Călin Georgescu ar fi ajuns președinte! Primul șef al SRI: Anularea alegerilor a fost un abuz!

Virgil Măgureanu afirmă că anularea alegerilor l-a scos din cursă pe câștigătorul sigur Călin Georgescu
Fostul director al Serviciului Român de Informații (SRI) susține că decizia autorităților de a anula scrutinul prezidențial a reprezentat o intervenție gravă în procesul democratic și că aceasta a avut ca efect direct eliminarea lui Călin Georgescu care, în opinia sa, ar fi câștigat competiția electorală.
Virgil Măgureanu a declarat pentru Metropola TV că argumentele prezentate public pentru justificarea anulării votului nu sunt suficient de solide și că explicațiile oficiale legate de presupusa implicare a Rusiei nu au fost convingătoare.
„M-a surprins în modul cel mai neplăcut anularea alegerilor și faptul că acest lucru a îndepărtat un câștigător sigur al cursei. Nu spun neapărat că omul acesta era o lumină, că el ar fi fost revelația necesară pentru România după atâția ani în care mediocritățile au predominat. Însă anularea alegerilor este, mie mi se pare, un abuz.
Mie aceste argumente care s-au prezentat nu mi s-au părut concludente. Și să nu uităm că nici președintele Trump, care a aflat, desigur, ce s-a întîmplat în România și a fost prelucrat în această privință, consilierii săi i-au spus adevărul despre cele întâmplate în România, și Casa Albă n-a avut un punct de vedere favorabil faptului că s-au anulat alegerile în România”, a spus acesta.
În opinia sa, reacțiile internaționale, inclusiv din partea Statelor Unite, nu ar fi fost favorabile unei astfel de decizii, iar situația ar fi fost analizată atent la nivel diplomatic.

Virgil Măgureanu susține despre Călin Georgescu că nu are șanse reale la o competiție politică liberă
În continuarea declarațiilor sale, fostul șef al SRI a vorbit despre contextul politic actual și despre modul în care acesta ar putea influența viitorul politic al lui Călin Georgescu. Potrivit lui Măgureanu, mediul politic și instituțional nu ar permite desfășurarea unei competiții electorale complet libere în jurul acestui nume.
Acesta consideră că jocurile de culise și presiunile politice din jurul candidatului au devenit evidente și că ele vin din mai multe direcții, inclusiv din partea celor care pretind că îl susțin.
„Nu cred că el va fi lăsat vreodată să participe la un joc liber. Se întâmplă atâtea lucruri chiar și în jurul lui. Chiar și cei care pretind că-l sprijină și-l promovează nu prea o fac din toată inima și în favoarea lui. Nu îl sprijină suficient. Jocul în jurul lui nu e liber, e un joc controlat de mai multă lume.
Și dintre cei care îi intentează procese și dintre cei care îi sunt așa-ziși sprijinitori și dintre cei din afară…Putem pune asemenea întrebări și către servicii, le-am putea întreba în ce fel contribuiți voi la eșecul sau succesul unui proces electoral? Călin Georgescu nu e obiectul unui joc liber din punct de vedere politic”, a declarat Virgil Măgureanu.
În opinia sa, situația creată în jurul candidaturii lui Călin Georgescu arată că procesul politic este influențat de mai mulți actori, ceea ce ar reduce șansele unei competiții electorale desfășurate în condiții egale.
Comparația cu Ion Iliescu și efectele instabilității politice asupra românilor din diaspora
În finalul intervenției sale, Virgil Măgureanu a făcut o comparație între profilul politic al lui Călin Georgescu și cel al fostului președinte Ion Iliescu, despre care a spus că avea o puternică capacitate de convingere și o carismă politică evidentă.
Fostul șef al SRI a precizat că nu consideră corectă o comparație directă între cei doi lideri politici, subliniind că Iliescu avea un stil și o influență diferite în spațiul public.
„Eu l-am știut foarte bine pe Iliescu: un om citit, lucid, care dorea binele României. Ce s-a întâmplat ulterior, am văzut. Nu pot să-l compar pe Georgescu cu Iliescu. Nici nu mi se pare corect. Iliescu avea farmec și putere de convingere. Georgescu nu cred că are același farmec și această putere de convingere cum o avea Iliescu.
Lucrurile care sunt la noi, atâtea lucruri nerezolvate așteaptă să fie rezolvate și întârzie datorită asta. Mulți dintre români rămân în diaspora pentru că nu văd motivul pentru care să se întoarcă acasă. Sunt destui care ar veni dacă ar merge totul mai bine”, a spus Virgil Măgureanu.
În același context, acesta a subliniat că problemele politice și administrative nerezolvate din România contribuie la menținerea unui număr mare de români în diaspora, mulți dintre aceștia preferând să rămână în străinătate din cauza lipsei unor perspective clare în țară.






