bombardamente și amenințări cu moartea. În iunie 1917, familia regală a fost forțată să abdice sub presiunea Aliaților și a fugit în exil în Elveția. Elena a avut grijă de tatăl ei bolnav, a suportat pierderea fratelui favorit Alexandru (mort prematur în 1920) și a trăit prima dintre cele cinci exiluri care i-au marcat viața.
În 1920, la Lucerna, destinul a adus-o în calea prințului moștenitor Carol al României. Logodna a fost aranjată de regina Maria a României, iar nunta somptuoasă a avut loc la 10 martie 1921, la Catedrala Mitropolitană din Atena. Elena a sosit în România cu speranțe mari, instalându-se la Castelul Foișor din Sinaia. La 25 octombrie 1921, a născut prematur un fiu – Mihai –, viitorul rege Mihai I. Nașterea dificilă i-a interzis alte sarcini, iar cuplul s-a mutat la Palatul Kiseleff din București.
Căsnicia s-a destrămat rapid. Carol, cu 3 ani mai mare, era nestatornic, pasionat de petreceri și amante. Afacerea sa notorie cu Elena (Magda) Lupescu a culminat cu abdicarea lui din 1925 și fuga în străinătate. Elena a rămas singură cu Mihai, devenind, după moartea regelui Ferdinand în 1927, regina-mamă a unui copil-rege de numai 6 ani, sub regență. Divorțul oficial, pronunțat la 21 iunie 1928 pe motiv de „incompatibilitate de caracter”, a fost o lovitură profundă.
Carol s-a întors ca rege în 1930 printr-o lovitură de stat, anulând renunțarea la tron și impunând condiții dure fostei soții: Elena a fost ținută departe de viața publică, titlurile ei onoare i-au fost retrase, iar legătura cu Mihai strict limitată. În 1932, după un interviu în presă în care își apăra drepturile de mamă, a fost expulzată din țară pe Orient Express. A trăit la Vila Sparta din Florența, Italia, văzându-și fiul doar câteva luni pe an. Acesta a fost al treilea exil major.
În septembrie 1940, după abdicarea lui Carol și instalarea dictaturii lui Ion Antonescu, Elena s-a întors triumfal în România ca regină-mamă. A locuit la Foișor și Palatul Regal, devenind o prezență discretă, dar fermă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a intervenit repetat pe lângă Antonescu și autoritățile germane pentru a salva evrei de la deportare în Transnistria și lagărele naziste. A contactat diplomați americani, a obținut eliberări și a oprit convoaie întregi. Gesturile ei umanitare i-au adus, post-mortem, în 1993, titlul de „Drept între popoare” din partea Yad Vashem (Israel), precum și cetățenie de onoare israeliană. În 2021, o piațetă din Petah Tikva i-a fost dedicată.
După lovitura de stat de la 23 august 1944, Elena și Mihai au trecut prin momente dramatice: evacuare nocturnă de la Foișor, trenuri sub amenințarea sovieticilor, jafuri. Sub guvernul comunist instalat în 1945, au fost izolați, supravegheați și umiliți. Pe 30 decembrie 1947, Mihai a fost forțat să abdice sub amenințarea cu execuții. La 3 ianuarie 1948, mama și fiul au părăsit definitiv România – al patrulea și ultimul exil major.
Elena s-a stabilit la Vila Sparta din Florența, apoi la Lausanne și Versoix, în Elveția. A trăit modest, vânzând bijuterii și tablouri pentru a-și întreține familia. Bucuria ei au fost nepoatele: Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. A murit la 28 noiembrie 1982, la Lausanne, la 86 de ani, înconjurată de Mihai, soția acestuia Ana și nepoate. A fost înmormântată inițial la Bois-de-Vaux, dar rămășițele i-au fost aduse în România la 18 octombrie 2019 și reînhumate la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, alături de fiul ei (decedat în 2017).
Elena de România nu a domnit niciodată ca regină titulară, dar a întruchipat demnitatea regală în cele mai grele momente. Cinci exiluri, o căsnicie distrusă de infidelitate, separarea forțată de copil, războaie, dictaturi și pierderea tronului – toate acestea nu i-au frânt spiritul. A rămas o mamă devotată, o umanitară discretă și un simbol al rezistenței elegante în fața istoriei crude. „Veți fi întotdeauna a noastră”, i-a spus odată poporul român. Astăzi, numele ei rămâne o pagină de onoare în istoria tragică, dar demnă, a monarhiei românești.
