Originea tezaurelor fabuloase prădate de Traian în Dacia. Cum au explicat savanţii bogăţiile aproape ireale în aur

Numeroşi istorici au încercat să ofere explicaţii pentru originea bogăţiilor legendare în aur luate de romani, ca pradă de război, din Dacia înfrântă de armatele împăratului Traian.

Originea marilor tezaure luate de romani din Dacia în urma războaielor de la începutul secolului al doilea a stârnit numeroase controverse.

Prada de război ar fi totalizat, potrivit unor autori antici, peste 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint, cantităţi impresionante care i-au făcut pe mulţi istorici moderni să le considere ireale.

Numeroşi savanţi au încercat să explice originea bogăţiei dacilor. Istoricul Jerome Carcopio, autor al unor lucrări despre bogăţia Daciei şi redresarea Imperiului Roman după cucerirea ei, susţinea că minele de aur exploatate de localnici ar fi explicat prada impresionantă de război.

„Traian a pus mâna pe tezaurul enorm pe care regii daci, moştenitori ai minerilor agatârşilor despre care vorbeşte Herodot, acumulaseră produsul exploatărilor de aur şi argint, pe care din preistorie şi până în zilele noastre nu au încetat să le ofere locurile cele mai grandioase din Munţii Transilvaniei. Şi bogăţia acestui tezaur s-a revărsat deodată ca un râu de aur asupra întregului Imperiu”, informa istoricul Jerome Carcopino, citat în volumul „Aurul Daciei”, de I. Oprişan, (Editura Saeculum).

Aur din prăzi de război

Şi academicianul Vasile Pârvan s-a numărat printre cei care au încercat să ofere explicaţii pentru originea marilor tezaure ale dacilor, capturate de romani.

„Jerome Carcopino crede, pe baza cifrelor de mai sus, că extracţia aurului şi argintului din minele Daciei în vremea pre-romană a trebuit să fie foarte energică, dând un produs de circa 5.500 de kilograme de aur şi 11.000 de kilograme de argint pe an. Părerea noastră e că recolta anuală – pe cale minieră – a trebuit să fie mult mai mică, dar că în schimb dacii strânseseră încă de pe vremea lui Burebista uriaşe cantităţi de metal preţios prin războaie de cucerire, în special împotriva celţilor, mari iubitori de podoabe de aur şi de argint, şi că prin oficiul de mercenari pe care îl făceau în slujba diferiţilor regi din S ei de asemenea adunaseră mari cantităţi de aur şi argint, atât în monede, cât şi în podoabe, începând încă din secolul V î.Hr., dar mai cu seamă în secolele II şi I a. Chr.”, susţinea academicianul Vasile Pârvan, în volumul Getica.

Războaiele aurului

Marile tezaure descoperite în epoca modernă conţin cantităţi mari de stateri Koson şi Lysimach din aur şi argint, provenite din secolul al III-lea şi I î. Hr., adăuga istoricul, şi aveau originea fie în prăzile de război fie în plăţile de pradă primite de geţi.

O explicaţie asemănătoare a oferit-o istoricul Radu Vulpe. „Au căzut astfel în mâinile romanilor enormele comori adunate în curs de secole de regii dacilor, provenite din dări asupra circulaţiei comerciale, din daruri intertribale, din războaie, dar mai ales din exploatarea rocilor şi nisipurilor aurifere din munţii şi apele ţării. La creşterea acestor avuţii contribuise şi Imperiul Roman însuşi, prin subsidiile pe care, încă înainte de Domiţian şi chiar până în primii ani de domnie ai lui Traian, le plătise dacilor pentru a se abţine de la atacuri la sud de Dunăre. Întreprinzând războaiele pentru cucerirea Daciei din motive esenţial strategice şi politice, Traian fusese stimulat, fireşte, şi de perspectiva de a pune mâna pe considerabilul tezaur dac”, scria Radu Vulpe, în „Columna lui Traian” (ciMEC, 2002), explicând scena CXXXVIII de pe Columna lui Traian, care înfăţişează soldaţii romani ducând pe animalele de povară desagi încărcate cu vase şi metale scumpe.

Alţi istorici au contestat existenţa unei asemenea cantităţi de aur în Dacia, susţinând că dacii erau un popor de plugari, crescători de animale şi meşteşugari, informa I. Oprişan, în volumul „Aurul Daciei”.

„Cine a văzut lingouri de aur de 8 – 10 kilograme, de mărimea cel mult a unei cărămizi, îşi dă seama că ele ocupă un simplu colţ al unei încăperi şi nicidecum zeci de vagoane. Şi e vorba totuşi de o ţară cu un puternic potenţial militar şi economic, cu cele mai bogate zăcăminte aurifere din Europa, pentru cucerirea căreia au trebuit două războaie de ample dimensiuni, duse de cel mai mare imperiu, cvasimondial, al timpului”, concluziona I. Oprişan, în cartea sa.

Ce a făcut Traian cu prada de război

După cucerirea bogăţiilor Daciei, capturarea comorilor şi stăpânirea exploatărilor miniere, Traian devenise atât de bogat încât se arată indulgent faţă de supuşii săi privind taxele pe care aceştia trebuiau să le plătească. A fost cuprins la scurt timp de febra construcţiilor grandioase care au schimbat înfăţişarea Romei, şi-a mărit numărul legiunilor şi şi-a răsplătit poporul cu generozitate.
„El dădu spectacole timp de o sută şi douăzeci şi trei de zile, în cursul cărora au fost ucise cam unsprezece mii de animale sălbatice şi domestice. Au luptat zece mii de gladiatori. De asemenea, în această vreme, Traian construieşte drumuri de piatră prin mlaştinile pomptiene, cu clădiri pe margini şi cu poduri măreţe. Topeşte toată moneda deteriorată. Întemeie biblioteci şi ridică în for o columnă foarte mare, atît spre a-i sluji]ca mormânt, cât şi ca o dovadă de măreţie a lucrărilor din for. Căci tot locul acela fusese muntos, iar el îl săpă atât cât se înălţă columna, şi în felul acesta făcu o piaţă netedă”, relata autorul antic Dio Cassius.

Comoara legendară

Istoricul roman menţiona povestea comorii ascunse de Decebal, înainte de sfârşitul războiului cu romanii şi descoperită de Traian.

„Fură descoperite şi comorile lui Decebal, deşi se aflau ascunse sub râul Sargetia, din apropierea capitalei sale. Căci Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase – mai ales dintre cele care suportau umezeala -, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca să nu dea nimic pe faţă. Dar Bicilis, un tovarăş al său care cunoştea cele întîmplate, fu luat prizonier şi dădu în vileag toate acestea”, relata autorul latin.