Mistere

De câte ori au invadat rușii România în ultimii 200 de ani? Cam o dată la 19 ani „ne-au vizitat”

Istoria demonstrează că relațiile dintre români și ruși au fost mereu reci. Ba mai mult, în doar două sute de ani, rușii au invadat de 12 ori teritoriul țărilor Române. De multe ori am cedat puternicii armate ruse, iar în alte rânduri am fost ajutați de aliați. Care este povestea celor 10 invazii rusești?

Teritoriul actual al României a fost invadat de 12 ori de ruși între 1711 și 1944. Practic, o invazie la 19 ani.

Prima dată, în anul 1711, trupele Țarului Petru ajung până în Vaslui după ce sultanul otoman îi declarase război, fiind îngrijorat de câștigurile Rusiei la nord. Domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir, este aliat cu țarul și amândoi sunt puși pe fugă de turci în bătălia de la Stănilești.

În anul 1735, rușii se înțeleg cu austriecii să atace Imperiul Otoman. Aceștia ocupă Hotinul și intră în Moldova, dar amenințarea Suediei și opoziția Austriei îi face să dea înapoi.

În anul 1768, armatele rusești și otomane își măsoară din nou forțele și armatele ruse invadează Principatele Române. În zilele de 17 şi 18 septembrie ale anului 1769, armata otomană suferă o grea înfrângere, Moldova fiind ocupată de către ruşi. Din Moldova, ruşii trec în Muntenia, unde-i cheamă chiar principele Grigore Ghica. Țarina Ecaterina a II-a vrea anexarea celor două principate, dar Austria și Prusia se opun. Conflictul ruso-turc se încheie cu tratatul de la Kiuciuk-Kainargi.

În 1806 are loc un nou conflict ruso-turc pe teritoriul țărilor române. Turcii sunt înfrânți la Slobozia și rușii declară anexarea Principatelor Române. Austria nu acceptă, astfel că rușii cer otomanilor doar Moldova până la Siret. Ulterior, din pricina conflictului Rusia-Franța, rușii se vor mulțumi doar cu Moldova până la Nistru.

Conflictul început în 1806 continuă și în 1811. Un an mai târziu, Imperiul Otoman cedează Basarabia rușilor, deși turcii nu aveau niciun drept asupra acestui teritoriu. Rusia anexsează Basarabia și începe procesul de rusificare.

În anul 1828, în contxtul unui nou război ruso-turc, rușii ocupă Moldova și Dobrogea timp de șase ani. Pe data de 7 noiembrie 1829, Generalul Pavel Kiseleff, comandant al Armatei ruseşti din Principatele Române în timpul războiului ruso-turc, era numit preşedinte plenipotenţiar al divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti. La baza acestei numiri a stat Tratatul de la Adrianopol (care instituia Rusia drept putere protectoare a Principatelor).

În 1848, revoluțiile românești au fost înăbușite de intervenția trupelor ruse. Convenția de la Balta Liman decide staționarea a 35.000 de soldați ruși în țările române.

În Războiul Crimeii dintre 1853 și 1856, Rusia invadează din nou teritoriile mioritice. Războiul Crimeii a durat din 28 martie 1853 până în 1856 și a fost un conflict armat dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei și a Imperiului Otoman, pe de altă parte. La finalul conflictului, rușii vor restitui sudul Basarabiei.

„Vouă v-ar fi frică de cineva care v-a bătut de 12 ori până acum? Nu v-ar fi frică că ar putea să o facă și pentru a 13-a oară?”, conf Univ Ion Bucur de la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București

Între 1877 și 1878 are loc un nou conflict ruso-turc din dorința Rusiei de a recupera pierderile teritoriale suferite în Războiul Crimeei. Ca rezultat al războiului, principatele România, Serbia și Muntenegru, fiecare state suverane de facto de mai mult timp, și-au proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman.

În 1916, deși România este aliată cu Rusia în Primul Război Mondial, forțele ruse trec accidental în Mamornița și acolo are loc o ciocnire cu trupele române care se încheie cu retragerea rușilor.

Între 1918-1919, înainte de consolidarea graniței României Mari, revoluționarii ruși atacă diferite puncte de pe linia fluviului, în speranța că vor recupera Basarabia. În zadar.

În 1940, în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, Rusia anexsează Basarabia și Bucovina de Nord, iar în anul 1944, are loc ocupația sovietică a României de către „Armata Roșie”. În decembrie 1947 comunismul a fost instaurat în România. Pe data de 24 mai 1958 a fost semnat de către România și URSS un acord de repatriere a militarilor sovietici staționați pe teritoriul național.

Așadar, de 12 ori trupele rusești „au vizitat” principatele române și apoi România cu sau fără motiv. Practic o invazie la 19 ani. Cea mai lungă perioadă din ultimii 300 de ani de când Rusia nu a mai invadat România o trăim acum, la mai bine de 80 de ani de când trupele rusești „ne-au viztat’ ultima dată.

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!