Tăbliţele de la Sinaia. Misterul artefactelor scrise în limbajul secret la geto-dacilor

Unul dintre cele mai controversate mistere arheologice ale României este legat de celebrele tăblițe de la Sinaia, un set de scrieri realizate pe plăci de aur, într-o limbă necunoscută, descoperite pe locul unui altar păgân. Unii presupun că tăbliţele de la Sinaia ar fi o cronică a dacilor – menţionează nume de regi daci şi toponime dacice.

Potrivit unei variante a poveștii, în jurul anului 1875, când s-a turnat fundația Castelului Peleș, a fost descoperit un tezaur uriaș care conținea sute de plăci din aur cu o scriere neobișnuită.

Pe langa placile de aur, lucratorii ar fi descoperit si monede de tip Maia si Sarmis, ambele tezaure considerandu-se ca ar fi intrat, in mod tacit, in posesia regelui Carol I.

Din ordinul Regelui Carol, aceste plăci au fost copiate în plumb, la Fabrica de cuie din Sinaia. Scopul acestei operațiuni ar fi fost acela de a păstra informația istorică, aurul urmând să fie folosit în alte scopuri. Țara se afla la doi ani distanță în timp față de Războiul de Independență din anul 1877, iar acest aur ar fi urmat să fie folosit pentru cheltuielile de război.

Odată realizate, copiile în plumb ar fi ajuns la Mănăstirea Sinaia, de unde la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu înființarea Muzeului Național de Antichități, ar fi fost transferate la București, fără a fi însă înregistrate.

“Istoria acestor plăcuţe îşi are începutul în urmă cu un secol, la Mănăstirea Sinaia, unde le-a adus nu se ştie cine. Erau în număr de 100, unele dintre ale având 10 kilograme, dar la Institutul de Arheologie există acum doar 35 neinventariate şi mai sunt încă vreo 50 risipite prin alte locuri. Există părerea că ar fi fost de aur, iar cele care au rămas nu sunt altceva decât nişte replici în plumb. Privindu-le, însă, cu luare aminte, impresia este de autenticitate. Au fost numite pornindu-se de la propensiunea acestuia de a inventa un alfabet getic în polemosul său cu Grigore Tocilescu”, arată istoricul George Coandă, în lucrarea sa “Vechi coduri ale românilor”.

Dintre cele peste 200 de plăci din plumb intrate în administrarea instituției bucureștene, în anii 1970 nu mai putea fi găsită niciuna, pentru ca în anii 2002, 2003 să reapară, nu se știe de unde, 35 dintre acestea, care au fost aruncate într-un subsol, tot neînregistrate.

În urmă cu câțiva ani, sub presiunea unor persoane private, reprezentanții actualului Institut de Arheologie „Vasile Pârvan” le-au înregistrat pe cele existente.

În ce privește originalele din aur, se spune că Regele Carol le-a topit pentru a valorifica aurul, sau că acestea s-au păstrat, o parte fiind depozitate în secret la Banca Națională, în timp ce altele (majoritatea lor) au ajuns la ruși, odată cu confiscarea Tezaurului României de către bolșevici, sau predate de Regele Mihai ocupantului sovietic, după al Doilea Război Mondial.

Unii specialiști presupun că Tăbliţele de la Sinaia ar fi o cronică a dacilor – menţionează nume de regi daci şi toponime dacice. Alții le consideră în general falsuri moderne.

Cert este că originea tăbliţelor este obscură şi controversată.

În lucrarea ”Tezaurul dacic de la Sinaia – legendă sau adevăr ocultat?”, Dumitru Manolache susţine că istoria plăcilor despre care, generic, se spune că provin de la Sinaia, poate fi explicată doar în limita a patru ipoteze: prima, existenţa într-adevăr a unor originale de aur care, într-un anumit moment, au fost copiate în plumb, aşa cum susţin tradiţia şi o serie de dovezi indirecte, prezentate de noi până acum; a doua, existenţa unor plăci de aur care nu au fost topite în totalitate, parte din ele păstrate de Casa Regală, ajunse fie la Moscova, odată cu Tezaurul României, fie la Banca Naţională Română, sau, de ce nu, fie rămase la Peleş; a treia, inexistenţa unor originale de aur sau din alte materiale, situaţie în care plăcile de plumb cunoscute astăzi ar fi produsele unuia sau a mai multor falsificatori; şi a patra, autenticitatea artefactelor din plumb cunoscute astăzi.

O altă ipoteză, lansată de specialiști, afirmă că plăcile din aur nu ar fi fost descoperite când s-a săpat fundaţia Castelului Peleș. Ele s-ar fi aflat cu mult înainte în posesia Mãnãstirii Sinaia care, ca multe alte așezãminte creștine, a fost ridicată pe o capiște, pe locul unui altar păgân. Deci, aceste plăci s-ar fi păstrat de-a lungul secolelor în grija inițială a preoților precreștini și, apoi, ar fi fost transmise.

Textele erau scrise de Marele Preot şi aveau caracter sacru, magic, erau închinate zeilor și, ca atare, erau foarte, foarte bine pãstrate.

În preajma războaielor cu Traian, câteva ramuri ale neamului daco-get s-au desprins şi au luat-o spre Rãsãrit, împreunã cu arhivele lor. Aceste arhive ar fi ajuns pe teritoriul actual al Rusiei, odatã cu aceastã migrație dacicã.

Conform informațiilor, la noi în țară ar mai exista vreo trei depozite: unul la Mãnãstirea Tismana, un altul undeva în Munţii Bucegi şi unul chiar lângã Sarmizegetuza. Deocamdatã, doar cel de la Sinaia ar fi fost scos la luminã.

Potrivit teoriei, au existat la Sinaia 240 de piese şi cã mai multe copii se aflã în diferite instituții. Foarte plauzibil, pentru cã știm, tot de la oameni din Sinaia, cã unele copii în plumb au ajuns la prof. Nicolăescu Plopșor, altele la Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice de pe vremea comuniștilor.

Deci, piesele din aur fie s-au salvat şi au ajuns în Tezaurul de la Moscova, vreo 40 ar exista încã în Banca Naţională, fie au fost topite.

Limbajul secret al geto-dacilor

Prof.univ.dr.ing. Viorel Ungureanu crede că a reușit să descifreze mesajele secrete trecute pe unele tăblițe de la Sinaia, fapt care le confirmă autenticitate.

,,Pentru descifrarea textelor din tabliţele de la Sinaia şi a găsi înţelesul unor cuvinte rezultate după despărţirea prealabilă a textului au fost utilizate dicţionare disponibile ale diferitelor limbi. In mod surprinzător, cuvintele din conţinutul tabliţelor se regăsesc în dicţionare răspândite pe tot spaţiul european dar şi în dicţionare ale unor limbi vechi din Orientul Mijlociu. Răspândirea geografică a cuvintelor geto-dacice este în concordanţă bună cu răspândirea haplogrupurilor de bază (I, J, R1a, R1b) care fac parte din moştenirea genetică a românilor’’, afirmă cercetătorul.

Conţinutul tăbliţei de mai sus, transcris cu ajutorul alfabetului latin şi traducerea textului rezultat ar fi următorul:

DROYOMIKTO TIE BYSO GhETO TORSOS APO SONTO LISIMAXO BREBY RO KOPONO ELIH LAKIMA EIDE U NYO GiIU UTLA EO UGhE ROPO UTKE A NOISYMO ROPTO EAOI NOBO SYREI GAL TO A GeEO REPO BISA.

Dromihete cu ai lui din râpă geţi de la cotul apei, la ai lui Lisimah preoţi (devotaţii) lui Ro de la templul Elih norocos ajutor (au dat), când o femeie de-a lor, care-şi mulgea al ei uger, a strigat pe drumul (cărarea) peste zgomotosul ropot al apei (despre) noul atac al galilor spre oamenii din a râpei adânc.

,,După cum se poate constata, Dromihete a venit în ajutorul preoţilor de la templul Elih, care în alte plăci este numit Elia Carseoi, după ce o femeie care se ocupa cu mulsul unei vaci sau oi din curtea sa, a strigat peste vuietul apei, spre malul de jos, despre atacul galilor asupra templului din apropiere. Elia Carseoi sau Ghelioa Carseoi corespunde Hârşovei de astăzi, şi are ca semnificaţie locul (vadul) de trecere spre Gelio; Gelio fiind capitala lui Dromihete, cunoscută din surse greceşti cu numele de Helis”, spune profesorul Ungureanu. Detalii aici

Dincolo de eforturile profesorului Ungureanu, cert este că, până în prezent, tăblițele de la Sinaia nu au fost studiate într-un mod ştiinţific, care să ofere o soluţie clară la dezbaterile existente în legătură cu originea acestora.