Nu se poate spune ca au pierit de tot. Deși nici nu prea există. Sunt, mai curând, într-un proces de metamorfozare. Seamăna, din ce în ce mai mult, cu niște troli. Sau, dacă ne sunt simpatici, cu niște elfi.
Cu ceva timp în urmă, disputele dacice își făceau loc prin presa scrisă, evadând, pe moment, din zona de youtube, facebook și alte forme ciberspațiale. Ziarul ‘Adevărul’, de exemplu, a găzduit un fel de dezbatere pro și contra “dacilor”. În afară de absurdul polemicii, interesantă este desfășurarea ei, argumentațiile și mai ales neînțelegerile. Istoricii respectabili, parte din disciplina istoriografică universitară, au făcut o analiză a provenienței discursului dacist/ dacofil. N-au luat în calcul, carevasăzică, argumentele “istorice” directe ale preopinenților de pe youtube. Au jucat la nivelul meta-discursului sau a reflexivității istoriografice.
Reacția unei părți a observatorilor, auto-declarați imparțiali, de pe margine, a fost însă una de respingere a meta și de reîntoarcere la discursul din fața ochilor, de “înapoi la youtube”. Dacă totuși au dreptate dacofilii? Dacă e ceva acolo? Dacă suntem daci? Dacă dacii sunt romani și romanii daci; goții, geți; olandezii (dutch), daci etc? De ce nu discută istoricii de profesie cu istoricii amatori? Nu e adevărul istoric la îndemâna oricărui ins dornic de autenticitate, gata să caute artefacte și să găsească răspunsuri la marile întrebări ale originilor colective? Nu era Burckhardt brutar și nu s-au făcut atâtea descoperiri în afara discursului universitar-academic? Nu poate, până la urmă, orice individ onest descoperi “adevărul științic și istoric” de unul singur?
Fără să intru în amanunte, aș zice că răspunsul la toate aceste întrebări este nu. În afară, poate, de existența unor talentele într-ale panificației la Burckhardt.
Trecutul, zicea un domn, este o țară străina. Este mai mult și mai puțin decât atât însă. Mai straniu dar și mai puțin exotic. Este nevizitabil direct dar parte dintr-un fel de economie politică colonială a prezentului. Trecutul este populat de ființe fantasmatice de diferite feluri, greutăți și grade de credibilitate, ce sunt construite (sau reparate) în prezent, în interiorul circuitelor prin care se deplasează discursul științific. Rețelele astea – prin care materiile prime din țara exploatată și colonizată a trecutului sunt transformate în persoane, procese și evenimente adevărate – necesită un continuu proces de mentenanță, sunt în expansiune în unele zone, se strică și se retrag în altele. Un articol, o carte, o revistă importantă, un institut, un peer-review sunt toate forme de reparare, înfundare, expansiune sau bifurcare a rețelei. Ființele istorice ce circulă prin aceste conducte nu pot sa trăiască decât în mediul protejat, balizat și reglementat creat de discursul științific. Trăind acolo capătă greutate specifică, se supun forțelor gravitaționale și efectelor de real constituite de știință. Când ies afară – în presă, politică, “viața reală” sau vreun Lebenswelt anume – o fac pe propriul lor risc – nu e doar o ieșire într-o țară străină ci e vorba de o calatorie intergalactică – aerul devine irespirabil și constantele fizice sunt radical diferite.
Dacii, scăpati din rețelele tubulare ale științei istorice, se transformă în troli ce se dezvoltă și suferă mutații în mediul fantastic al internetului. Într-o a doua etapă aceste ființe stranii se aglomerează în jurul circuitelor științifice, ca scoicile și iarba de mare în jurul corăbiilor sau pilonilor marini, încercînd să pătrundă prin crăpături în interior – dar nereușind aproape niciodată.
Exista, desigur, și evadări spectaculoase și aparent romantice din sistem – atunci când un istoric fuge cu cât material poate să ia la el și își încearcă norocul în alte rețele tubulare mai difuze – mass media, politică etc. În mod normal suferă o excomunicare sau, atunci când are succes, devine “vulgarizator”. Dacii, sărmanii, au suferit mutații atât de îngrozitoare în spațiul virtual, încât nu s-a găsit niciun “vulgarizator” decent care sa vrea să îi adopte.
Există totuși o șansă pentru daci! Istoriografia nu prea mai are instrumente pentru ei – au devenit prea volatili, comici și neserioși după escapada lor cu Napoleon Savescu – dar dacofilii însiși pot deveni obiect de studiu interdisciplinar. Chiar dacă dacii au pierit în zona crepusculară și s-au încuscrit prea tare cu trolii și elfii ca să mai poata fi recuperați, dacofilii pot intra – ca materie primă interesantă – în sistemul științific.
