Marele mister al Sarmizegetusei Regia. Cine a distrus din temelii templele antice: dacii sau romanii?

Templele antice din incinta sacră a Sarmizegetusei Regia au fost distruse din temelii, în timpul războaielor daco-romane.

Ascunsă în inima Munţilor Orăştiei, Sarmizegetusa Regia a rămas unul dintre cele mai enigmatice monumente în istoria României. Temple antice ale capitalei dacilor au stârnit de-a lungul timpului o mulţime de controverse.

Arheologii s-au contrazis pe tema funcţionalităţii lor. Unii le-au considerat altare de sacrificii şi de jertfe (Soarele de andezit), alţi istorici le-au prezentat ca fiind locurile de unde strămoşii noştri făceau observaţii cereşti şi măsurau trecerea timpului (Marele Sanctuar Circular). Puteau fi locuri de rugăciune sau chiar şi arene de luptă şi spectacole, au susţinut alţi cercetători.

Istoricul Coriolan Horaţiu Opreanu oferea, într-o analiză publicată în revista „Magazin Istoric” (mai 2017), argumente pentru care construcţiile antice din incinta sacră nu ar trebui privite ca edificii religioase, ci mai degrabă locuri unde puteau fi depozitate grânele, pentru ca localnicii vastei aşezări din munţi să traverseze cu bine iernile grele din Dacia. „Impresionante, prin grandoarea dar şi prin caracterul lor enigmatic, sunt construcţiile religioase ale daco-geţilor, sanctuarele lor. Nicăieri nu sunt ele atât de bine şi de complet reprezentate ca la Sarmizegetusa”, informa istoricul Hadrian Daicoviciu rezerva în volumul „Dacii” (1965).

Distruse în Antichitate

Cercetările arheologice au dus la descoperirea a şapte temple (două circulare, cinci patrulatere) în Sarmizegetusa Regia, pe două mari terase: a X-a, respectiv a XI-a.

„Din structura templelor a rămas doar o mică parte, ele fiind distruse în cursul războaielor cu romanii. Totuşi, elementele arhitectonice care s-au păstrat vorbesc de la sine despre o arhitectură religioasă monumentală, unică în lumea dacică. Cel mai important ritual religios, sacrificiul, se desfăşura pe altarul de andezit de pe terasa a XI-a. Unic în Dacia până în prezent, altarul impresionează prin dimensiunile sale monumentale, prin atenţia deosebită acordată prelucrării şi asamblării pieselor din structura sa”, informează argeologii pe site-ul cetati-dacice.ro, dedicat cercetărilor arheologice din Sarmizegetusa Regia, coordonate de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Soarele de andezit. Anii 50.

Cele mai multe dintre ruinele edificilor din Sarmizegetusa Regia păstrează urme ale distrugerilor din antichitate. Blocurile de piatră ar fi fost lovite în repetate rânduri şi din mai multe unghiuri pentru a nu rămâne piatră pe piatră, spre uimirea celor care le-au cercetat. Ioan Glodariu (1940 – 2017), fost şef al şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia şi unul dintre cei mai prolifici oameni de ştiinţă care au studiat civilizaţia dacică a fost unul dintre arheologii care au susţinut că, după înfrângerea dacilor de către romani, templele Sarmizegetusei Regia au fost incendiate şi distruse metodic, din motivaţii politice şi religioase, urmele dălţilor rămase pe vestigii fiind vizibile şi în prezent.

Marele sanctuar rotund, în 1978.

Dacii sau romanii?

Alţi arheologi au oferit o altă abordare asupra distrugerii edificiilor, arătând că dacii şi-ar fi putut distruge singuri templele, iar romanii le-au găsit mistuite ţi fumegânde la intrarea în Sarmizegetusa Regia.

„În total, sunt câteva sute de piese lovite cu insistenţă şi răbdare. Evident, se pune întrebarea de ce ar fi făcut romanii aşa ceva, ei, care erau toleranţi cu religiile celor cuceriţi şi care aveau tot interesul să îi atragă de partea lor pe zeii acelora. Ba mai mult, această clementia le era impusă soldaţilor romani, care erau aspru pedepsiţi în cazul în care profanau locurile sacre ale duşmanilor lor. Au existat şi excepţii, desigur, determinate de circumstanţe speciale. Au fost apoi unii care au spus că de fapt nici nu sunt chiar aşa de rare excepţiile acestea şi că ce s-a întâmplat în Dacia nu e cu totul neobişnuit. Aceştia aduc ca analogie ce au făcut romanii la Cartagina, Corint, Numantia, Ierusalim sau Palmyra. E drept că situaţia de la Sarmizegetusa Regia nu seamănă cu nici una dintre cele de mai sus, dar sigur au avut romanii un motiv: ba că dacii făceau sacrificii umane, ba că religia lor şi templele le-au alimentat curajul în luptă, ba că au încălcat tratatul de pace, ba că aşa a vrut Traian ş.a. Oricare ar fi fost motivul distrugerii templelor, autorii nu puteau fi decât romanii, spun toţi cei care s-au ocupat de acest subiect. A existat o singură excepţie: profesorul Valeriu Sîrbu, care a fost contrariat de absenţa aproape totală a inventarului acestor temple. De ce nu s-a găsit mai nimic în ele? O asemenea situţie nu se putea explica, zice V. Sîrbu, decât prin golirea templelor înainte de venirea romanilor. Dacii au luat toate valorile şi le-au ascuns în locuri greu accesibile. Şi nu doar că au golit templele, dar le-au şi distrus, cu mâna lor, pentru a nu le lăsa să ajungă în mânile duşmanilor. Ipoteza a fost lansată în 2006, dar nu a avut ecouri”, scrie arheologul Aurora Peţan, pe dacica.ro.

De ce şi-ar fi distrus dacii templele

Potrivit autoarei, ipoteza că dacii şi-ar fi devastat singuri templele poate fi argumentată din surse literare şi din reprezentările de pe Columna lui Traian.

„Ce s-a întâmplat la Sarmizegetusa Regia? Probabil nu vom afla niciodată adevărul complet. Putem însă face scenarii, în baza datelor arheologice, a surselor literare antice şi a reprezentărilor de pe Columna lui Traian. Noi suntem de părere că dacii şi-au distrus ei înşişi templele şi au dat foc zonei sacre. Scena incendierii unor clădiri importante este suprinsă pe columnă, şi chiar dacă acele clădiri nu arată cum ne-am aştepta noi, e remarcabil că sunt şapte, dintre care cinci rectangulare şi două circulare, adică exact câte şi cum erau la Sarmizegetusa Regia în momentul cuceririi (…) În total, peste 700 de piese din piatră sparte şi câteva mii de lovituri aplicate. Un efort uriaş, pe care dacii ar fi avut motive să îl depună, însă ar fi fost ilogic pentru soldaţii care au cucerit cetatea. Distrugerea templelor de către dacii înşişi se poate traduce ca un act de desacralizare, de anulare a caracterului sacru al acelor clădiri şi în special al acelor îngrădituri perimetrale alcătuite din stâlpişori de piatră, care probabil marcau teritoriul consacrat zeilor. Un tragic act final, care să împiedice profanarea, inevitabila pătrundere a cuceritorilor într-un spaţiu probabil destinat doar preoţilor Sarmizegetusei. O despărţire de zei, care s-au întors în cerurile lor”, afirma arheologul citând lucrarea „Who destroyed the Dacian temples? Some considerations about Sarmizegetusa Regia, the capital of the Dacian Kingdom”, de Valeriu Sîrbu şi Aurora Peţan.