Momentele de cotitură mai puţin ştiute în istoria Moldovei. Fuga lui Ştefan cel Mare şi măcelul lui Mihai Viteazul

În istoria medievală a românilor au existat mai multe momente de cotitură, situaţii care au schimbat destinul principatelor româneşti. Câteva dintre acestea au fost scrise cu sânge în judeţul Botoşani fiind puţin cunoscute, descoperite cu greu din documente dar şi din tradiţia orală.

Istoria Principatelor româneşti a fost una zbuciumată. Marcată de războaie civile, de invazii şi de o eternă luptă pentru putere, istoria Moldovei şi a Ţării Româneşti a cunoscut multe momente de cotitură care i-au schimbat destinul.

O parte a acestor momente sunt bine cunoscute publicului larg. Altele au rămas doar în tradiţia locului sau în studiile specialiştilor locali. Printre acestea se numără şi câteva momente importante în istoria Moldovei, în special, dar şi a istoriei românilor în general, consumate pe teritoriul judeţului Botoşani.

Dealurile Stânceştiului şi destinul Muşantinilor

Nu departe de municipiul Botoşani, la aproximativ 5 kilometri se află satul Stânceşti. La marginea satului se află o suită de dealuri dar şi două mari valuri de pământ care odinioară apărau cetăţile traco-getice din zonă. De la poalele dealurilor pleacă un drum forestier prin codrii Baisei. Bătrânii satului ştiu că această potecă de sub deal, prin pădure se numeşte ”drumul lui Ştefan cel Mare”.

Profesorul şi istoricul local Sergiu Manolache a reuşit să afle ce legătura avea acest drum cu Stânceştiul şi cu dealurile sale. Acum aproximativ 550 de ani, în anul 1497, regele Poloniei, Ioan Albert, intrase cu armată mare în Moldova şi asedia cetatea Sucevei. Poveştile locului spun că Ştefan cel Mare adunase o ceată de călăreţi şi arcaşi din zona Botoşaniului, dar şi cete boiereşti şi se îndrepta către grosul armatei, pregătit să încerce spargerea asediului Sucevei şi încercuirea grosului armatei poloneze.

Contingentul lui Ştefan, redus numeric, este însă depistat de nişte cete poloneze plecate după pradă şi aprovizionare prin satele Moldovei. Voievodul este încercuit la poalele dealurilor Stânceştiului. Era deja un om în vârstă, iar uciderea lui ar fi însemnat capitularea Sucevei şi cel mai probabil căderea Moldovei în mâinile polonezilor.

Se spune că detaşamentele de arcaşi, ghiogari şi răzeşi-călăreţi au ocupat vârful dealului şi au luptat cu ferocitate apărându-l pe voievod. Odată cu lăsarea nopţii, oştenii moldoveni au tăiat o cărare prin hăţişurile dese ale pădurii de la Baisa şi ar fi reuşit să scape, în zona Vlădeniului de astăzi, reuşind joncţiunea cu grosul armatei moldoveneşti.

”La Stânceşti, Ştefan cel Mare pentru că era încercuit a dat ordinul oştenilor să taie o linie din codrii Baisei, cu deschidere către Suceava, pentru a ajunge la Vlădeni. Legenda spune că oştenii au reuşit într-o singură noapte, să taie o cărare şi să defrişeze o parte din pădure. Aşa a scăpat voievodul de la moarte”, spun Sergiu Manolache.

Peste câteva decenii, fiul nelegitim al lui Ştefan, Petru Rareş, un alt voievod faimos, şi-ar fi scăpat viaţa tot pe această potecă tăiată adânc în pădure. De această dată, Petru Rareş se luptase cu turcii la Dracşani, tot în judeţul Botoşani şi după o luptă sângeroasă a pierdut. S-a retras sub dealurile Stânceştiului, dar a fost trădat de boieri.

”La 14 septembrie 1538, Petru Rareş, domnitorul Moldovei, pierde bătălia de la Dracşani şi s-a retras la Stânceşti, sub codrii Baisei. Aici gândea să-şi organizeze apărarea. Dar a fost trădat de cei doi hatmani. A fugit în toiul nopţii chiar pe drumul pe care fugise şi tatăl său. S-a îndreptat apoi către cetatea Ciceu”, istoriseşte Sergiu Manolache.

Verbia, locul înecat în sânge

Un alt loc, puţin cunoscut, dar cu o semnificaţie aparte în istoria românilor, este câmpul de la Verbia, situat undeva pe malurile Jijiei, în judeţul Botoşani. Mai multe bătălii s-au dat aici, fiind un loc propice pentru înfruntările armate, mai ales pentru manevrele trupelor de cavalerie.

Cea mai faimoasă bătălie de la Verbia a fost dată de Mihai Viteazul pe data de 15 mai 1600. Voievodul muntean intrase în Moldova şi cucerise deja totul în calea sa.

Domnitorul Moldovei, Ieremia Movilă, sprijinit de polonezi, dorea însă să rămână, în ţinuturile Botoşaniului, cu un grup de mercenari în coasta lui Mihai Viteazul, gata să intervină. De cealaltă parte, Mihai dorea prinderea lui Ieremia Movilă.

Bătălia decisivă, de fapt, pentru cucerirea Moldovei s-a dat aici la Verbia, în luna mai a anului 1600. Ieremia Movilă, urmărit de trupele lui Mihai a decis să se apere pe Jijia.

”Ieremia Movilă a fugit de pe câmpul de luptă cu o parte din moldovenii rămaşi credincioşi, haiduci, lefegii şi poloni, căutând scăpare în cetatea Hotinului, unde-I aşteptau alte puternice ajutoare poloneze. Urmărit îndeaproape de cavaleria lui Mihai Viteazul şi spre a nu fi prins, Ieremia Movilă a organizat la Verbia pe Jijia o rezistenţă. S-a dat acolo o luptă aprigă în care toţi apărătorii domnului moldovean au fost ucişi. Ieremia Movilă cu şi mai mare grabă şi cu foarte puţini însoţitori s-a îndreptat spre Hotin, în apropierea căruia, cu tot sacrificiul credincioşilor de la Verbia, era cât pe ce să fie prins de gonaşii lui Mihai Viteazul”, scria în Acta Moldaviae Septentrionalis (numerele VII-VIII/2008-2009) istoricul botoşănean Ştefan Cervatiuc.

De altfel bătălia a fost prezentată şi în Letopiseţul Cantacuzinesc unde se arăta că ”deacă merse Ieremia Vodă împotriva lui Mihai Vodă, el se întoarse de plecă spre cetatea Hotinului, fugind Ieremia Vodă de teamerea lui Mihai Vodă. Iar oştile lui ajunseră pre oştile Ieremiei Vodă la un loc numit Jaştea şi fu acolo războiu mare oarectă va vreame şi mulţi moldoveni şi Ieşi pieriră. De acii moldovenii deaderă a fugi şi leşii aşişderea, până se apropiară de cetatea Hotinului”.

Bătălia a fost deosebită de sângeroase, fiind săpate gropi comune unde erau aruncaţi cei morţi.

Au scăpat cu viaţă doar Ieremia Movilă şi câţiva însoţitori care s-au salvat în cetatea Hotinului. Tot la Verbia a pierdut tronul şi Vodă Lăpuşneanu în faţa lui Despot Ieraclid, în anul 1561.