În toamna anului 1922, în prima parte a lunii septembrie mai precis, în jur de 30.000 de greci și armeni au fost pulverizați de turci la Smirna. Masacrul ar fi fost privit, adulmecat, consemnat – deci trăit – și de un novice, la acea vreme, al scrisului: corespondentul ziarului Toronto Star, viitorul scriitor Ernest Hemingway.
„9 septembrie 1922 a fost momentul în care patimile stârnite de un deceniu de război s-au dezlănțuit asupra Izmirului (cunoscut și sub numele său antic de Smirna). În vreme ce cavaleria turcă își făcea intrarea în orașul care fusese cândva cel mai prosper și mai cosmopolit din întregul Imperiu Otoman, majoritatea creștină a populației privea desfășurarea evenimentelor într-o expectativă agitată. Izmir era un oraș în care musulmanii, evreii, armenii și creștin-ortodocșii greci trăiseră împreună, în condiții mai mult sau mai puțin pașnice, vreme de secole”. Așa începe un studiu remarcabil prin acuratețea sa documentară – „Cei învinși. De ce nu s-a putut încheia Primul Război Mondial, 1917-1923” (Litera, 2017), întreprins de Robert Gerwarth, profesor de istorie modernă la University College din Dublin și director al Centrului pentru Studii de Război de la aceeași universitate.
Greci ațâțați de englezi
Care era însă cadrul social și politic în care avea să se consume una dintre cele mai mari tragedii ale istoriei? Profesorul Gerwarth are cuvântul: „După ce pierduse imensele sale teritorii europene aproape în întregime, în urma Războaielor Balcanice din 1912-1913, Imperiul Otoman intrase în Marele Război ca aliat al Germaniei, în august 1914, și ajunsese încă o dată de partea celor învinși. Deposedat de tărâmurile arabe situate în ceea ce mai târziu avea să fie cunoscut ca Orientul Mijlociu, bolnavul Imperiu Otoman și populația sa turco-musulmană umilită s-au confruntat destul de repede cu o altă amenințare: încurajată de prim-ministrul britanic David Lloyd George, o armată greacă de invazie a debarcat în Izmir în 1919, hotărâtă să pună bazele unui imperiu în teritoriile populate parțial de creștini din Asia Mică”.
Momeală în inima Anatoliei
După trei ani de crunte și crude confruntări, grecii, ademeniți de Mustafa Kemal – cel care va fi supranumit ulterior „Tatăl turcilor” (Atatürk) – în inima Anatoliei, aveau să fie bătuți și izgoniți. În retragere, grecii nu s-au putut abține de la jafuri, omoruri, violuri și atrocități, executate pe tot întinsul Anatoliei Occidentale. Izmirul era, așadar, în gardă. Știa ce-l păștea. Doar că asigurările (fără acoperire în realitate) făcute de autoritățile grecești care administrau Smirna și prezența a 21 de nave ale Aliaților în port i-au determinat pe locuitorii greci și armeni să se legene într-o falsă senzație de siguranță. Li se părea probabil imposibil ca forțele britanice, de pildă, să nu intervină în favoarea lor, în cazul unor represalii turcești. Aiurea!
Linșarea episcopului Hrisostom
La scurt timp după ce armatele musulmane au cucerit Izmirul – evoca Robert Gerwarth în cercetarea sa -, turcii l-au arestat pe arhiepiscopul ortodox Hrisostom, un susținător vocal al invaziei grecești, și l-au predat ofițerului aflat la comandă, generalul-maior Sakalli Nureddin Pașa. Generalul l-a oferit pe Hrisostom unei gloate de turci adunată în fața cazărmii sale, care cerea capul mitropolitului. Conform amintirilor unui observator de atunci, un marinar francez citat de istoricul irlandez, „mulțimea s-a năpustit asupra lui Hrisostom cu strigăte guturale și l-a târât pe stradă până a ajuns la frizeria unde Ismael, proprietarul evreu, privea impacientat în fața ușii. Cineva l-a dat pe frizer la o parte, a înșfăcat un cearșaf alb și l-a legat în jurul gâtului lui Hrisostom, strigând: «Tundeți-l!». Aceștia au smuls barba prelatului, i-au scos ochii cu cuțitele, i-au tăiat urechile, nasul și mâinile”. Nimeni nu a intervenit. Trupul batjocorit al lui Hrisostom a fost apoi târât pe o alee, fiind azvârlit într-un colț și lăsat să moară.
Case arse, morminte profanate
Moartea violentă a mitropolitului de 55 de ani, care a condus destinele spirituale ale ortodocșilor din Smirna în două rânduri (1910-1914 și 1919 – până la linșarea sa), a fost doar preludiul orgiei sângeroase ce a urmat. S-a estimat că în două săptămâni, cât a durat tragedia, nu mai puțin de 30.000 de greci și armeni au fost uciși cu bestialitate. Și mai mulți au căzut pradă jafurilor, bătăilor și violurilor comise de soldații turci. „Primele cartiere care au ars – amintea și jurnalistul Ernest Hemingway (corespondent al ziarului Toronto Star), un ilustru necunoscut pe atunci, în articolul intitulat «Pe cheiul din Smirna» – au fost cele ale armenilor, focul s-a întins apoi, cuprinzând Izmirul. Nicio casă creștină n-a mai rămas în picioare. Inclusiv mormintele au fost profanate”.
Femei, copii și bătrâni – măcelăriți
Cum „Aliații” (cu obligatorii ghilimele) de pe vasele aflate în port n-au mișcat un deget pentru a opri masacrul, turcii s-au dezlănțuit, luând inclusiv viețile bebelușilor și ale femeilor fără apărare. Mii de greci și armeni s-au sinucis sărind în apele roșii deja de sânge. „Copiii și bătrânii – avea să mai consemneze viitorul scriitor Ernest Hemingway – au fost călcați în picioare de o mulțime disperată să scape de căldura de nesuportat emanată de clădirile incendiate din jur. Fiind imposibilă evacuarea lor în aceste condiții, vitelor și cailor le-au fost rupte picioarele înainte de a fi împinse în apă pentru a se îneca”.
Ziarist din gură-n gură
Ernest Hemingway – despre care s-a speculat ulterior că nici măcar n-ar fi fost prezent la Smirna în acele două săptămâni înfiorătoare, ci la Istanbul, locul de unde ar fi preluat ulterior spusele unui ofițer de marină britanic sau francez (martor ocular) – s-a numărat printre mulți alți reporteri occidentali care au scris despre distrugerea cosmopolitei Smirna. Vreme de mai multe zile, soarta îngrozitoare a orașului a ocupat primele pagini ale jurnalelor din întreaga lume…
30.000 de greci și armeni au fost uciși la Smirna, în septembrie 1922, când orașul a fost recucerit de turci
9 zile de foc neîntrerupt a pustiit antica Smirna, distrugând toate casele creștinilor. Turcii n-au cruțat nici portul, bisericile, cimitirele…
„Distrugerea Izmirului a fost o orgie infernală, cu puține paralele în istoria crimelor comise de om”, Winston Churchill
„După ce pierduse teritoriile europene în urma Războaielor Balcanice din 1912-1913, Imperiul Otoman intrase în Marele Război ca aliat al Germaniei, în august 1914, și ajunsese încă o dată de partea celor învinși”, Robert Gerwarth, istoric
„Încurajată de prim-ministrul britanic David Lloyd George, o armată greacă de invazie a debarcat în Izmir în 1919, hotărâtă să pună bazele unui imperiu în teritoriile populate parțial de creștini din Asia Mică”, Robert Gerwarth, istoric
Hrisostom Kalafatis (1867-1922) a fost declarat martir și sfânt al Bisericii Ortodoxe Răsăritene de Sfântul Sinod al Bisericii Greciei la 4 noiembrie 1992
