La 12 decembrie 1858, Ion Creangă căpăta „Formalnicul atestat” de cleric. Aştepta cu nerăbdare căsătoria şi hirotonisirea. Nu s-a însurat la el în sat, nici cu Smărăndiţa pe care ,,o fi văzut-o mereu cu ochi galeşi”. G. Călinescu lămureşte problema: „În căsătoria ce-a urmat-o, Creangă n-a avut vreun factor sentimental, ci numai o socoteală profesională”. Se gândea să se aşeze la oraş, în căutarea unei biserici cu fată de măritat. Avea 21 de ani, înalt (1,91 m) încă subţirel, prelung la faţă, cu mustaţă fină şi bărbiţă tunsă, însprâncenat şi cu căutarea pătrunzătoare, şiret şi jovial în colţul buzelor. Cu trei ani înainte se ungea seara „cu seu amestecat cu muc de lumânare şi aluna ursă, ca să-i crească barba deasă.”
Creangă umbla prin vara lui 1859, „teleleu” prin Iaşi. Îi sări în ajutor preotul Ivanciu:
– Măi băiete, nu-i păcat de tinereţile tale să umbli aşa teleleu?… Mai bine te-ai însura ş-ai intra în rândul oamenilor.
Pus pe petit, popa Ivanciu îi găseşte ca mireasă pe Ileana, o fetiţă de numai 15 ani, fata părintelui Grigoriu de la biserica „Patruzeci de Sfinţi”. Ioan Grigoriu, văduv şi care voia să scape de-o grijă îşi dă acordul, astfel că la 23 august avu loc cununia. Din „binefacerile căsătoriei” rezultă, la un an de zile, pe 19 decembrie 1860, un băiat pe care-l numi Constantin.
„Anecdota spune că nu mult după hirotonisire, Creangă şi cu prietenul său, Ienăchescu, au plecat să dea singuri, fără diaconiţe, o raită pe la mănăstiri şi că într-una din zile Creangă cunoscu o tânără maică Evghenia de neam boieresc şi cu mare avere, frumoasă şi sprinţară”. „Se pretinde chiar că maica Evlampia sau Evghenia i-ar fi născut mai târziu un băiat Valeriu, mort la vârsta de 15 ani”. G. Călinescu adaugă: „Lucrul în sine nu e dovedit, dar spiritul anecdotei este probabil”. Şi totuşi…
În 1867, Creangă primeşte o lovitură zdravănă chiar din propria sa casă. Ileana, soţia sa, îl părăseşte, nemaivoind a mai trăi cu el ,,nicio zi”. Cauzele sunt multiple: Creangă „n-a fost iubit de nevastă”. El susţine însă că necazul lui se datora din „răutatea şi corupţia unui călugăr”. Rudele lui „o bănuiau pe Ileana de necredinţă şi susţineau că fusese prinsă cu un bărbat în casă la Târgu Neamţ”. Şi, ar mai fi o cauză: Creangă era adeptul ideii că „femeia nebătută e ca moara neferecată”. Niciun cuvânt despre infidelitatea soţului cu maica Evghenia şi despre copilul lor Valeriu. Aşadar, aventura lui Creangă cu măicuţa nu avusese loc până atunci.
Rămas singur, diaconul Creangă „fu fericit când, redevenit ţăran, îşi luă o ţiitoare din prostime pe care o ţinu cum se ţin femeile la depărtare şi-o bătu în lege cât crezu că se cuvine”. Se pare că aventuri ar fi avut adeseori, fie la Iaşi, fie la Piatra Neamţ, fie la Sculeni. Va nota chiar el: „Astăzi 16 ianuarie 1872 s-a întâmplat un făcut accident pentru mine”. Totuşi, Calinescu arată: „Lucrurile trebuie să fi mers foarte prost şi Creangă se porni în căutarea unei ţiitoare”.
În 1884, Creangă a venit pentru prima data la Slănic Moldova „pentru băi”. S-a simţit mai bine şi în vara lui 1885 îşi face din nou apariţia aici. Are 48 de ani, „copt” „e vesel”, spune „poveşti, snoave, la masă sau pe drum, sau stând sub un fag. Slănicul era plin de învăţătorime şi profesorime, care se înţelege, înconjurau pe povestitor cu respect şi simpatie”. Toţi voiau să facă „cu părintele Smântână” poze pe tinichea. Creangă avea „o poftă nebună de vorbă şi veselie” şi „stimulat de aerul rece şi de băi mânca cu o poftă sporită”. Într-una din zile, se pare, i-a ieşit în cale maica Evghenia Costache, „tânără şi sprinţară”. Tot la Slănic e posibil să se fi consumat ore şi de ce nu, zile de dragoste! Mai mult ca sigur că din idila lor s-a născut băiatul Valeriu.
Era pasibilă de o asemenea faptă o călugăriţă? Da. „Călugăriţele – scria Călinescu, erau atunci în cea mai mare parte fete fără vocaţie monahală, aruncate la mănăstire din socoteli familiare… Maicile trăiau în case proprii strânse in jurul unei ogrăzi, având cele mai bogate apartamente cu mobile la modă, argintărie şi vase de porţelan„. Fireşte că fuga de la mănăstire nu mai însemna în aceste condiţiuni nimic scandalos şi oricând o maică putea ieşi spre a se mărita, de găsea cu cine.
Şi Creangă în tinereţe, mărturisea de ce pleca din Iaşi: prinsese „gust de călugărie”. Ce s-a întâmplat cu acest Valeriu? A trăit doar 15 ani. Dacă primul copil, Constantin a ales uniforma militară, Valeriu să fi urmat cariera ilustrului povestitor!?
