De ce oamenii au cucerit lumea în timp ce rudele noastre cele mai apropiate, neanderthalienii, au dispărut? Este posibil ca noi să fi fost pur și simplu mai inteligenți, dar există surprinzător de puține dovezi că acest lucru este adevărat.
Neanderthalienii aveau creiere mari, limbaj și unelte sofisticate. Ei făceau artă și bijuterii. Erau inteligenți, sugerând o posibilitate curioasă. Poate că diferențele cruciale nu au fost la nivel individual, ci în societățile noastre.
În urmă cu 250.000 de ani, Europa și Asia de Vest erau ținuturi de Neanderthal. Homo sapiens locuia în sudul Africii. Estimările variază, dar probabil că în urmă cu 100.000 de ani, oamenii moderni au migrat din Africa.
În urmă cu 40.000 de ani, neanderthalienii au dispărut din Asia și Europa, fiind înlocuiți de oameni.
Înlocuirea lor lentă și inevitabilă sugerează că oamenii au avut un anumit avantaj, dar nu și care a fost acesta.
Cândva, antropologii îi vedeau pe neanderthalieni ca pe niște brute fără minte. Dar descoperiri arheologice recente arată că aceștia rivalizau cu noi în ceea ce privește inteligența.
Neanderthalienii stăpâneau focul înaintea noastră. Erau vânători de moarte, prinzând vânat mare, cum ar fi mamuții și rinocerii lânoși, dar și animale mici, cum ar fi iepurii și păsările. Adunau plante, semințe și crustacee. Vânătoarea și căutarea de hrană pentru toate aceste specii au necesitat o înțelegere profundă a naturii.
Neanderthalienii aveau, de asemenea, un simț al frumuseții, realizând mărgele și picturi rupestre. Erau oameni spirituali, îngropându-și morții cu flori.
Cercurile de piatră descoperite în interiorul peșterilor pot fi altare ale oamenilor de Neanderthal. La fel ca vânătorii-culegători moderni, viețile oamenilor de Neanderthal erau probabil impregnate de superstiții și magie; cerurile lor erau pline de zei, iar peșterile locuite de spirite strămoșești.
Apoi, mai este și faptul că Homo sapiens și neanderthalienii au avut copii împreună.
Nu eram atât de diferiți. Dar ne-am întâlnit cu neanderthalienii de multe ori, de-a lungul multor milenii, întotdeauna cu același rezultat. Au dispărut. Noi am rămas.
Societatea vânătorilor-culegători
S-ar putea ca diferențele cheie să fi fost mai puțin la nivel individual decât la nivel societal. Este imposibil să înțelegi oamenii în mod izolat, așa cum nu poți înțelege o albină fără să iei în considerare colonia sa. Ne prețuim individualitatea, dar supraviețuirea noastră este legată de grupuri sociale mai mari, așa cum soarta unei albine depinde de supraviețuirea coloniei.
Vânătorii-culegători moderni ne oferă cea mai bună estimare a modului în care trăiau primii oameni și neanderthalienii. Populații precum Khoisan din Namibia și Hadzabe din Tanzania își adună familiile în grupuri de hoinari de 10 până la 60 de persoane. Grupurile se combină într-un trib slab organizat de o mie de persoane sau mai mult.
Aceste triburi nu au structuri ierarhice, dar sunt legate între ele prin limbă și religie comune, căsătorii, rudenii și prietenii. Este posibil ca societățile de Neanderthal să fi fost similare, dar cu o diferență crucială: grupuri sociale mai mici.
Triburi bine închegate
Ceea ce indică acest lucru sunt dovezile că neanderthalienii aveau o diversitate genetică mai mică.
În populațiile mici, genele se pierd cu ușurință. Dacă o persoană din zece este purtătoare a genei pentru părul creț, atunci, într-un grup de zece persoane, un singur deces ar putea elimina gena din populație. Într-o bandă de cincizeci de persoane, cinci persoane ar purta gena – mai multe copii de rezervă. Astfel, în timp, grupurile mici tind să piardă variația genetică, ajungând să aibă mai puține gene.
În 2022, ADN-ul a fost recuperat din oasele și dinții a 11 neanderthalieni găsiți într-o peșteră din Munții Altai din Siberia. Mai mulți indivizi erau înrudiți, inclusiv un tată și o fiică – aceștia proveneau dintr-o singură bandă. Și prezentau o diversitate genetică scăzută.
Deoarece moștenim două seturi de cromozomi – unul de la mama noastră, unul de la tatăl nostru – purtăm două copii ale fiecărei gene. Adesea, avem două versiuni diferite ale unei gene. S-ar putea să primiți o genă pentru ochi albaștri de la mama dumneavoastră și una pentru ochi căprui de la tatăl dumneavoastră.
Dar neanderthalienii din Altai aveau adesea o singură versiune a fiecărei gene. După cum relatează studiul, această diversitate scăzută sugerează că aceștia trăiau în grupuri mici – probabil cu o medie de doar 20 de persoane.
Este posibil ca anatomia neanderthalienilor să fi favorizat grupurile mici. Fiind robust și musculos, neanderthalienii erau mai grei decât noi. Astfel, fiecare Neanderthal avea nevoie de mai multă hrană, ceea ce înseamnă că pământul putea susține mai puțini Neanderthalieni decât Homo sapiens.
Și este posibil ca Neanderthalienii să fi mâncat în principal carne. Consumatorii de carne ar fi obținut mai puține calorii de pe pământ decât oamenii care mâncau carne și plante, ceea ce ar fi dus din nou la populații mai mici.
Neanderthalienii, puternici și pricepuți la mânuirea suliței, erau probabil buni luptători. Oamenii cu o constituție ușoară au contracarat probabil folosind arcuri pentru a ataca de la distanță.
Dar chiar dacă neanderthalienii și oamenii erau la fel de periculoși în luptă, dacă oamenii aveau și un avantaj numeric, puteau aduce mai mulți luptători și absorbi mai multe pierderi.
Societățile mari au și alte avantaje, mai subtile. Grupurile mai mari au mai multe creiere. Mai multe creiere pentru a rezolva probleme, pentru a-și aminti cunoștințe despre animale și plante și tehnici de confecționare a uneltelor și de cusut haine. La fel cum grupurile mari au o diversitate genetică mai mare, vor avea o diversitate mai mare de idei.
Iar mai mulți oameni înseamnă mai multe conexiuni. Conexiunile de rețea cresc exponențial odată cu dimensiunea rețelei, urmând legea lui Metcalfe. Un grup de 20 de persoane are 190 de conexiuni posibile între membri, în timp ce 60 de persoane au 1770 de conexiuni posibile.
Prin aceste conexiuni circulă informații: știri despre oameni și mișcări de animale; tehnici de fabricare a uneltelor; și cuvinte, cântece și mituri. În plus, comportamentul grupului devine din ce în ce mai complex.
Luați în considerare furnicile. În mod individual, furnicile nu sunt inteligente. Dar interacțiunile dintre milioane de furnici permit coloniilor să construiască cuiburi elaborate, să caute hrană și să ucidă animale de multe ori mai mari decât o furnică. În mod similar, grupurile umane fac lucruri pe care nu le poate face o singură persoană – proiectează clădiri și mașini, scriu programe de calculator elaborate, poartă războaie, conduc companii și țări.
Oamenii nu sunt unici prin faptul că au creiere mari (balenele și elefanții au astfel de creiere) sau că au grupuri sociale uriașe (zebrele și antilopele sălbatice formează turme uriașe). Dar suntem unici în a le combina.
Pentru a-l parafraza pe poetul John Dunne, niciun om – și niciun Neanderthal – nu este o insulă. Cu toții facem parte din ceva mai mare. Și de-a lungul istoriei, oamenii au format grupuri sociale din ce în ce mai mari: bande, triburi, orașe, state naționale, alianțe internaționale.
S-ar putea atunci ca abilitatea de a construi structuri sociale mari să-i fi dat lui Homo sapiens un avantaj, în fața naturii și a altor specii de hominizi.
