Soția lui Dumnezeu care a fost eliminată din Biblie. Cine a fost ea ?
În istoria religiilor antice, puține subiecte stârnesc o controversă atât de mare precum ideea că Dumnezeul Vechiului Testament, Yahweh, ar fi avut o soție. Această noțiune pare să contrazică fundamentul monoteismului iudaic, care insistă asupra unicității divine. Totuși, dovezi arheologice și textuale sugerează că, în perioadele timpurii ale istoriei israeliene, Yahweh era asociat cu o zeiță numită Asherah, considerată consortul său. Această figură feminină divină a fost treptat marginalizată și eliminată din canonul biblic, devenind un simbol al reformelor monoteiste. Cine a fost Asherah? De ce a fost “ștearsă” din Scriptură? Acest articol explorează aceste întrebări, bazându-se pe surse istorice, arheologice și biblice, pentru a reconstrui o imagine cât mai clară a acestei zeități uitate.
Asherah în contextul mitologiei canaanite
Pentru a înțelege rolul lui Asherah, trebuie să ne întoarcem la rădăcinile canaanite ale religiei israeliene. Canaanul, regiunea care cuprindea teritoriul actual al Israelului, Libanului și părți din Siria și Iordania, era locuit de un popor semitic care venera un panteon complex de zei. Asherah era una dintre cele mai importante zeități feminine din acest panteon, adesea descrisă ca soția lui El, zeul suprem creator. El era văzut ca un tată înțelept și benevol, iar Asherah, numită uneori “Mama Zeilor” sau “Doamna Mărilor”, reprezenta fertilitatea, maternitatea și creația.
În textele ugaritice – descoperite în secolul al XX-lea la Ugarit (actuala Ras Shamra, Siria) –, Asherah apare ca o figură proeminentă. Aceste tablete de argilă, datând din secolul al XIV-lea î.Hr., descriu mituri în care Asherah intervine în consiliul zeilor, acționând ca o mediatoare și protectoare. Ea era asociată cu arbori sacri, simboluri ale vieții și fertilității, iar cultul ei implica “pălimi” (stâlpi de lemn sau arbori închiși în capele), care reprezentau prezența ei divină. Asherah nu era doar o zeiță a naturii; ea simboliza aspectul feminin al divinului, echilibrând masculinitatea lui El sau Baal, fiul lor adoptiv și zeu al furtunii.
Această tradiție canaanită a influențat profund religiile vecine, inclusiv pe cea a israeliților. Când triburile ebraice s-au stabilit în Canaan (aproximativ în secolul al XIII-lea î.Hr.), ele au adoptat și adaptat elemente din culturile locale. Yahweh, zeul nomazilor din deșert, inițial un zeu al furtunii și al războiului, a început să absoarbă atributele lui El, inclusiv relația cu Asherah. Astfel, Asherah a devenit, în unele regiuni, soția lui Yahweh, reflectând o formă de henoteism – venerarea unui zeu principal alături de consortul său – mai degrabă decât monoteismul strict.
Legătura dintre Asherah și Yahweh: O căsnicie divină?
Ideea că Yahweh avea o soție nu este o invenție modernă, ci se bazează pe dovezi arheologice solide. Una dintre cele mai convingătoare este inscripția de la Kuntillet Ajrud, un sit din Sinaiul de Nord, datând din secolul al VIII-lea î.Hr. Aici, pe un vas de ceramică, apare fraza “Yahweh din Samaria și Asherah lui”. O altă inscripție similară, de la Khirbet el-Qom (lângă Hebron), menționează “Yahweh și Asherah sa”. Aceste texte sugerează că, în Regatul de Nord (Israel) și cel de Sud (Iuda), Asherah era văzută ca partenera divină a lui Yahweh, invocată pentru protecție și binecuvântare.
Arheologii au descoperit, de asemenea, mii de figurine feminine – adesea numite “pili” sau idoli ai Asherah – în casele israeliene din perioada monarhică (secolul X-VII î.Hr.). Aceste statuete, reprezentând o femeie goală cu mâinile ridicate în gest de rugăciune, indică un cult domestic al fertilității, legat de Asherah. În plus, profeții din secolul al VIII-lea î.Hr., precum cei din Samaria, nu condamnă explicit cultul Asherah, ceea ce sugerează că era acceptat în anumite cercuri.
Această asociere nu era neobișnuită în Orientul Apropiat Antic. Multe zeități masculine aveau consorte feminine: Baal cu Anat, Marduk cu Ishtar. Pentru Yahweh, moștenirea de la El a făcut din Asherah o figură naturală. Unii savanți, precum William Dever în cartea sa “Did God Have a Wife?”, argumentează că Asherah era “soția primară” a lui Yahweh în folclorul popular israelit, deși elitele religioase au încercat să o demonizeze.
Prezența și absența Asherah în Biblie
Biblia ebraică menționează Asherah de peste 40 de ori, dar interpretarea este ambiguă. Cuvântul “Asherah” (sau “Asherim” la plural) apare în principal în Cartea Regilor și în profeți, descriind-o ca un obiect de cult interzis: “stâlpi sacri” sau “pălimi” pe care regii păgâni le ridicau în temple. De exemplu, în 1 Regi 15:13, regina Maaca este depusă pentru că a făcut un “idol Asherah” în templu. Regele Iosua distruge “pălimile Asherah” din tot Ierusalimul (2 Regi 23:4-7), ca parte a reformei sale monoteiste.
Această “eliminare” nu a fost bruscă, ci graduală. În perioada pre-exilică (înainte de 586 î.Hr.), cultul Asherah era practicat pe scară largă, chiar în templul din Ierusalim. Ieșaya (27:9) și Mica (5:14) o condamnă, dar nu o neagă complet. Profeții precum Osea (2:16-17) metaforizează relația lui Yahweh cu Israelul ca o căsnicie, posibil inspirată de modelul Yahweh-Asherah.
După exilul babilonian (586-539 î.Hr.), editorii biblici au purificat textele pentru a promova monoteismul absolut. Asherah a fost transformată dintr-o zeiță vie într-un simbol al idolatriei. Doar 7 din cele 40 de mențiuni sunt ambigui, posibil referindu-se la numele ei propriu, nu la cult. Criticii conservatori, precum cei din mediul catolic, susțin că nu există dovezi biblice directe pentru o “soție”, iar Asherah era doar un cult obiect, nu o divinitate personală a lui Yahweh. Totuși, savanții seculari văd aici o încercare deliberată de a șterge moștenirea politeistă.
Dezbateri moderne și implicații
Astăzi, dezbaterea despre Asherah este aprinsă în cercurile academice. Francesca Stavrakopoulou, în documentarul “The Bible’s Buried Secrets”, argumentează că Yahweh era inițial un zeu canaanit cu o soție, iar monoteismul a fost o construcție târzie. Pe Reddit și în forumuri academice, utilizatorii subliniază că dovezile arheologice din Israel și Iuda confirmă venerarea ei ca soție divină în perioada monarhică timpurie.
Criticii, precum cei din tradițiile religioase, resping această idee ca speculație, argumentând că Biblie nu o prezintă niciodată explicit ca soție a lui Yahweh, ci ca un cult rival. Totuși, aceste dezbateri subliniază evoluția iudaismului: de la un henoteism local la monoteismul universal.
Implicațiile sunt profunde. Dacă Asherah a fost reală, ea reprezintă aspectul feminin al divinului pierdut în iudaism, creștinism și islam. Unele feministe teologice o invocă pentru a restabili echilibrul de gen în religie. Alții văd în ea o metaforă pentru suprimarea cultelor feminine în patriarhatul antic.
Concluzie
Asherah, zeița canaanită a fertilității și consortul lui El, a devenit soția lui Yahweh în tradițiile populare israeliene antice, așa cum o dovedesc inscripțiile de la Kuntillet Ajrud și Khirbet el-Qom. Prezența ei în Biblie, sub formă de cult interzis, reflectă lupta pentru monoteism pur, culminând cu reformele lui Iosua și editorii exilici. Deși eliminată din canon, Asherah ne amintește că religiile evoluează, absorbind și respingând elemente din culturile învecinate. Ea nu este doar o relicvă arheologică, ci o fereastră spre un Yahweh mai uman, mai complex – un zeu care, odată, nu era singuratic.