Au existat în Dacia amazoane, adică femei războinice? O descoperire incredibilă confirmă acest lucru
Amazoanele erau femei războinice, neîntrecute arcaşe şi călăreţe, care, după cum spune legenda, îşi tăiau sânul drept pentru a mânui mai uşor arcul. Despre ele ne dau veşti scriitori ai antichităţii şi ni le arată, uneori, pe picturi pe vase sau pe sculpturi greceşti. Deşi cultul lor era foarte răspândit în Grecia, potrivit legendei ele îşi aveau patria in nord-estul Asiei Mici. Acolo, în ţinutul Termodon, ar fi fost o ţară condusă de o regină, unde bărbaţii se îndeletniceau cu ceea ce în alte părţi cădea în sarcina femeilor.
Dar, dacă au existat în Turcia şi în Grecia aceste amazoane, nu cumva ele erau răspândite şi pe teritoriul vechii Dacii? Stadiul actual al cercetărilor nu îngăduie concluzii mai ample în aceasta privinţă; textele vechi nu sunt destul de concludente, iar necropolele respective sunt puţin cunoscute şi insuficient cercetate.
Cu toate acestea, se poate spune că femeia a avut un rol important în oficierea cultului la geto-daci. De exemplu, la geto-daci existau preotese-prezicătoare. În sprijinul acestei prezumţii vin materialele arheologice: în aşezarea geto-dacică de lângă Cetăţeni, din Valea Dîmboviţei, nu departe de Câmpulung Muscel, s-au descoperit două monumente de cult care erau în acelaşi timp şi morminte.
Primul monument are similitudini cu unele morminte ele femeilor războinice; al doilea a aparţinut, poate, unei preotese-prezicătoare. Cel dintâi se află pe malul drept al Dâmboviţei, la vreo trei sute de metri de limita sudică a aşezării din epoca mai nouă a fierului, adică vremea geto-dacilor, pe terasa de sub Colţul Doamnei. Este o construcţie de piatră, având forma unui patrulater neregulat din care s-au păstrat uimitor de bine pereţii. Ei îngrădeau locul pe care fusese un rug. Pe rug, oase calcinate, cărbune de lemn, fragmente de olărie, rămăşiţe de arme, resturi dintr-o cămaşă de zale, vestigiile unor podoabe de aur şi argint, mărgele de sticlă, fragmente ale unor amfore de vin, oase de pasăre şi altele. Aproximativ în centrul acestui presupus patrulater, o groapă cilindrică, a cărei gură era astupată cu patru lespezi de piatră, una lângă alta. În groapă se afla urna funerară alcătuită dintr-un vas lucrat cu mâna, cu gura largă, de factura daco-getică, conţinând osemintele calcinate ale trupului ars pe rug, plus rămăşiţe din cămaşa de zale, podoabe printre care mărgele de sticlă şi două miniaturi de lut, probabil obiecte votive.
Examinarea, din punct de vedere antropologic, a osemintelor calcinate din urnă, cât şi de pe terenul pe care se ridicase rugul a dus la concluzia că acestea au aparţinut unei persoane a cărei vârstă e cuprinsă între 20-27 de ani. Era vorba de bărbat sau femeie? Datorită incinerării individului, studiul antropologic nu dă niciun indiciu. Însă, caracterul delicat al osemintelor, cât şi o parte a inventarului funerar, nu exclud posibilitatea ca mormântul să fie al unei femei. Sunt concludente în acest sens – pe lângă celelalte obiecte – boabele de colier de sticlă şi lut ars găsite în urnă, mărgelele aşezate una peste alta, rămăşiţele brăţării de os. Inventarul funerar cât şi fragmentele unei amfore de Rhodos – databilă între anii 220 şi 180 î.Hr. – permit fixarea în timp a unei eventuale existenţe a amazoanelor sau femeilor-preotese în Dacia.
