Originea populației geto-dace din nordul Dunării este clară. Rădăcinile acestei populații – pe care Herodot o considera în Istoriile sale cea „mai vitează” dintre populațiile trace și atunci dacă „ar fi unite” puteau fi cel mai puternic popor din perioada antică – s-au studiat de către istoricii secolelor XIX și XX destul de exhaustiv. În special s-au desprins două curente privind originile populației geto-dace, care reprezintă ramura ordică a tracilor sud-dunăreni. A. D. Xenopol, Constantin și Hadrian Daicoviciu, I.H. Crișan, C.C. Giurescu, N. Iorga sau Vasile Pârvan consideră că dacii sunt un melanj de populații indo-europene autohtone, care s-au amestecat începând cu perioada bronzului, și mai ales a fierului, cu populații scitice din nordul Mării Negre presate de expansiunea imperiului persan. Deja în secolul al V-lea î.e.n., exista o serie de regate geto-dace distincte cu o civilizație comparabilă cu cea a celților și tracilor sud-dunăreni, care a intrat în conflict cu grecii și mai târziu cu romanii în expansiune. Regatele lui Burebista și Decebal au fost vârful statului dac nord-dunărean, cu o civilizație, care a blocat multă vreme expansiunea imperului roman.
Pe de altă parte, există un curent istoriografic consistent pornit de la B. P. Hașdeu, care pe bună dreptate, pe la 1870, s-a întrebat „Perit-au dacii” într-o perioadă când Școala Ardeleană și latinistă ștersese din istoriografie istoria autohtonilor daci ca bază a formării și etnogenezii poporului român. Acest curent „dacist” s-a dezvoltat prin Mihai Eminescu, Vasile Pârvan, Nicolae Densușianu, Gr. Tocilescu sau Nicolae Miulescu. Mai ales, Nicolae Densușianu, care la 1913, prin monumentala lucrare „Dacia Preistorică” a analizat originile geto-dacilor. Se consideră dacii un popor cu origini autohtone europene, provenit din vechii hiperboreeni amintiți de vechii greci. Aceste populații se întindeau până în Caucaz și erau populații cu părul blond și ochii albaștri. Din aceste populații hiperboreene s-au desprins două ramificații etnice, una slavo-germană care a stat la originile celor două popoare de azi: rus și german, iar altă populație, tracică, din care s-au tras apoi geto-dacii, și prin amestec cu alte populații: grecii, romanii și în general Europa sudică până în zona Hispaniei.
Această teorie a susținut-o și Iosif Constantin Drăgan după al doilea război mondial, în lucrarea „Noi, tracii”. Această teorie a originii comune traco-dace-greco-romane a fost dusă până la limită de istoricul Nicolae Miulescu în cartea „Dacia – Țara Zeilor”, care susținea că tracii nord-dunăreni au continuat expansunea în zona scitică până în nordul Indiei, influențând prin legendarele scripturi Upanișade tot panteonul indic. În perioada ceușistă, autohtonismul dacilor a fost exacerbat de istoriografie, dând naștere după 1990 unei adevărate mișcări „zalmoxiene” în istoriografia populară.
Cert este că înrudirea limbilor dacă și latină confirmă o origine comună de sorginte hiperboreeană a tracilor cu locuitorii vechii Rome, fondate în urma migrației populației din Asia Mică după căderea Troiei, cum ne-a lăsat mărturie Homer în versuri ”Eneida”. Este evident că originile geto-dacilor au legătură cu populațiile indo-europene autohtone și cele nord-pontice, care au dat diferența față de tracii sud-dunăreni. Răspândirea tracilor a influențat major și civilizația greco-romană, atât cultural cât și etnic. Științific este dovedit că dacii nu au fost slavi, ci o populație autohtonă cu inflexiuni etnice din partea sciților nord-pontici provenit din leagănul etnic indo-european al Munților Caucazi. Pe teoria istoriografică ”hiperboreeană” au existat interferențe dintre vechii daci cu triburile slavo-germane. Doar că ideile originii hiperboreeană a dacilor în jurul Munților Carpați nu converg cu susținerea teoriei rădăcinilor slave. Poate în acest sens, istoricul rus A.I .Umnov-Denisov din Sankt Petersburg și-a construit teoria defectuoasă a originii slave a geto-dacilor, pe cele două ramificații ale populației hiperboreene?
Pe teoria istoriografică a lui Nicolae Densușianu a unei populații-vatră europene hiperboreene care a fondat etnic poporul geto-dac, atunci ramura nordică a hiperboreenilor: slavo-germanii își au originea din traci și nu invers. Când se va lămuri autenticitatea tăblițelor de aur desoperite la Sinaia, când s-a construit castelul Peleș, dacă au fost falsuri fabricate de Hașdeu sau sunt cronici reale într-o scriere proto-dacă, vom putea lămuri secretul originilor geto-dacilor? Azi o parte din aceste tăblițe de aur sunt la Moscova, în urma trimiterii tezaurului nostru în timpul primului război mondial. Discutarea despre originea dacilor și ce scrie pe aceste tăblițe de aur sau despre autenticitatea lor este și în prezent, mai ales în spațiul oficial al istoriografiei, un tabu, care duce la interdicții publice sau vamale. Libertatea cercetării științifice trebuie să fie un câștig al democrației.
