S-a aflat adevărul despre „partidul lui Călin Georgescu”. A spus-o chiar el, direct: Responsabilitatea mea e față de români!

Călin Georgescu neagă orice implicare politică în noul partid „România Românilor”
Călin Georgescu a reacționat public în contextul apariției unor informații care îl asociau cu noua formațiune politică „România Românilor”, subliniind că nu are nicio legătură cu aceasta sau cu alte structuri politice.
Într-un mesaj clar și direct, acesta a respins categoric toate afirmațiile care sugerează că ar fi fondat sau ar conduce un partid politic, insistând asupra faptului că responsabilitatea sa rămâne exclusiv față de cetățeni.
„În spațiul public apar afirmații potrivit cărora aș avea legături cu diverse partide politice sau aș fi înființat un partid. Aceste informații sunt 𝑓𝑎𝑙𝑠𝑒.
Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. Orice grup sau formațiune care declară că mă susține o face în nume propriu și nu există niciun angajament sau coordonare din partea mea.
Responsabilitatea mea rămâne, înainte de orice, față de români. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”, a transmis Călin Georgescu.
Declarația vine în contextul în care numele său a fost intens vehiculat în legătură cu noua formațiune, fiind prezentat în unele informații drept un posibil „lider spiritual” al partidului.
Tribunalul București a aprobat înregistrarea partidului și a acordat personalitate juridică
În spațiul public au fost vehiculate informații potrivit cărora partidul „România Românilor” ar avea conexiuni cu Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, acesta fiind prezentat în unele relatări drept „lider spiritual” al formațiunii.
Potrivit datelor publicate, Tribunalul București a admis cererea de înregistrare și a dispus înscrierea partidului în Registrul Partidelor Politice, oferindu-i astfel personalitate juridică (vezi aici detalii).
„Solutia pe scurt: Admite cererea. Acordă personalitate juridică Partidului ‘Partidul România Românilor’. Dispune înregistrarea partidului şi înscrierea acestuia în Registrul Partidelor Politice. Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare, la Tribunalul București. Pronunțată la data de 02.03.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată pe portaljust.ro.
În paralel cu aceste evoluții, în mediul online au apărut și alte scenarii legate de viitorul politic al lui Călin Georgescu, alimentând discuțiile despre o posibilă implicare a acestuia într-un proiect politic distinct.
Omul de afaceri Dragoș Sprînceană, stabilit în Statele Unite, a publicat pe platforma X o opinie în care anticipează lansarea unui partid propriu de către Georgescu, sugerând că un astfel de pas ar putea genera reconfigurări semnificative în actualul peisaj politic.
„Predicție: În viitorul apropiat Călin Georgescu își va lansa noul partid propriu. Va fi un dezechilibru în multe partide, deoarece foarte mulți membri ai partidelor existente se vor alia cu partidul lui. Probabil i s-au făcut multe oferte până acum. Faptul că nu a lansat acest partid până în acest moment, conclude logic că nu a acceptat nicio ofertă de la toți lingușitorii care probabil i-au promis și luna de pe cer, pentru a se folosi de imaginea și baza lui de votanți”, a scris Sprînceană într-o postare pe X.
Aceste afirmații nu sunt însă confirmate oficial și vin în contradicție cu poziția exprimată public de Călin Georgescu, care a negat orice intenție sau implicare în structuri politice existente sau viitoare.






