Studiul realizat de un grup de cercetători români şi publicat săptămâna aceasta într-o revistă ştiinţifică internaţională relevă faptul că din punctul de vedere al ADN-ului mitocondrial, „Transilvania este mai apropiată de populaţiile din Europa Centrală decât de populaţia din celelalte provincii româneşti, care este mai apropiată de Balcani”.
„Aflată la o răscruce de drumuri importantă între Asia şi Europa, România a cunoscut episoade de migraţie şi invazie continuă. Rutele precise ar fi putut să fie modelate de topologia teritoriului şi au avut diverse efecte asupra structurii genetice a ADN-ului mitocondrial (mtDNA), în provinciile istorice româneşti”, se arată într-un studiu publicat, pe 7 martie, de mai mulţi cercetători români în revista BMC Genetics.
Cercetărorii au studiat ADN-ul mitocondrial a 714 români din toate provinciile istorice, Ţara Românească, Dobrogea, Moldova şi Transilvania. Studiul a relevat „o distribuţie omogenă a majorităţii haplogrupurilor între provinciile româneşti şi o asociere clară cu populaţiile europene.” Un haplogrup este un grup de populaţie genetică care are un strămoş comun pe linie patriarhală sau matriarhală. Haplogrupurilor le sunt sunt atribuite litere ale alfabetului.
De asemenea, cercetătorii au găsit „similitudini genetice ale populaţiilor din Muntenia, Moldova şi Dobrogea cu ale populaţiilor din Balcani, în timp ce populaţia Transilvaniei a fost strâns legată de grupurile din Europa Centrală”.
Cercetătorii susţin că aceste descoperiri „ar putea fi explicate prin topologia teritoriului românesc, unde Arcul Carpatic a jucat un rol important în modelele de migrare. Semnale de linii materne din Asia au fost observate în toate provinciile istorice româneşti, indicând fluxul de gene de-a lungul rutelor de migraţie prin Asia de Est şi Europa”.
Analiza apropierii populaţiilor din cele patru provincii româneşti de 19 populaţii vecine din punctul de vedere al ADN-ului. FOTO: autorii cercetării
Transilvănenii, mai apropiaţi de austrieci
Mai mult, pe baza scalării multidimensionale a 41 de populaţii vecine s-a descoperit că din punctul de vedere al ADN-ului mitocondrial „Transilvania este mai apropiată de populaţiile din Europa Centrală, decât de populaţia din celelalte provincii româneşti, care este mai apropiată de populaţiile din Balcani”.
Cercetătorii au realizat un grafic în care este prezentată distanţa genetică din punct de vedere al ADN-ului mitocondrial între populaţia provinciilor româneşti şi 19 populaţii vecine. Schema arată că transilvănenii sunt mai apropiaţi de austrieci, germani şi cehi, dar şi de greci, în timp ce românii din celelalte provincii sunt mai apropiaţi de ucraineni, polonezi şi ruşi, dar şi de maghiari.
Influenţele genetice din Neolitic la Unirea din 1918
În articol se face un scurt istoric al evoluţiei populaţiei din zona României din paleolitic şi până la Unirea din 1918. „Ca segment al bazinului Dunării, acest teritoriu a fost o răscruce de drumuri majore între Asia şi Europa de Sud-Est, Centrală şi de Nord, şi una dintre rutele directe spre est care făceau legătura cu stepa Nord Pontică (…) Circulaţia populaţiei în timpul Epocilor Neolitice şi ale Bronzului au modelat variaţia genetică a populaţiei româneşti de azi, mai ales în timpul neoliticului mijlociu. În timpul epocii fierului, pe teritoriul definit de bazinul Dunării şi Arcul Carpatic, descoperirile arheologice şi izvoarele istorice au relevat prezenţa unor populaţii indo-europene apropiate de traci, care au sosit probabil în al doilea mileniu î.Hr., în Transilvania aceştia purtând denumirea de daci respectiv geţi în Ţara Românească, Dobrogea şi Basarabia”, se arată în studiu.
O altă etapă importantă a fost cucerirea parţială a Daciei de către romani (secolele I – II era noastră), cu excepţia regiunilor actuale ale Moldovei, nord-estul Transilvaniei şi estul Munteniei. A urmat o perioadă de colonizare de către diferite grupuri din Imperiul Roman (italieni, iliri, traci, greci, celţi, germani şi est sau nord-africani) care s-au stabilit mai ales în Transilvania.
„Începând cu secolul al VI-lea, slavii au pătruns masiv pe teritoriul actual al României şi au fost în cele din urmă asimilaţi de populaţia daco-română, proto-română şi română până la sfârşitul secolului al XII-lea. Teritoriul actual al României a fost împărţită în Evul Mediu (circa secolul 14 d.Hr.), în trei structuri politice diferite: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Dobrogea a fost, în cea mai mare parte a istoriei sale medievale, sub dominaţia otomană. Pe parcursul următoarelor câteva secole, provinciile istorice din România s-au aflat în mod continuu sub suzeranitate bizantină, austro-ungară, habsburgică, otomană şi rusă. Cu toate acestea, aceste imperii nu au avut un impact demografic majore, cu excepţia Transilvaniei, care a suferit o colonizare masiva cu secui, saşi şi maghiari sub dominaţia Regatului Ungariei între secolele al X-lea şi al XIII-lea. Provinciile istorice au evoluat mai mult sau mai puţin separat o peroadă de peste 500 de ani, sub diferite influenţe politice şi religioase, până la unirea într-o singură ţară numită oficial România în secolul al XIX-lea”, se arată în studiu.
Românii între Europa şi Asia
Cercetătorii au clasificat marea majoritate a indivizilor din cele patru populaţii româneşti în nouă haplogrupuri mitocondriale Eurasiatice (H, U, K, T, J, HV, V, W, şi X). Populaţiile româneşti au fost expuse de asemenea, unor haplogrupuri asiatice (A, C, D, I, M şi N) şi unui haplogroup african – L.
Haplogrupurile asiatice A, C, D, şi I au fost detactate în eşantionul românesc, cu o frecvenţă globală de 2,24%, în concordanţă cu frecvenţa în alte populaţii europene. În Transilvania halogrupurile asiatice M şi N au avut o frecvenţă mică, spre deosebire de Ţara Românească, Dobrogea şi Moldova.
Frecvenţa haplogroupului H (40,98%) la români – cel mai frecvent haplogroup în Europa – a fost în concordanţă cu frecvenţa observată în majoritatea populaţiilor europene. Halogrupul H a variat de la o frecvenţă relativ ridicată în Transilvania, la o frecvenţă mai mică în Dobrogea. De asemenea, subhaplogrupul U5, cel mai vechi din Europa, a avut o frecvenţă mărită în toate cele patru provincii.
Explicaţiile cercetătorilor
Relu Cocoş, cercetător doctor în cadrul catedrei de Genetică de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, a explicat pentru Adevărul că ideea lucrării a pornit de la analiza unor articole ştiinţifice, unele dintre ele publicate în reviste de prestigiu, în care se arăta că la populaţia României există o mare frecvenţă de haplogrupuri de origine asiatică. Un haplogrup este un set de mutaţii punctiforme, de variaţii în secvenţa ADN-ului, care apar în zeci de mii de ani. „Având în vedere că pentru realizarea acestor studii s-a folosit un număr mic de persoane, am încercat să vedem care este rezultatul atunci când folosim un eşantion reprezentativ”, a explicat cercetătorul. Astfel, studiul a relevat „o distribuţie omogenă a majorităţii haplogrupurilor între provinciile româneşti şi o asociere clară cu populaţiile europene.” Astfel, cel mai frecvent haplogroup în Europa, haplogrupul H, este la români în concordanţă cu frecvenţa observată în majoritatea populaţiilor europene.
În ceea ce priveşte similitudinile genetice ale populaţiilor din Transilvania cu cele din Europa Centrală, respectiv ale românilor din celelalte provincii cu populaţiile din Balcani, Cocoş arată: „Este foarte important de reţinut că am studiat ADN-ul mitocondrial care se transmite pe linie maternă şi nu afectează morfologia corpului uman şi nici inteligenţa sau comportamentul, decât în cazul anumitor patologii asociate cu mutaţiile în ADN-ul mitocondrial. Studiul arată în principal cum a avut loc migraţia populaţiei în zonă, mai ales că ADN-ul mitocondrial s-a schimbat puţin din Neolitic încoace”. Cercetătorul a subliniat că studiul nu relevă ideea că transilvănenii ar fi diferiţi fizic sau mental de românii din celelalte provincii istorice. „Există anumite trăsături similare întâlnite la popoare, de exemplu, nordicii au o anumită morfologie, italienii – o alta, dar aceastea nu sunt relevate de ADN-ul mitocondrial. La acest moment nu s-au idetificat genele asociate cu trăsăturile morfologice, nu se ştie clar ce gene determină morfologia feţei, de exemplu, şi în niciun caz genele din ADN-ul mitocondrial nu determină vreo modificare anatomică sau comportamentală”, a mai precizat acesta. Din acest punct de vedere, mai relevant ar fi ADN-ul nuclear, care are circa 32.000 de gene, precizează cercetătorul. ADN-ul mitocondrial are 37 de gene.
„Studiul se referă la ADN-ul mitocondrial care s-a modificat puţin din Neolitic încoace, deci concluziile acestuia nu arată că transilvănenii ar fi diferiţi anatomic sau comportamental de românii din celelalte provincii”
Relu Cocoş, autor al studiului
Legat de distanţa genetică a transilvănenilor faţă de anumite popoare, cum ar fi austriecii, germanii, cehii şi chiar grecii, Cocoş a susţinut: „E greşit să facem o astfel de interpretare. Interpetarea trebuie făcută raportat la grupurile de populaţie pe care le-am analizat şi aici mă refer la clusterul pouplaţiilor din Europa Centrală, respectiv la cele din Balcani”. În ceea ce priveşte apariţia pe grafic a transilvănenilor mai aproape de austrieci şi germani şi chiar de greci, decât de moldoveni şi munteni, cercetătorul a susţinut: „Într-adevăr pe grafic aşa apare, dar analiza nu este atât de fină încât să putem trage concluzia că ar exista afinităţi mai mari sau mai mici la nivel de popoare, putem afirma acest lucru doar la nivel de grupuri mari de populaţii”.
Cercetătorul a subliniat astfel că dispunerea transilvănenilor pe grafic, mai aproape de austrieci, germani sau greci, respectiv a moldovenilor şi muntenilor mai aproape de ruşi, ucraineni sau chiar maghiari, nu este o concluzie a studiului. „S-a făcut un calcul statistic, care însă nu este îndeajuns de precis ca să ne ducă la o astfel de concluzie. Studiul se rezumă doar la a spune că din punct de vedere al ADN-ului mitocondrial transilvănenii au afinităţi genetice cu grupul de populaţii din Europa Centrală, în timp ce românii din celelalte provincii au afinităţi genetice cu grupurile de populaţii din Balcani. „Deoarece ne referim la ADN-ul mitocondrial, care s-a schimbat puţin din neolitic încoace, aceste concluzii nu înseamnă că transilvănenii ar fi diferiţi din punct de vedere anatomic sau comportamental faţă de românii din celelalte provincii”, a concluzionat Cocoş.
Cercetare interdisciplinară
Cercetarea a fost semnată de Relu Cocoş (cercetător doctor în cadrul catedrei de Genetică de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Sorina Schipor (Institutul Naţional de Endocrinologie CI Parhon), Montserrat Hervella (Departamentul de Genetică, Antropologie fizică şi Fiziologie animală, Universitatea din Ţara Bascilor), Petru Cianga (Departamentul de Imunologie, Grigore T. Popa Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi), Roxana Popescu (Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara), Claudia Bănescu (Departamentul de Genetica Medicala, Universitatea de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş), Mihai Constantinescu (“I. Francisc Rainer” Institutul de Antropologie, Academia Română), Alina Martinescu (Departamentul de Genetica Medicala, Universitatea Ovidius, Facultatea de Medicină din Constanţa) si Florina Raicu (asistent universitar doctor în cadrul Catedrei de Genetică Medicală Universităţii “Carol Davila” de Medicina si Farmacie). Lucrarea a fost finanţată cu două granturi acordate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică din România şi de Ministerul spaniol al Ştiinţei şi Inovării. Articolul publicat pe 7 martie poate fi consultat pe siteul revistei „BMC Genetics”.
