Misterele Apusenilor, cei mai sălbatici munţi din România. Legenda uriaşilor care păzeau comorile lui Decebal

Munţii Apuseni sunt, înainte de toate, sălbatici. Sunt locuri unice, de o frumuseţe rară, cu peşteri ale căror formaţiuni îţi rămân întipărite în memorie. Cu multă linişte şi o îmbinare armonioasă între plaiuri şi abrupturi, aşa îi întâmpină Apusenii pe cei care le trec pragul.

Munţii Apuseni sunt cuprinşi între valurile de coline ale Câmpiei Transilvaniei şi Câmpia Tisei şi constituie veriga care închide spre apus arcul Carpaţilor. Apar ca o insulă muntoasă de formă aproape rotundă şi fac parte din grupa Carpaţilor Occidentali, reprezentând comapartimentul cel mai mare şi cel mai înalt al Carpaţilor Occidentali.

“Numele lor este dat de poziţia lor geografică. Au primit denumirea de Munţii Apuseni pentru că se găsesc în zona de Apus, în partea de Vest. În Munţii Apuseni întâlnim o combinaţie între relieful sedimentar, vulcanic şi cristalin. Astfel s-au format rocile dure. Datorită reliefului vulcanic sunt şi zăcămintele de aur şi argint, în zona în care au existat vulcanii”, ne-a explicat prof. univ. dr. Alexandru Ilieş, decanul facultăţii de Geografie, Turism şi Sport

Carstul întâlnit în Apuseni dă faimă acestor munţi. “Relieful carstic se împarte în exocarst-cheile şi endocarst-peşterile. Este relieful carstic cu cea mai mare suprafaţă, cu cea mai mare densitate de formaţiuni carstice din România”, a mai precizat prof. univ. dr. Alexandru Ilieş

Uriaşii din Apuseni

Legendele din jurul Munţilor Apuseni nu sunt puţine. Cea mai răspândită este cea a uriaşilor care şi-au dus veacul aici. Astfel, mitul spune că Decebal a fost de acord să-i lase pe uriaşi să trăiască în Apuseni, cu condiţia să-i păzeazcă toate comorile.

Dintr-o întâmplare nefericită au apărut dealurile din Ardeu. Bătrânii din zona satului hunedorean Ardeu spun că pe vremuri trăia o familie de uriaşi care a fost însărcinată de Decebal să păzească un plug de aur în mărime naturală, la care erau legaţi doi boi, tot din aur, şi tot din mărime naturală, piese la care căpetenia dacilor ţinea tare mult şi pe care le-a ascuns într-o peşteră, a cărei intrare a fost apoi zidită, scrie timetv.ro.

Aflând de comoara de sute de kilograme de aur, un grup de flăcăi ce doreau să devină bogaţi peste noapte s-au încumetat în munţi. Au luat cu ei săbii, coase, furci şi tarnacoape, plus trei căruţe trase de boi, ca sa aibă cu ce-şi căra înapoi prada. Peştera era păzită, cu rândul, de tatăl şi fiul cel mare din familia uriaşilor.

În ziua în care grupul de prădători a ajuns în apropierea peşterii, de pază era fiul cel mare al uriaşilor. Cu mâncare la el, părintii l-au trimis pe cel mai mic. Acesta a uitat însă să ia cu el şi cele trei pâini de care fratele său avea nevoie ca să se sature. Înfometat, flăcăul uriaş a plecat după mâncare. Prădătorii au ajuns la peşteră când era doar mezinul, care a fost ademenit să mănânce dintr-un bou otrăvit, astfel că la scurt timp a murit, iar prădătorii au intrat în peşteră. Imediat ce au intrat, tavanul peşterii s-a prăbuşit şi au murit cu toţii.

Când a ajuns la peşteră şi a văzut că băiatul i-a fost înghiţit de pământ, uriaşa a început să răscolească pământul, şi aşa ar fi apărut dealurile din Ardeu.

Legenda urşilor înfometaţi

Când vine vorba despre Peştera Urşilor, legenda spune că, în urma căderii unei stânci peste gura peşterii, au fost închişi aproximativ 140 de urşi înfometaţi. În cele din urmă ei s-au atacat reciproc pană când au murit toţi. Tot legenda spune că în actual Peşteră a Urşilor ar fi trăit zmei, creature cu puteri supranaturale. Are o lungime de 1.500 metri şi este compusă din galerii aflate pe două nivele (galeria uperioara lungă de 488 metri, aceasta este destinată turiştilor) si cea inferioară cu o lungime de 521 m, pentru cercetări ştiinţifice. Apa a fost cea care a modelat calcarul care seamănă cu marmura din peşteră. Cu o răbdare care se măsoară în zeci de mii de ani, a sculptat stalactite şi stalagmite cum rar ai ocazia să mai vezi altundeva.

Vălul Miresei

Cascada Vălul Miresei este învăluit în legendă. Astfel, se spune că numele îi provine de la o mireasă cu mulţi ani în urmă, care a avut dorinţa de a se poza la cascadă, înainte de nuntă, şi din nefericire, a căzut şi s-a înecat şi a murit. Nuntaşii care au plâns-o ar fi dat naştere cascadei din lacrimile lor.

Nunta Zmeului

Legenda Peşterii Onceasa, sau Huda Zmeilor, spune că zmeul îşi sărbătorea nunta cu mare alai pe Vârful Briciei, bucurându-se de lumina frumoasă a lunii. Deodată apare un nor obraznic care acoperă faţa lunii şi întunecă cerul. Mirele supărat înghite norul, ca urmare, o furtună năprasnică, cu trăznete peste trăznete, se repede peste alaiul de nuntă. Zmeul îşi ia mireasa şi nuntaşii, se repede în carul său de foc şi dă fuga într-o peşteră din apropiere, cautând refugiu. O parte din nuntaşi şi carul sfărâmat de trăznete sunt transformaţi în pietrele ce aparţin Briciei. O altă parte a alaiului scapă pe jos până la peşteră, dar mânia trăznetelor îi ajunge şi acolo. De aici credinţa că oasele aflate în interiorul acestei peşteri ar aparţine zmeilor pedepsiţi.

Peştera cu Lapte

O altă legendă se referă la Vârful Piatra Boghii, caracterizat de un perete de calcar impozant ce coboară până în vale. La partea superioară a peretelui se află intrarea în Peştera Boghii sau Peştera cu Lapte, nume datorat „laptelui de munte” care s-ar găsi în interior. În faţa acestei peşteri apare figura voluminoasă şi întunecată a unui urs şi, tot în faţa peşterii, există o gradină neobişnuit de verde şi plină de flori. Aceasta grădină, denumită şi „Grădina peşterii”, se află sub protecţia a două drăcoaice frumoase, care se pot vedea udând florile la lumina lunii, mai spune legenda.