Unul dintre cele mai grosolane falsuri ale istoriei poporului român a fost aşa-numita „Cronica lui Huru“. Este vorba de o istorie a Moldovei şi a originii poporului român, inventată probabil de o familie boierească pentru a dovedi legătura românilor cu dacii şi romanii.
Istoria românilor a fost de-a lungul timpului încărcată cu mituri şi chiar falsuri, pentru a fi atinse o serie de obiective politice sau naţionale. Multe dintre aceste mitologii istorice sau falsuri au apărut în secolul al XIX lea, atunci când ideea de naţiune s-a cristalizat definitiv. Atunci au apărut o serie de teorii, multe dintre ele extreme sau încărcate cu o mitologie convenabilă scopurilor diferitelor facţiuni sau partide.
Astfel, iniţial a fost exacerbată latinitatea poporului român, ca mai apoi dacii să devină o altă obsesie naţională. Practic aşa cum arată istoricii, poporul român îşi căuta legitimitatea şi rădăcinile inclusiv în istorie. Exact în această perioadă de căutări şi multe mistificări, a apărut şi cronica lui Huru, un document despre care se spunea că este din epoca lui Ştefan cel Mare şi care explică formarea Moldovei şi originile poporului român.
Republica Federativă Moldovenească
În secolul al XIX lea apare un manuscris, cunoscut sub numele de ”cronica lui Huru”. Era o descoperire revoluţionară, care în contextul descoperirii identităţii naţionale dar şi a dorinţei de unificare şi independenţă a românilor, se dovedea a fi o mană cerească. Practic ”cronica lui Huru„ a fost prezentată ca un document autentic, care explica originea şi continuitatea poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Era descrisă inclusiv misterioasa istorie a poporului român din perioada veacurilor întunecate. Ar fi fost vorba de o cronică mai veche, a unui ”campoduce”, adică lider al daco-romanilor din secolul al III lea d.HR, numit Arbure şi apoi completat de un mare cancelar ”Huru” al ducelui Dragoş (n.r. – Dragoş Vodă).
Aceste vechi cronici la rândul lor au fost traduse mai apoi în ”moldovenească” de un boier al lui Ştefan cel Mare numit „Petru Klănău”. Traducerea lui Klănău a şi fost datată 13 aprilie 1495. În cuprinsul cronicii, ca prin minune, era justificată toată continuitatea românească de-a lungul veacurilor întunecate. Mai era precizat modul de organizare al daco-romanilor rămaşi după retragerea aureliană. În cronică, ”campoduxul” Arbure începe povestea cu mutarea legiunilor romane la sud de Dunăre şi cu organizarea populaţiei rămase în faţa barbarilor.
Cei rămaşi se retrag undeva în zona Iaşiului şi ţin o mare adunare, stabilind că trebuie să rămână să reziste în faţa barbarilor cu o atitudine eroică. Iar cei rămaşi s-au organizat într-o republică după model roman între Carpaţi şi Nistru. ”Funcţionarii ar fi fost organizaţi pe tipic roman: consuli şi prefecţi aleşi pe câte cinci ani (şi realeşi într-o dregătorie mai mare dacă îşi îndepliniseră cu cinste prima slujbă), toţi îmbrăcaţi în togi albe”, scria Filip Lucian Iorga în „Ştrămoşi pe alese: călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române”. După ce este descrisă inclusiv Ţara Românească, Bulgaria şi alte zone inclusiv de la sud de Dunăre, ”cronica campoduxului” Arbure este continuată de Huru cu venirea ungurilor, strămutarea maramureşenilor şi descălecatul lui Negru Vodă.
Totodată în cronica lui Huru se arată cum moldovenii au rezistat armat unei forţe invadatoare formată din unguri, polonezi, cazaci şi ruşi. Singuri împotriva tuturor, moldovenii nu numai că i-au biruit pe invadatori, dar au şi prădat toate teritoriile duşmanilor până la Buda şi Cracovia. Practic acest izvor a zguduit societatea din aceea perioadă şi a fost crezut autentic. În autenticitatea ei, au crezut inclusiv Gheorghe Asachi, care a scris şi o frumoasă introducere la publicarea unui fragment din cronica lui Huru, dar şi Dimitrie Bolintineanul, Ion Heliade Rădulescu, Ion Maiorescu sau Aron Pumnul.
Cronica lui Huru, un fals grosolan
Deşi a fost certificată de atâţia oameni de valoare a epocii, ca un o mare descoperire autentică, ”cronica lui Huru” a fost practic desfinţată de oamenii de ştiinţă încă de la începutul secolului XX. Istoricii au arătat că de fapt ”cronica lui Huru„ este plină de invenţii şi bazaconii, care însă serveau unor interese naţionale din aceea perioadă. ”Nu este cazul să mai spunem că Arbure campoduxul, marele cancelar Huru şi velspătarul Clanău sunt personaje pur imaginare, iar cronica în discuţie este un fals, rezultat din ”fabrica” de documente a familiei Sion”, arată Lucian Boia în ”Istorie şi mit în conştiiţa românească”.
Acest fals sesizat a apărut într-o perioadă în care românii doreau să arate întregii Europe că au o origine nobilă şi o continuitate bine stabilită documentar, că sunt un stat care merită independenţă şi unitate. ”Cărturarii români descoperă conştiinţa naţională şi îşi caută rădăcinile. Identitatea naţională se construieşte şi pe baza unui trecut atestabil documentar sau mitologic. Esenţial era ca românii să ştie că nu vin de nicăieri, că descind din strămoşi nobili. Pentru Asachi, exemplul roman nu are asemănare: popor iubitor de patrie, de libertate şi de glorii, românii nu au fost doar cuceritori bravi, ci şi civilizatori care au dăruit popoarelor barbare ştiinţă şi datini mai evoluate.(…) Urmaşi ai nobilei Rome, ”românii ca un fenix, politiceşte renasc sub soarele proniei li sub egida popoarelor Europei”, scria Filip Lucian Iorga.
În primul rând, istoricii au realizat uşor că Arbure ”campoduxul„, Huru, Klănău şi majoritatea personajelor din această ”cronică” sunt pure invenţii. La fel şi organizarea unei ”republici” după model roman, prăduirea Budei şi Cracovia ca şi falsul război al vitejilor moldoveni cu toate popoarele vecine. ”Listele de dregători(n.r. prezente în cronică) combină într-o aglomerare deconcertantă, nume neaoşe cu nume exotice sau forţat arhaizante, nume fără rezonanţă istorică cu unele dintre numele celor mai ilustre familii ale Moldovei.(…) Observăm amalgamarea unor ranguri moldoveneşti (”giude”) cu denumiri latine (”pretoreani”, adică pretorieni) şi munteneşti (”moşneni”)”, se arată în „Strămoşi pe alese: călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române”.
Falsificatorii se bănuiesc a fi cei din familia Sion, iar cel care a ”descoperit” textul a fost logofătul Gheorghe Costachi Boldur, care a şi finanţat prima lui publicare. Istoricii spun că prin această ”cronică„ se atingeau mai multe obiective. ”Demonstrarea continuităţii statale, evidenţierea unor vechii instituţii democratice autohtone, sublinirea identităţii Moldovei, ca şi a apartenenţei,din cele mai vechi timpuri, a Basarabiei la Moldova”, scrie şi Lucian Boia în ”Istorie şi mit în conştiiţa românească”.
