Curiozități

Cine a fost Elisabeta Rizea, una dintre cele mai curajoase femei din istoria României?

Lupta împotriva comunismului a lăsat urme adânci în istoria României. Cei care au avut curaj să se împotrivească acestei doctrine politice și sociale au suferit consecințe dure din partea comuniștilor. În acea perioadă, tot ceea ce era permis era obligatoriu, iar ceea ce nu era obligatoriu era interzis cu desăvârșire. Și, cu toate acestea, unele persoane s-au ridicat împotriva orânduirii existente, devenind un simbol al luptei anticomuniste.

Elisabeta Rizea, o viață plină de frământări sociale

Elisabeta Rizea a rămas cunoscută în istorie pentru lupta împotriva regimului comunist care a preluat puterea în România după cel de-Al Doilea Război Mondial. Femeia s-a născut în data de 28 iunie 1912, în comuna Domneşti, judeţul Argeş.

Elisabeta a fost una dintre numeroasele persoane care au luptat împotriva regimului comunist, în perioada imediat după instalarea sa, în România, în anii 1940 și 1950. După ce soțul său, Gheorghe Rizea, s-a raliat grupului de rezistenţă anticomunistă „Haiducii Muscelului” (Arsenescu-Arnăuţoiu), ea şi fiica lor Elena i-au aprovizionat cu alimente şi bani pe luptătorii pentru libertate din Munţii Făgăraş.

Îmi dam drumul pe scară în cămaşa de noapte, să creadă că intru-n closet. Aveam cuiele scoase la două uluci şi treceam dincolo. Băgam mâncarea pentru partizani într-o grămadă mare de crăci. Ce auzeam scriam şi puneam hârtia într-o scorbură, a povestit Elisabeta Rizea, potrivit adevarul.ro.

Nesupunerea însemna tortură

În timpul războiului de gherilă împotriva socialiștilor extremiști, femeia a fost capturată, supusă torturii și băgată în închisorile comuniste timp de aproximativ 13 ani. După eliberare, a continuat să fie activă în lupta împotriva regimului existent și a susținut mișcările anticomuniste din România. În anul 1961, autoritățile comuniste s-au prins de activitatea femeii și au judecat-o rapid, condamnând-o la moarte. Ulterior, sentința a fost schimbată în muncă silnică pe viață.

M-au bătut şi m-au legat cu cauciucul, de la ceafă până la călcâi, şi pe stânga şi pe dreapta […] apoi, m-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masă pe alt scaun […] mi-a legat coada sub cârligul de lampă din casa boierului. Coada era groasă. Cârnu mi-a tras scaunul, celălalt masa. Coada mi-a rămas în cârlig şi eu am căzut la pământ. Aşa mi-au smuls părul, a povestit Elisabeta despre tortura la care a fost supusă, potrivit sursei citate mai sus.

După Revoluția din 1989, femeia a fost recunoscută ca un erou al rezistenței anticomuniste. Ea a primit numeroase distincții și onoruri pentru curajul și sacrificiul său în lupta împotriva regimului opresiv. Cu alte cuvinte, Elisabeta Rizea a rămas un simbol al rezistenței anticomuniste din România și a devenit o figură de referință în istoria țării pentru dedicarea ei față de libertate și democrație. A murit la vârsta de 91 de ani, în data de 4 octombrie 2003.

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!