Călin Georgescu, mesaj puternic la ieșirea de la Poliția Buftea: “Toate minele trebuie deschise. E vorba de securitatea națională” LIVE TEXT

Călin Georgescu a transmis marți, la ieșirea de la semnarea controlului judiciar la sediul Poliției din Buftea, un mesaj puternic și încărcat de simbolism, în care a vorbit despre solidaritate, sprijin pentru cei vulnerabili, importanța agriculturii și necesitatea protejării mineritului românesc. El a criticat politicile „iresponsabile” ale guvernanților și a cerut redeschiderea tuturor minelor din țară, subliniind că acestea reprezintă un pilon al siguranței naționale. Între timp, la Înalta Curte de Casație și Justiție este așteptată decizia definitivă privind recursul din al doilea dosar penal aflat la Curtea de Apel București, unde în camera preliminară au fost anulate mai multe probe și declarații considerate nelegale. Tot astăzi, la Judecătoria Sectorului 1 continuă procesul de verificare a măsurii preventive în primul dosar.
UPDATE 11:05 – “În primul rând, vă mulțumesc tuturor că suntem aici în pace și bucurie. Știți cum? Când semeni într-un ogor plin de patim, singura sămânță este cea a dragostei. Și trăirea creștină nu se oprește la poarta bisericii, ci fix de acolo ea trebuie să înceapă să dăruiască și să fie pusă în valoare.
Marii români au înțeles acest lucru și au crezut cu toată tăria lor și cu toată ființa lor în ceea ce înseamnă investiția în fibra națională. Și îl menționez pe Jean Mihail, care a fost de departe cel mai mare, Emanoil Gojdu sau Stelian Popescu – ar trebui să vă spună ceva – cel care a făcut Casa de Cultură a Studenților din București. Pentru că adevărul și adevărata putere în adevăr nu este ceea ce ai, nu este prin ceea ce ai, ci prin ceea ce dăruiești. Pentru că mecenatul este participare și dialog prin a dărui, prin dar.
Și eu spun că oare românii avuți astăzi din această țară a noastră, nu trăiesc și ei asemenea sentimente de bucurie? Eu cred că da. Și de aceea le spun și aleg că dragostea lor – așa eu sunt convins că ei aleg că dragostea lor pentru cei săraci, pentru cei obidiți din această țară – se va întâmpla zilele acestea, pentru că sunt oameni săraci, foarte mulți oameni obidiți, năpăstuiți cu pensii de mizerie și la o pensie de 1200 RON ca să plătești toate taxele acestui regim fanariot este foarte greu.
De aceea îi îndemn să aleagă în dragostea pentru cel năpăstuit și pentru cel sărac din această țară. Și, desigur, se sprijine agricultura românească care este la un pas foarte critic, la un moment foarte critic al istoriei noastre. Or, fără agricultură nu vom putea trăi. De aceea ajutăm – nu să fim văzuți – ci să fim alături. Iar eu astăzi sunt alături de toți minerii din țara românească care trăiesc o dramă socială, generată de aceste politici iresponsabile și antinaționale, ale ceea ce se numește Green Deal puse în operă complet fals, împreună cu slugile lor de la București.
Și eu spun așa – că mineritul în România are o tradiție de peste 2000 de ani. Mineritul înseamnă puntea între subsolul bogat și prosperitatea și progresul de la suprafață. De la cărbune, de care avem atât nevoie astăzi, nu ce spun falșii de la Bruxelles, până la metalele prețioase, mineritul a însemnat și înseamnă pilonul esențial al dezvoltării durabile, stâlpul de temelie. Înseamnă independența energetică, înseamnă practic siguranța națională. Ori, dacă vorbim de siguranță națională, astăzi declar așa: mineritul trebuie protejat total, toate minele din țara românească trebuie deschise, absolut toate. Toți minerii trebuie respectați, susținuți și ajutați pentru că ei ajută poporul român. Ei ajută prosperitatea țării noastre. Așa încât nu ne iubește nimeni dacă nu o facem noi. Vă mulțumesc!”, a declarat Călin Georgescu la ieșirea de la semnarea controlului judiciar.
La finalul mesajului transmis, Călin Georgescu a avut parte de o surpriză. Patrioții i-au cântat “La mulți ani” liderului suveranist, a cărui zi de naștere este joi, 26 martie. Oamenii i-au oferite flori și i-au transmis tot suportul lor.
UPDATE 11:00 – Călin Georgescu a ajuns marți dimineață la sediul Poliției de Buftea pentru semnarea controlului judiciar. Ca în fiecare zi de marți, zeci de oameni – din toate colțurile țării – au venit să îl susțină. Oamenii i-au adus flori, dar au venit și cu steaguri tricolore, pancarte.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Călin Georgescu este așteptat astăzi, la orele prânzului, în orașul Buftea, unde trebuie să se prezinte pentru semnarea controlului judiciar. Vizita are loc la doar câteva zile după răsturnarea de situație din dosarul său, când primul termen pe fond, la Judecătoria Sectorului 1, a fost amânat. Este vorba despre primul dosar penal în care acesta a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General, sub acuzația de propagandă legionară. Următorul termen în acest dosar este programat pentru 28 aprilie.
În paralel, se așteaptă și decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în recursul formulat în cel de-al doilea dosar penal, aflat pe rolul Curții de Apel București (CAB). În această cauză, în camera preliminară au fost anulate mai multe probe și declarații, ceea ce a complicat suplimentar situația juridică a lui Georgescu.
Astăzi, la Buftea, sunt așteptați și susținătorii acestuia, care ar putea ajunge încă de la primele ore ale dimineții. Printre cei care și-au anunțat prezența se numără și Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR pentru regiunea Dobrogea.






